Individ ridicat pentru o posibilă legătură cu jaful și uciderea lui Adrian Kreiner. Făcuse închisoare pentru carduri clonate

×
Publicitate

Un român din județul Timiș, condamnat în trecut în America pentru furt din bancomate, a fost dus, cu mandat, la Sibiu, în dosarul uciderii milionarului Adrian Kreiner.

Anchetatorii ar urma să verifice dacă bărbatul are legătură cu cei care l-au omorât pe 6 noiembrie pe omul de afaceri, după ce au intrat, noaptea, în locuința lui.

Presiunea asupra celor care trebuie să-i găsească pe criminalii lui Adrian Kreiner este maximă. Tocmai pentru că nu vor să facă nicio greșeală, investigatorii refuză să dezvăluie orice detaliu al anchetei.

Miercuri dimineață, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Timiş şi ofiţeri de la Biroul de Operaţiuni Speciale au descins la mai multe adrese din localitatea Dumbrăviţa din judeţul Timiş, unde aveau informaţii că ar putea găsi un bărbat aflat în legătură cu dosarul crimei de la Sibiu, confom unor surse din rândul anchetatorilor.

Bărbatul de 43 de ani din județul Timiș a fost luat azi de la domiciliu, cu mandat de aducere, și transportat imediat la Sibiu.  Individul a fost condamnat în 2017 la patru ani de închisoare, în America, pentru că, împreună cu alți indivizi, a furat 127.000 de dolari cu ajutorul unor dispozitive de clonare a cardurilor, folosite la ATM-uri. Pe de altă parte, surse din anchetă susțin că suspecții căutați ar avea în jur de 30 de ani și ar fi fost implicați și ei în diverse furturi, în străinătate. 

Citește și
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La acest moment, oficial nu există niciun suspect pentru crimă

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, prim-procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, a transmis, marţi, că ancheta în cazul crimei de pe strada Moldoveanu din municipiul Sibiu continuă.

„La acest moment urmărirea penală se desfăşoară «in rem», nefiind începută urmărirea penală faţă de nicio persoană. A fost restrâns cercul suspecţilor, fiind înregistrate progrese în activitatea de identificare a celor trei autori. În continuare se lucrează pe mai multe planuri în vederea depistării şi tragerii la răspundere penală a infractorilor. Procurorul criminalist ia în calcul mai multe variante în ceea ce priveşte mobilul crimei”, preciza sursa citată.

Totodată, aceasta arăta că, până marţi, nu au fost dispuse percheziţii şi nu au fost făcute descinderi.

„Contrar celor vehiculate în mass-media, până în prezent în cauză nu a fost dispusă nicio percheziţie domiciliară şi nu au fost efectuate descinderi în vederea capturării autorilor. La acest moment există bănuiala că cei trei autori sunt cetăţeni români. În ceea ce priveşte imaginile video care circulă în spaţiul public reprezentând trei persoane purtând cagule, putem confirma că aceste imagini se regăseau deja la dosarul cauzei fiind luate în considerare în investigaţie”, afirma procurorul.

În această anchetă, procurorul criminalist beneficiază de sprijinul unei echipe constituite din lucrători de poliţie din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigaţii Criminale, precum şi din cadrul altor inspectorate judeţene de poliţie din ţară şi din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a IGPR, cu suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Procurorii din Sibiu au deschis o anchetă după ce trei bărbaţi mascaţi au intrat într-o locuinţă şi l-au agresat pe proprietar, legându-l de mâini şi de picioare, pentru a fura mai multe bunuri. Fiica proprietarului, în vârstă de 23 de ani, a fost şi ea bruscată şi ameninţată cu pistolul pentru a le spune unde sunt banii. Bărbatul, un om de afaceri din Sibiu, a fost internat în stare gravă, dar a murit apoi la spital din cauza rănilor suferite.

Şeful Poliţiei Române a dispus ca o echipă de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale să se deplaseze la Sibiu, pentru a ajuta în acest caz. Cei doi ofiţeri de la Bucureşti lucrează împreună cu echipele de la Sibiu pentru identificarea şi prinderea suspecţilor.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum
O femeie de 84 de ani a fost găsită moartă în pat, în locuința sa din județul Galați. Camera avea urme de fum

La data de 21 ianuarie 2026, în jurul orei 06:40, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Matca au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată în locuința sa din localitatea Valea Mărului, județul Galați.

Proiectul de însănătoșire a cadrului legislativ privind telemedicina, în dezbatere publică. Problemele cadrului actual
Proiectul de însănătoșire a cadrului legislativ privind telemedicina, în dezbatere publică. Problemele cadrului actual

Ministerul Sănătăţii a supus, miercuri, dezbaterii publice proiectul unei ordonanţe care va reglementa telemedicina.

După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces
După îngheț și zăpadă au apărut craterele pe șosele. Pot doar fi peticite, iar șoferii nu pot fi despăgubiți decât la proces

După ninsori și îngheț, șoselele României arată ca după bombardament. Numeroase gropi se dovedesc a fi capcane pentru șoferi, inclusiv în zonele asfaltate recent.  

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs exploziv la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe
Bolojan, întâlnire cu Isărescu, pe fondul calculelor pe bugetul pe 2026. Primăriile așteaptă scenariile de la Finanțe

În pregătirea bugetului pentru anul acesta, premierul Ilie Bolojan a început consultările cu primari din toată țara, despre cum ar urma să fie împărțiți banii. Administrația locală așteaptă simulările și scenariile de la Ministerul Finanțelor.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.