Românii care se întorc din sudul Africii vor fi carantinați timp de 14 zile. Noi restricții, anunțate de Rafila

×
Publicitate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că a fost adoptată o Hotărâre a CNSU în baza căreia călătorii care ajung în România din sudul Africii, unde a fost depistată noua variantă Omicron a virusului SARS-CoV-2, vor fi carantinaţi timp de 14 zile.

 

 

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: „Având în vedere alertele de la OMS, România s-a adaptat măsurilor. A fost adoptată o hotărâre CNSU, care aliniază România la măsurile deja luate în mai multe state europene, care limitează sau interzic călătoriile. Călătorii români care vin din zonele respective, vor fi carantinaţi timp de 14 zile. Pot ieşi din carantină după 10 zile cu test negativ. Măsurile de vaccinare şi de sănătate publică sunt recomandate de toate organismele internaţionale şi vaccinarea este soluţia oportună. Nu ştim cum va evolua noua tulpină”.

Alexandru Rafila: „Nu i se mai spune certificatul verde, pentru că cel original se referă la documentul adoptat la parlamentul eruppean, certificatul Covid . Vom încerca să găsim o soluţie legislativă care să stabilească un cadru faorte clar pentru toată lumea şi introducea lui să poată să fie făcută când e o creştere susşţinută Iar renunţarea la acest certificat coimpolet să fie făcut când e o scădere mai multe săptămâni la rând. Detaliile vor fi stabilite de colegii de specialitate de la INSP”.

Raed Arafat: „Nimeni nu știe cum va evolua situația, limitați deplasările acolo (n.r. - sudul Africii) doar la situații extrem de esențiale. Acum nu e cazul pentru alte măsuri cu excepția celor referitoare la persoanele care vin din zonele de risc. Să aibă grijă România pentru toată zona - prima zonă e zona africană și apoi se răspândește în alte zone, să urmărească datele pentru oricând pot fi luate noi măsuri. Dacă vor apărea noi recomandări, atunci ele vor fi implementate”.

Raed Arafat: „Nu excludem și nici România nu e ferită de apariția acestor tulpini. Să vedem dacă aceste tulpini ar putea fi prezente în România. Această tulpină se transmite mai ușor, nu excludem nicio variantă - mai puțin gravă, la fel sau mai gravă decât Delta, în 3 săptămâni vor apărea probabil studii dacă vaccinul e afectat de această variantă. Nu stăm liniștiți, pregătim următorul val, chiar dacă suntem pe scădere. Încercăm să păstrăm ce am avut - la momentul în care vedem creștere, reactivăm mecanisme - număr mai mare de paturi ATI, UPU suplimentată cu echipaje intervenție, în București am dat abia acum două zile să se retragă mașinile venite din afara Bucureștiului”.

Şapte state din sudul Africii - incluse în zona roşie

Raed Arafat: „Având în vedere avertizările care s-au primit de la OMS şi de la Comisia Europeană s-a făcut modificarea astăzi în următorul sens: se modifică clasificarea ţărilor şi teritoriilor aprobată prin hotărârea Comitetului Naţional nr. 106/26 noiembrie 2021 în sensul introducerii statelor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud şi Zimbabwe în zona roşie începând cu data publicării acestei hotărâri, adică cu data de astăzi. Ea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial în această după-amiază".

Comitetul Național pentru Situații de Urgență, a aprobat în ședința din 27 noiembrie 2021, Hotărârea numărul 107. Modificările aduse prin această hotărâre sunt:

1)actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat în sensul introducerii statelor Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe în zona roșie;

2)modificarea HCNSU 43 din 01.07.2021 prin introducerea unei excepții în sensul instituirii măsurii carantinei pentru o perioadă de 14 zile, pentru toate persoanele cetățeni români, cetățeni din țările Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, care sosesc în România din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe, astfel:

a) la domiciliu sau la locația declarată, dacă există posibilitatea delimitării față de ceilalți membrii ai familiei sau față de cei cu care locuiesc;

b) în spații special destinate, puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale, conform prevederilor legale în vigoare.

3) interzicerea accesului pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizi, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia, Africa de Sud și Zimbabwe.

Ce este Omicron, noua tulpină de Covid-19

 

Noua variantă a Sars Cov-2, descoperită în Africa de Sud, este ”îngrijorătoare”, a anunțat Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Experţii i-au pus şi un nume: “Omicron”. Specialiştii suspectează că noua tulpină este mai contagioasă și ar fi rezistentă la vaccinurile actuale.

Țările europene, dar şi Statele Unite şi Canada, s-au grăbit să rupă legăturile aeriene cu sudul continentului african. Dar noua tulpină a fost deja confirmată în Belgia. Și în Israel a fost detectat un caz, iar alte două sunt suspecte.

Chiar în aceste zile, Germania, Austria, Olanda și Cehia bat recorduri la numărul de infectări. Iar țara noastră este foarte vulnerabilă, din pricina ratei mici de vaccinare.

Nouă variantă de coronavirus, numită Omicron - după a cincisprezecea literă din alfabetul grecesc - sau tulpina B.1.1.529, prezintă deja un număr extrem de mare de mutaţii. Sunt 50, dintre care peste 30 au fost identificate la nivelul proteinei Spike, prin care virusul pătrunde în celulele umane.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Căsătorie civilă între Andreea Bălan și tenismenul Victor Cornea: ținuta îndrăzneață a cântăreței
FOTO Căsătorie civilă între Andreea Bălan și tenismenul Victor Cornea: ținuta îndrăzneață a cântăreței
Citește și...
Tăierea ilegală a arborilor din spații verzi de peste 1 hectar ar putea devini infracțiune. Ce riscă românii- Proiect

Diana Buzoianu, anunţă, miercuri, că a trimis pe circuitul de avizare un proiect de OUG care stabileşte că tăierea arborilor, chiar şi din proprietate privată, devine infracțiune în cazul în care sunt distruse spaţii verzi mai mari de un hectar.

Proiectul de buget al Primăriei București: Pariul lui Ciucu pe tramvaie, conducte, străzi și parcuri

Primăria Municipiului București a pus în dezbatere publică bugetul pe 2026 – primul din mandatul primarului general Ciprian Ciucu.

Câți români au muncit anul trecut: Peste 90% din cei cu studii superioare, față de 35% din cei cu nivel scăzut de educație

În anul 2025, situația pieței muncii din România a arătat o ușoară degradare, atât prin scăderea ratei de ocupare, cât și prin creșterea șomajului.

Recomandări
LIVE UDPATE, criză politică. Consultări la Cotroceni. ”Dacă nu se ajunge la o armonizare, PSD poate să treacă în opoziție”

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a început astăzi, la Palatul Cotroceni, primele consultări cu liderii partidelor parlamentare care au format Guvernul Bolojan.

Percheziții acasă la șeful PSD al CJ Bistrița-Năsăud, într-un amplu dosar de corupţie. Descinderi în alte 68 de locații

Procurorii DNA fac, miercuri dimineaţă, 69 de percheziţii la două instituţii publice şi la locuinţele unor persoane, în trei cauze penale privind infracţiuni de corupţie şi spălare de bani, în contextul achiziţiilor unor lucrări de utilitate publică.

Droguri vândute în licee. Elevi și de 15 ani erau ademeniți cu reduceri. Strategia traficanților

Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac, miercuri, 21 de percheziţii în judeţele Gorj, Mehedinţi şi Timiş, la membrii unei grupări de traficanţi de droguri, care vindeau elevilor de liceu.