Decizia luată de Alec Baldwin la mai bine de o lună după ce ucis-o accidental pe Halyna Hutchins

62220213
Getty

Actorul american Alec Baldwin, vizat de două plângeri pentru că a ucis-o accidental pe directoarea de imagine Halyna Hutchins pe platourile de filmare la "Rust", şi-a angajat un avocat din Los Angeles, potrivit site-ului de specialitate Deadline.

Este vorba despre avocatul Aaron S. Dyer de la cabinetul "Pillsbury Winthrop Shaw Pittman", scrie sursa citată.

O primă plângere a fost depusă pe 10 noiembrie de Serge Svetnoy, designer-şef de lumini la film, pentru "neglijenţă". Tehnicianul afirmă că a fost asurzit de zgomotul revolverului, atât de aproape încât a simţit suflul şi reziduurile de pudră pe faţă. Potrivit acestuia, el s-a îndreptat imediat la Halyna Hutchins pentru a o ajuta în timp ce era inconştientă. Serge Svetnoy spune că a trăit "o suferinţă emoţională severă". Plângerea sa îl vizează pe "producători, între care Alec Baldwin, şi pe toţi cei au avut responsabilitatea armei şi au omis aplicarea regulilor de siguranţă elementare", potrivit News.ro.

A doua plângere a fost depus la o săptămână de la prima, pe 17 noiembrie. Ea a fost intentată de Mamie Mitchell, angajată ca scenarist pentru western. Ea asigură că Alec Baldwin "a ales să joace ruleta rusească în timp ce a tras cu arma fără să o verifice".

"Comportamentul său şi cel al producătorilor de la Rust a fost iresponsabil", se arată în plângerea care îi vizează pe toţi producătorii filmului, precum şi pe asistentul de regie Dave Halls.

Pe 21 octombrie, Alec Baldwin a acţionat un revolver care i-a fost înmânat drept inofensiv în timpul unei repetiţii la o scenă de la o fermă din apropiere de Santa Fe. Dar arma conţinea muniţie adevărată iar glonţul a nimerit-o în piept pe directoarea de imagine Halyna Hutchins şi l-a rănit pe regizorul Joel Souza. Cineasta în vârstă de 42 de ani a fost transportată cu elicopterul la un spital din Santa Fe, New Mexico, dar ea a murit din cauza rănilor. Joel Souza şi-a revenit.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62161553
Coronavirus România, 27 noiembrie. Peste 1.700 de cazuri noi și 180 de decese

Coronavirus România, 27 noiembrie. În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.727 de infectări cu coronavirus și 180 de decese, dintre care 19 anterioare, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

62190301
Răzvan Cherecheș: Dacă datele inițiale se confirmă, noua tulpină este de 5 ori mai infecțioasă decât Delta

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș susține că noua tulpină de coronavirus, Omicron, ar fi de cinci ori mai infecțioasă în comparație cu varianta Delta.

62226969
Amenzi de peste 7.000 de lei pentru 7 minori care au vandalizat o stradă din Tecuci. Și părinții lor au fost sancționați

O stradă din Tecuci, județul Galați, a fost vandalizată de șapte minori. Tinerii au distrus stâlpii de iluminat, arborii și aranjamentele florale.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.