Narcis Neaga se întoarce director la Compania de Investiții Rutiere, după ce a fost cercetat de DNA

61749335

Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) l-a ales pe Narcis Neaga în funcţia de director general al CNIR, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, surse din domeniul transporturilor.

"Consiliul de Administraţie al CNIR s-a întrunit şi l-a ales pe Narcis Neaga în funcţia de director general", au spus sursele, citate de Agerpres.ro

Narcis Neaga a fost director general al Companiei Naţionale de Administrare a Drumurilor Naţionale din România (CNADNR), care a fost reorganizată în 2016, sub Guvernul tehnocrat, şi redenumită Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă a fost înfiinţată Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR), o companie distinctă ce se ocupă de proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier.

Neaga a fost cercetat de DNA într-un dosar penal care avea ca obiect autostrada Sibiu - Orăştie. Pe 2 martie 2018, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au decis clasarea dosarului care îl privea pe Narcis Neaga, cauză în care a fost cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu un contract privind autostrada Sibiu - Orăştie, pe motiv că faptele nu sunt prevăzute în legea penală, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, anchetatorii au dispus clasarea cauzei şi în ceea ce îi priveşte pe Amalia Renata Bendeac, Mihai Horia Niculae, Cristina Rentea, Ramona Gabriela Dima şi Nicoleta Davidescu, pentru aceleaşi considerente.

Procurorii au decis totodată ridicarea sechestrului instituit asupra unui imobil deţinut de Narcis Neaga, dar şi restituirea cauţiunii stabilite anterior.

În decembrie 2015, Narcis Neaga a fost pus sub control judiciar de DNA, fiind stabilită o cauţiune de 300.000 de lei.

Procurorii susţineau că, în 15 mai 2014, Narcis Neaga, în calitate de director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (CNADNR), a procedat la suspendarea abuzivă a unui contract de servicii privind supervizarea lucrărilor la autostrada Orăştie - Sibiu şi a plăţilor aferente acestuia, cu încălcarea dispoziţiilor contractuale, a condiţiilor FIDIC (Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi) şi a dispoziţiilor legale.

Conform DNA, Neaga a desemnat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov pentru a superviza lucrările de construcţie a autostrăzii şi pentru a îndeplini obligaţiile contractuale în perioada de desfăşurare a contractelor de lucrări privind: ''Proiectare şi execuţie Autostrada Orăştie - Sibiu, Lot 3: km 43+855 - km 65+965', ''Proiectare şi execuţie Autostrada Orăştie - Sibiu, Lot 3: km 65+965 - km 82+070"

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
61949729
Dezastru ecologic în Rezervația Naturală Cheile Lăpusului. FOTO

Mii de pești din Râul Lăpuș au murit, ca urmare a unei poluări accidentale cu ape de mină.

61950213
Elevii unei școli din Focșani au lăsat un munte de gunoaie în autocar, după o cursă. FOTO

Cosmin Nicolae, directorul unei companii de transport, a prezentat, pe Facebook, dezastrul lăsat în urmă de elevii unei școli din Focșani.

61950392
Dunărea a depășit cota de inundație. La Galați, apa a pătruns pe faleza pietonală

Autorităţile sunt cu ochii pe Dunăre. Cotele fluviului au crescut îngrijorător şi, în noaptea de joi spre vineri, au depăşit cota de inundaţie la Galaţi.

Recomandări
Nicusor dan bloomberg 2
Nicușor Dan, interviu la Bloomberg TV despre Ucraina și problemele bugetare ale României. Relația cu SUA: „Very good”

Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat, vineri, într-un interviu pentru Bloomberg TV, că țara noastră și Europa vor continua să sprijine Ucraina. 

Gettyimages 2285752742
Primarul Capitalei anunță lucrări majore de refacere a marilor bulevarde din București. “Fără șantiere noi pe liniile de tramvai”

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță lucrări majore de refacere a bulevardelor de pe inelul median al Bucureștiului și promite că progresele se vor vedea înainte să-și încheie mandatul.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
Luca Niculescu și PSD, despre moștenirea guvernului Ilie Bolojan: Deficitul a scăzut, dar economia a încetinit

Deficitul bugetar a scăzut, dar datoria publică și dobânzile au crescut, în timp ce economia a încetinit, consumul s-a redus, iar inflația a rămas ridicată, arată programul de guvernare Luca Niculescu-PSD.