Surse: Mirabela Dauer, audiată de DNA în dosarul generalului Cătălin Zisu

62551691

Cântăreaţa Mirabela Dauer a fost citată de procurorii anticorupţie pentru a fi audiată, joi, într-unul dintre dosarele fostului comandant al Logisticii Armatei, generalul Cătălin Zisu, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, aceasta a fost chemată la ora 14:00 pentru a fi audiată, în calitate de martor, într-un nou dosar în care generalul Cătălin Zisu a fost pus sub acuzare de DNA pentru instigare la abuz în serviciu legat de concesionarea de locuri de înhumare în Cimitirul Militar Ghencea III către rude sau persoane apropiate lui.

În acelaşi dosar, sunt urmărite penal alte cinci cadre militare.

DNA anunţa pe 5 iunie, într-un comunicat remis AGERPRES, că, în luna aprilie 2024, generalul Cătălin Ştefăniţă Zisu l-ar fi determinat pe generalul Alexandru Nedelcu să aprobe în mod nelegal încheierea contractelor de concesiune a locurilor de înhumare cu anticipaţie pe o perioadă de 49 de ani pentru cinci persoane, pentru care s-au şi întocmit solicitări în acest sens, în trei situaţii inserându-se menţiuni false din care rezulta că persoanele respective au calitate de cadre militare/personal civil contractual în cadrul MApN.

Prin aceste demersuri, generalul Nedelcu, la instigarea lui Zisu, cu complicitatea membrilor comisiei de analiză, ar fi aprobat concesionarea de locuri de înhumare pe 49 de ani în Cimitirul Militar Ghencea III, către persoane care nu îndeplineau condiţiile legale, afectând, astfel, interesele legitime ale MApN de a asigura corectitudinea concesionării şi atribuirii locurilor de înhumare, pe de o parte, creând astfel un folos necuvenit în beneficiul celor cinci persoane, rude sau persoane apropiate generalului Zisu, prin concesionarea locurilor de înhumare cu nerespectarea dispoziţiilor legale.

În plus, generalul Alexandru Nedelcu ar fi aprobat concesiunea unui loc de înhumare cu anticipaţie şi pentru o a şasea persoană, fiul său, deşi cunoştea că acesta nu îndeplineşte condiţiile legale.

În acest context, ceilalţi suspecţi, membri ai comisiilor constituite la nivelul U.M. 02210 Bucureşti pentru verificarea condiţiilor de acordare a locurilor de înhumare, ar fi întocmit şi/sau semnat procese-verbale, atestând, în mod nereal, că solicitanţii îndeplinesc condiţiile descrise în Regulamentul privind organizarea şi administrarea cimitirelor militare, aprobat prin Ordinul ministrului Apărării Naţionale, încălcându-se astfel prevederile art. 14 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 102/2014, privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare, înlesnind astfel dispunerea, cu intenţie, de către comandantul unităţii, generalul Alexandru Nedelcu, a repartizării locurilor de înhumare respective.

Totodată, colonelul Ionuţ-Leonard Ghiorghe ar fi determinat o subordonată să consemneze în fals, în conţinutul unor cereri/rapoarte pentru repartizarea unor locuri de înhumare cu anticipaţie în Cimitirul Militar Ghencea III, date nereale în care erau atestate calităţile de militar în rezervă şi personal civil contractual în cazul a trei persoane din cele cinci menţionate anterior.

Acesta este al doilea dosar penal deschis pe numele generalului Cătălin Ştefăniţă Zisu, după ce în luna februarie a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în legătură cu nereguli la derularea unui contract privind extinderea unui cimitir militar, valoarea contractului fiind de 41 milioane lei.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62466739
Primul oraș din România care lansează un proiect pentru combaterea valurilor de căldură în următorii cinci ani

Municipiul Oradea va aplica, în premieră naţională, în următorii cinci ani, o serie de soluţii locale de adaptare climatică la combaterea valurilor de căldură urbană, printr-un proiect finanţat de Comisia Europeană.

62544372
Un tânăr de 17 ani a fost împuşcat cu pistoale de tip airsoft într-un parc din Ploieşti. Două persoane au fost arestate

Un tânăr în vârstă de 17 ani a fost împuşcat cu pistoale de tip airsoft într-un parc din municipiul Ploieşti, în acest caz fiind efectuate mai multe percheziţii şi două persoane, arestate preventiv.

62551502
Surse: O organizatoare de înmormântări de lux a fost amendată în timp ce transporta trupul lui Ciprian Pian

O organizatoare de înmormântări de lux a fost amendată pentru că dricul pe care îl conducea nu avea ITP valabil şi a blocat o intersecţie din Capitală, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.

Recomandări
Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg | VIDEO

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Centrala nucleara cernavoda
Dunărea a coborât la un nivel critic pentru centrala de la Cernavodă. Trafic redus pe Canalul Dunăre–Marea Neagră

Nivelul Dunării la Cernavodă a coborât timp de trei zile consecutive sub pragul operațional de -262 cm, relevant pentru pomparea apei necesare răcirii centralei nucleare. Prognoza indică menținerea cotelor scăzute în următoarele cinci zile.