Surse: Carmen Dan, audiată ca martor în dosarul fișelor medicale false pentru obținerea de permis auto

×
Publicitate

Fostul ministru de Interne, Carmen Dan, a fost audiată miercuri seară ca martor în dosarul fișelor medicale false folosite pentru obținerea de permis auto, potrivit unor surse.

Carmen Dan a fost audiată timp de o oră la IPJ Ilfov de către polițiștii de la Serviciul Rutier Ilfov.

O clinică din București care funcționa ca o „fabrică” de fișe medicale false pentru permise auto a fost închisă în luna februarie.

Potrivit anchetatorilor, unii angajați necalificați se îmbrăcau în halat alb și se dădeau drept medici oftalmologi, ortopezi sau chiar psihiatri. Așa au fost emise peste 15.000 de fișe medicale fără verificări, iar titularii conduc, deși unii au tulburări psihice sau boli motorii. Cinci suspecți au ajuns după gratii și trei sunt în arest la domiciliu.

Miercuri după-amiază, Carmen Dan a transmis pe pagina ei de Facebook faptul că ”în conformitate cu prevederile legale, m-am prezentat la o clinică pentru efectuarea procedurilor medicale de control necesare obținerii vizei medicale pentru extinderea valabilității permisului de conducere.” 

”Am luat act cu oarecare surprindere de știrile apărute în presă în legătură cu “implicarea” mea în dosarul privind fișele medicale pentru preschimbarea permiselor de conducere. În mod ferm și categoric resping orice acuzații infondate și manipulări mediatico-juridice menite să compromită imaginea mea publică. Știu și de ce există această apetență pentru rating și publicitate obținută în mod facil și manipulator!

Mai mult, subliniez că nu am fost contactată pentru a-mi exprima punctul de vedere, încălcându-se astfel dreptul fundamental la replică și difuzarea unei informații echilibrate și corecte.

În calitate de cetățean și fost ministru de Interne, am respectat întotdeauna legea și procedurile. Astfel, în conformitate cu prevederile legale, m-am prezentat la o clinică pentru efectuarea procedurilor medicale de control necesare obținerii vizei medicale pentru extinderea valabilității permisului de conducere.

Această decizie a fost luată în deplină conformitate cu legislația în vigoare și reflectă comportamentul firesc al oricărui cetățean responsabil.

Îmi exprim încrederea că instituțiile abilitate vor realiza o anchetă corectă și obiectivă, iar adevărul va ieși la iveală. În tot acest timp, solicit evitarea speculațiilor care ar putea afecta buna desfășurare a procesului legal”. - a precizat Carmen Dan.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
Pedeapsa primită de un polițist și un fost jandarm din Craiova pentru trafic de cocaină. Au fost prinși în flagrant
Curtea de Apel Craiova a dat, miercuri, sentința definitivă pentru un polițist de la Biroul Rutier Craiova și un fost jandarm care au fost prinși în flagrant, în 2022, în timp ce vindeau cocaină.
62425989
Tânăr din Vaslui, arestat preventiv pentru tâlhărie calificată. A agresat o femeie şi i-a luat sacoşa cu alimente
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost arestat preventiv pentru tâlhărie calificată după ce a agresat o femeie şi i-a luat sacoşa cu alimente, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui.
62417398
Moartea tragică a unei tinere din Dolj. A pierdut controlul mașinii și a intrat în gardul unei case
O tânără de 27 de ani din comuna Giurgiţa, judeţul Dolj, a decedat în noaptea de miercuri spre joi după ce a intrat cu maşina pe care o conducea în gardul unei case din localitate.