„Sunt arme de atac". Ce capabilități au bombardierele trimise de americani în România. Reacția categorică a Rusiei

×
Publicitate

Două bombardiere americane B-52H Stratofortress au ajuns în premieră în România la un exercițiu care vizează integrarea cu aliații NATO.

Avioanele se vor sincroniza în misiunile de securitate din zona Mării Negre. În zborul lor spre România, cele două bombardiere strategice au fost interceptate pentru scurt timp de două avioane rusești, fără să fie înregistrat vreun incident.

Cele două avioane B-52 Stratofortress ale Forțelor Aeriene americane au fost trimise în România de la Baza Aeriana Barksdale, Louisiana. Vor participa la Bomber Task Force 24, unul dintre cele mai ample exerciții aeriene organizate de Comandamentul European al Statelor Unite.

General (R) Virgil Bălăceanu: "Sunt pregătite să execute misiuni de descurajare. Descurajarea înseamnă o prezență în timp scurt, o dislocare până la prezență într-un timp rezonabil și o concentrare de forțe, astfel încât un eventual atacator să renunțe la planurile sale de atac. A doua postură este cea de apărare. Nu am reușit cu descurajarea, sunt în măsură să îmi apăr teritoriul NATO".

În zborul lor spre România, cele două bombardiere americane au fost interceptate, duminică dimineața, în spațiul aerian internațional, deasupra Mării Barents, de două avioane rusești. Însă, susțin oficialii Forțelor Aeriene Americane, bombardierele strategice și-au continuat planul de zbor fără incidente și au aterizat la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu de la Constanța.

Șeful Comandamentului European al Statelor Unite spune că prezența celor două bombardiere strategice americane în România are scopul de a pregăti raspunsul Alianței Nord Atlantice, cu forte rapide, complexe, la distanțe mari.

"Această reeditare a Bomber Task Force oferă o oportunitate excelentă de a ne perfecționa tacticile, tehnicile și procedurile agile de luptă", a afirmat generalul James Hecker, comandantul USAFE-AFAFRICA)

Bombardierele B-52H Stratofortress sunt de generație mai veche și au capacitatea de a transporta peste 30 de tone de muniție.

General MR. (RET) Victor Strîmbeanu, fost comandant al Forțelor Aeriene Operationale: "Ele sunt preponderent arme de atac, pentru că lovesc inamicul în adâncimea strategică operativă. Și se pot feri de eventualele amenințări sol-aer. Se pot feri. Zboară foarte sus, au echipamente de război electronic la bord care bruiază".

Scenariile exercițiului la care participă cele două bombardiere strategice americane sunt clasificate, însă, specialiștii nu exclud simularea bombardării unor forțe inamice de desant sau protejarea coastelor Mării Negre.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62468422
Percheziţii ale poliţiştilor la Kristoff Lajos, arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant când abuza sexual un minor

Anchetatorii au revenit la locuința bărbatului de 39 de ani din București, acuzat că a violat un băiat de 14 ani.

62347165
Animalele sălbatice au început să sufere din cauza caniculei. În Dolj, oamenii au săpat gropi pe care le-au umplut cu apă

Animalele sălbatice din păduri au început şi ele să sufere din cauza caniculei. Izvoarele au secat, aşa că viețuitoarele au rămas în multe locuri fără sursă de apă.

62462880
Accident grav pe un drum din Bistriţa-Năsăud. Un copil de șase ani a fost preluat cu elicopterul SMURD de la fața locului

Un accident grav, soldat cu victime, s-a produs, luni, pe Drumul Naţional 15A, în localitatea Viile Tecii din judeţul Bistriţa-Năsăud.  

Recomandări
Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.