Unii cred că absența de la serviciu generează presiune suplimentară pentru ei sau pentru colegi.

Pentru unii români, chiar și câteva zile libere de la serviciu sunt greu de luat. Proiectele sau termenele limită îi fac să amâne concediul.

Unii sunt ceva mai norocoși.

Femeie: La noi toată fabrica ia concediu, deci se închide și nu lucrează nimeni. Cum ne dă, așa avem concediu.

Potrivit unui studiu recent, realizat în 16 țări europene, printre care și România, 28 la sută dintre angajații de la noi spun că nu au reușit să își ia toate zilele de concediu în ultimul an.

Daniel Felecan, consultant Resurse Umane: Poate fi volumul foarte mare de muncă, poate să fie acea credință că sunt de neînlocuit și nimeni nu poate să-mi facă munca.

În realitate, mai puțin de 6 din 10 angajați și-au epuizat concediul de odihnă. De altfel, românii spun că au nevoie în medie de doar 10 zile consecutive de vacanță pentru a se reface. Mult mai puțin decât spaniolii, ori germanii.