„E un copil fenomen”, spun antrenorul și profesorii lui, dar statul român nu i-a răsplătit în niciun fel munca. Zeci de sportivi medaliați în concursuri oficiale, în ultimii doi ani, nu și-au primit indemnizațiile prevăzute de lege. Iar juniorii, încă elevi, nu mai primesc nici burse școlare.

La prima vedere, Roberto pare un tânăr obișnuit care învață la istorie în așteptarea bacalaureatului. Dar pereții camerei lui ne arată că este singurul dublu câștigător al campionatului mondial de kickboxing-K1, în cei 50 de ani de istorie.

Roberto: „Aceasta de aur e din acest an, câștigată în Italia.”

Reporter: „Cea mai proaspătă.”

Roberto: „Da.”

Reporter: „Câte medalii sunt?”

Roberto: „În jur de 50 și ceva de medalii.”

Roberto Preda, dublu campion mondial kickboxing: „Dimineața sunt la liceu, vin acasă, învăț, mă duc la antrenamente. Când mă întorc de la antrenamente, iar cu burta pe carte.”

Reporter: „Și tu când ieși cu gașca? Când mergi la majorate?”

Roberto: „Aceasta e o temă sensibilă, deoarece nu am parte de așa ceva decât foarte rar, în weekenduri.”

Potrivit legii, statul român oferă premii între 975 și 100 de mii de lei pentru sportivii care obțin de la locul VI la europene până la titluri mondiale. În aceeași situație sunt David Popovici și peste 40 de atleți, gimnaste și alți sportivi. Roberto a primit doar felicitări, deși președintele Autorității Naționale pentru Sport susține că a făcut solicitări repetate către Guvern.

Reporter: „După campionatul mondial din 2024, ce a primit de la statul român?”

George Preda, tatăl: „Absolut nimic. Nici la școală nu l-au băgat în seamă.”

Reporter: „Nicio bursă?”

George Preda: „Nimic, nimic.”

Antrenorul, în schimb, îl pregătește gratuit pe Roberto și spune că nu e prima oară când drepturile sportivilor sunt puse pe plan secund. Există litigii în curs între federațiile sportive, care cer achitarea primelor pentru sportivi, și Autoritatea Națională pentru Sport.

Ciprian Sora, antrenor: „Noi am trimis hârtiile către Agenția Națională pentru Sport. Au văzut rezultatele pe care le-am primit, doar că în momentul de față nu suntem bugetați. Așteptăm pe viitor, poate ne vor bugeta... Noi ne antrenăm 5 ore pe zi. În afară de asta avem nevoie de vitaminizare, de echipament. Eu zic că ar fi un stimulent în plus.”

Corespondent PROTV: „Singura recompensă de care-și amintește dublul campion mondial a fost câte o notă de 10, de la profesoara de engleză, după fiecare titlu. Altfel, reprezentanții Ministerului Educației confirmă că, anul trecut, instituția a anulat bursele școlare pentru elevii campioni la sporturi. Iar președintele Autorității Naționale pentru Sport a declarat că, la începutul anului, totalul sumelor restante era de 100 de milioane de lei, iar între timp aproape s-au dublat. Cele mai mari restanțe sunt la lupte, canotaj și înot, inclusiv de la mondialele și europenele de anul trecut.”