Statele Unite și Uniunea Europeană spun că vor trimite armament, în timp ce rușii continuă să aibă pierderi

×
Publicitate

„Dacă Ucraina cade, România, Polonia, Moldova și statele baltice vor deveni următoarele ținte", a avertizat Zelenski și a cerut din nou sprijin militar occidental.

Statele Unite și Uniunea Europeană spun că vor trimite armament, în timp ce rușîi continuă să aibă pierderi. Celebrul crucișător „Moscova”, nava-amiral a flotei ruse, ar fi fost lovit joi seară de rachete ucrainene, în Marea Neagră.

Rachetele Neptun care protejează Marea Neagră au provocat daune majore navei rusești „Moskva”, au anunțat autoritățile ucrainene. Este vorba de celebra navă implicată în incidentul din Insula Şerpilor la începutul războiului. Rusia recunoaște că nava a fost grav avariată și întreg personalul a fost evacuat, dar, susține că ar fi vorba doar despre un accident la bord.

Incidentul vine la mai puțin de o lună de când armata Ucrainei a reușit să distrugă nava rusească de desant Saratov în portul Berdyansk, de la Marea Azov.

Atacurile rușilor continuă pe frontul estic al Ucrainei.

Ben Wedeman, corespondent CNN: „Oficialii ucraineni spun că ofensiva în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, a început.”

În plus, ruşii ameninţă cu noi represalii în zona Kievului.

Igor Konashenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării: „Observăm tentative de sabotare şi atacuri ale forţelor ucrainene vizând ţinte pe teritoriul Federaţiei ruse. Dacă astfel de evenimente continuă, armata rusă va efectua atacuri asupra unor centre de luare a deciziei, inclusiv la Kiev, un lucru pe care armata rusă s-a abţinut să-l facă până în prezent."

Volodimir Zelenski: „Polonia, Moldova, România și statele baltice vor deveni următoarele ținte, dacă libertatea Ucrainei cade. Libertatea trebuie să fie înarmată mai bine decât tirania. Țările occidentale au toate motivele să ne ajute. Victoria finală împotriva tiraniei și numărul de oameni salvați depinde de ele. Înarmați Ucraina acum pentru a apăra libertatea!"

La scurt timp după mesajul transmis aseară de liderul ucrainean, preşedintele american, Joe Biden, a anunţat îi va trimite un nou ajutor militar, de 800 de milioane de dolari, constând în armament greu. Iar Uniunea Europeană va trimite un ajutor militar în valoare de 500 de milioane de euro.

John Kirby: „Este prima dată când oferim aceste obuziere de 155 (mm). Asta reflectă tipul de luptă cu care se așteaptă să se confrunte ucrainenii în aceste zone.”

Între timp, bătălia pentru Mariupol continuă.

Volodimir Zelenski: „Trupele ruse își cresc activitatea în zonele de est și de sud. Încearcă să se răzbune pentru pierderile de până acum.”

Ministerul rus al Apărării a anunțat că zona portului comercial de aici ar fi fost cucerită complet şi peste o mie de pușcași ucraineni din Mariupol s-ar fi predat, după ce au rămas fără muniții.

Dar a venit şi replica infanteriştilor, în timp ce pe fundal răsunau bombardamentele.

Realitatea este că orașul este sub asediu, suntem încercuiţi, nu mai putem fi aprovizionaţi cu muniţie, iar mâncarea e pe sfârşite. Dar nu ne părăsim poziţiile. Vom continua să ne apărăm. Glorie Ucrainei! Glorie eroilor!

Armata ucraineană a publicat în această dimineață fotografii în care arată cum un pod pe care se aflau trupe rusești a fost aruncat în aer. Rușîi se îndreptau spre Izium, un oraș de pe râul Doneț din Harkov, în estul Ucrainei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62251274
Rusia amenință să desfășoare arme nucleare în regiunea baltică dacă Suedia și Finlanda vor adera la NATO

Dmitri Medvedev a avertizat NATO că, dacă Suedia şi Finlanda vor adera la organizaţia militară, Rusia va trebui să-şi consolideze apărarea în regiune inclusiv prin desfăşurarea de arme nucleare în regiunea baltică, informează joi Reuters.

62251245
Vânzările rusești de petrol și gaz au crescut - nu scăzut - în ciuda sancțiunilor Vestului

Vânzările de petrol și gaz ale Rusiei au crescut anul acesta, în ciuda sancțiunilor țărilor vestice, menite să forțeze regimul de la Kremlin să oprească invazia din Ucraina.

62240669
Marine Le Pen îl acuză pe Emmanuel Macron că este cel mai extremist președinte al Franței

Marine Le Pen l-a acuzat pe Emmanuel Macron că este cel mai extremist președinte pe care l-a avut Franța.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.