Șoferița care a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă, condamnată la peste 9 ani de închisoare cu executare

×
Publicitate

Șoferița care anul trecut a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă care o urmărea a fost condamnată de instanţa de fond la peste 9 ani de închisoare cu executare şi la plata a 200.000 de lei despăgubiri civile pentru daune morale.

Anda Vlădescu, o tânără psiholog din Buzău, în vârstă de 33 de ani, se afla în luna august a anului 2020 la volanul maşinii personale când poliţiştul Adrian Popa, angajat la Serviciul Rutier al IPJ Buzău, a observat defecţiuni la sistemul de semnalizare şi a încercat să o oprească. Pentru că şoferiţa nu a oprit, poliţistul pe motocicletă a pornit în urmărirea ei, iar la ieşirea din municipiul Buzău spre Ploieşti tânăra a virat spre stânga cu intenţia de a-l lovi pe poliţist, moment în care motocicleta acestuia a fost proiectată într-un autoturism care circula pe contrasens şi a luat foc.

„În baza art. 257 alin. 1 şi 4 C.pen., cu referire la art. 32, alin. 1 C.pen., raportat la 188 alin. 1 şi 2 C.pen. condamnă inculpata VLĂDESCU Anda Ioana la pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj calificat la data de 19.08.2020, în dauna victimei POPA Adrian Dumitru", se arată în sentinţa magistraţilor de la Tribunalul Buzău, potrivit News.ro.

Totodată, magistraţii Tribunalului Buzău au stabilit ca femeia să-i plătească poliţistului 200.000 de lei pentru prejudiciul moral suferit, dar şi peste 80.000 de lei către IPJ Buzău pentru motocicleta distrusă în accident.

„Obligă inculpata să plătească părţii civile Inspectoratul Judeţean de Poliţie Buzău suma de 83807,78 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale. În baza art.19 C.pr.pen. raportat la art.1349, art.1357 C.civ., obligă inculpata să plătească părţii civile Popa Adrian Dumitru suma de 200.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale", se mai arată în sentinţa judecătorilor buzoieni.

Sentinţa Tribunalului Buzău de joi 14 septembrie 2021 nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Anda Vlădescu, tânăra acuzată de ultraj calificat, a fost arestată preventiv pe 20 august, la o zi după ce a provocat accidentul, şi se află, în continuare,în arest preventiv.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Semnal de alarmă - Pacienţi cu COVID folosesc acasă concentratoare de oxigen sau spray-uri cu oxigen pentru alpinişti

Dr. Adrian Marinescu, a explicat că nu puţini sunt pacienţii cu COVID-19 care, odată ce observă acasă că au saturaţia scăzută, folosesc concentratoare de oxigen care se găsesc în comerţ sau spray-uri cu oxigen destinate alpiniştilor, scrie News.ro. 

Un individ, dat în urmărire la nivel național, a fost împușcat de polițiști după ce a încercat să fugă

Urmărire cu focuri de armă, sâmbătă seara, într-o localitate din Prahova. Poliţiştii au fost nevoiţi să folosească pistoalele după ce un individ dat în urmărire la nivel național a încercat să fugă.

O tânără din Satu Mare, însărcinată în șase luni, a murit la ATI. Femeia era nevaccinată și a refuzat masca de oxigen

O tânără de 20 de ani, însărcinată în șase luni, a murit sâmbătă la secţia de terapie intensivă a spitalului judeţean din Satu Mare unde era internată de aproape o săptămână. Femeia nu era vaccinată.

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.