Șoferii care parchează în Centrul Vechi al Capitalei vor plăti, începând de duminică, 10 lei pe oră

×
Codul embed a fost copiat

Noile tarife pentru utilizarea locurilor de parcare din centrul Capitalei intră, duminică, în vigoare. Astfel, în zona centrală, taxa pentru fiecare oră de parcare va fi de 10 lei.

Majorarea taxelor de parcare în centrul Capitaei a fost decisă de Consiliul General, care a motivat că măsura era necesară întrucât în Bucureşti au fost depăşite valorile-limită stabilite prin legislaţia Uniunii Europene privind calitatea aerului, iar una dintre cauze este poluarea din cauza traficului intens şi a utilizării pe scară largă a autovehiculului propriu, informează News.ro.

Astfel, Primăria Capitalei notează că, prin decizia de majorare a tarifelor de parcare din zona centrală, pune în aplicare una dintre măsurile de reducere a poluării şi a traficului cuprinse atât în Planul Integrat pentru Calitatea Aerului, cât şi în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, iar astfel Bucureştiul se aliniază marilor capitale europene care au adoptat un tarif mai mare pentru parcarea în zonă centrală, cu scopul de a reduce traficul, şi implicit poluarea, dar şi pentru a promova transportul public şi transportul alternativ. De asemenea, prin implementarea acestei măsuri, va fi eliberată banda 1 de circulaţie, iar accesul în instituţii publice, precum unităţi de învăţământ şi spitale, va fi mai uşor, spune Primăria Capitalei.

Prin Hotărârea CGMB se instituie trei zone de taxare în Capitală, iar de duminică taxa va fi de 10 lei pe oră în zona centrală (zona 0).

Zona 0 este compusă din patru sub-zone: zona parcajului subteran Intercontinetal, străzile N. Bălcescu – C.A. Rosetti – D. Gerota – J. L. Calderon – T. Arghezi – Carol I; zona parcajului subteran din Piaţa Unversităţii , străzile N. Bălcescu-I. Câmpineanu-Calea Victoriei-Splaiul Independenţei -Halelor-I. C. Brătianu; zona parcajului suprateran Cocor, străzile I. C. Brătianu-Sf. Vineri-Calea Moşilor-H. Botev-C. Coposu. A patra zonă este cea a parcajului suprateran Unirea, cu străzile C. Coposu-M. Basarab-Mircea Vodă-Unirii-Brătianu.

Citește și
scandal parcare pitesti
Un piteştean a devastat o parcare, folosind un semn de circulaţie. Ce a pățit

Tarifele scad la 5 lei, 2,5 lei, respectiv 1,5 lei pe oră pe măsură ce ne îndepărtăm de centru, iar rezidenţilor li se aplică tarife preferenţiale.

Zona 1 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 0 şi perimetrul stabilit prin acordul Planului Integrat de Calitate a Aerului, delimitat de străzile: Piaţa Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian – str. Nerva Traian – bd. Gh. Şincai – str. Lânăriei – Calea Şerban Vodă – bd. Mărăşeşti – str. Mitropolit Nifon – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie – str. Izvor – str. B. P. Haşdeu – str. Vasile Parvan – str. Berzei – str. Buzesti – Piaţa Victoriei.

În zona 1 se aplică tarife de 5, respectiv 2,5 lei pe oră: 5 lei/oră - tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00.00-24.00; după intervalul maxim de parcare de 2 ore, se aplică măsura suprataxarii la un nivel dublu pentru fiecare oră de depăşire. Se aplică 2,5 lei/oră - tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 5 lei/oră .În ambele cazuri, tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare. Pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive - locuri de parcare rezervate pe bază de contract tariful este de 5 lei/oră x 24 ore x 30 zile. Riveranii beneficiază de un tarif preferenţial lunar de 100 lei.

Zona 2 cuprinde locurile de parcare special amenajate între zona 1 şi limita administrativă a oraşului.

Tarife utilizabile în zona 2: 2,5 lei/oră – tarif unic de luni până vineri în intervalul orar 06.01-18.00, cu extindere, în funcţie de parcaj, în zone unde numărul de vizitatori este mare, de luni până duminică în intervalul orar 00,00-24.00 (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare); 1,5 lei/oră-tarif unic în zilele săptămânii în intervalul orar 18.01-06.00, acolo unde nu s-a dispus extinderea tarifului de 2,5 lei/oră (tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare). Tariful preferenţial pentru unităţile hoteliere, complexe comerciale, săli de spectacole, baze sportive – locuri de parcare rezervate pe bază de contract este de 2,5 lei/oră/24 ore/zi, iar penru riverani – de 80 lei/luna. Ca şi în cazul celorlalte zone, tariful permite utilizarea unui loc de parcare, fără rezervarea sau nominalizarea locului de parcare.

Tariful pentru serviciul de blocare/deblocare autovehiculelor este de 200 de lei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
75 de mașini blocate de o mașină parcată neregulamentar, lângă un spital din Iași. VIDEO
75 de mașini blocate de o mașină parcată neregulamentar, lângă un spital din Iași. VIDEO

O mașină parcată neregulamentar, în Iași, a provocat un ambuteiaj incredibil chiar lângă Spitalul de Pneumoftiziologie. Un șofer a filmat momentul și a postat clipul pe Facebook.

Un piteştean a devastat o parcare, folosind un semn de circulaţie. Ce a pățit
Un piteştean a devastat o parcare, folosind un semn de circulaţie. Ce a pățit

Un bărbat de 54 de ani din Piteşti se află sub control judiciar timp de 60 de zile după ce a distrus maşina unui vecin în timpul unui scandal pentru locurile de parcare din faţa blocului.

Consiliul General al Capitalei a aprobat noile prețuri ale parcărilor din București
Consiliul General al Capitalei a aprobat noile prețuri ale parcărilor din București

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat tarifele de exploatare a parcărilor din Bucureşti.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat
Horațiu Potra, adus la sediul IGPR pentru percheziții informatice. Fostul membru al Legiunii Străine, neînsoțit de avocat

Horațiu Potra a revenit, luni dimineață, la sediul Inspectoratului General al Poliției. Fostul membru al Legiunii Străine asistă și de această dată la percheziții informatice care îl vizează personal.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.