Cazul a ajuns şi în atenţia Poliţiei.
Locatar: „Bună ziua, vecine. Poți să ne deschizi și nouă magazinul să intrăm în casă să ne luăm ceva. Îți mulțumim.”
Doar aşa reuşesc să ajungă în locuinţe, de câteva zile, cei aproape 20 de locatari, după ce aleea de la intrarea în clădire a fost blocată cu un gard.
Accesul în bloc, blocat
Locatar: „Ni s-a blocat accesul cu un lacăt și în spatele lacătului, unde e intrarea blocului, s-a mai montat un gard. Au fost sesizați poliția prin 112.”
Locatar: „În momentul de față se poate intra în locuințe datorită bunăvoinței vecinului de la parter care ne deschide și ne închide, însă e o chestiune pentru scurt timp.”
În weekend, situaţia s-a complicat, pentru că unei vecine i s-a făcut rău:
Bărbat: „A venit salvarea și nu a putut să intre. Apoi au chemat mascații și au spart acolo și i-au dat primul ajutor. Dar nu e posibil așa ceva.”
Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt IPJ Dolj: „A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie.”
Vecinul acuzat că a blocat accesul spune că și-a îngrădit terenul pe care se află casa lui, după ce, în urma măsurătorilor cadastrale făcute recent, documentele arată că are acest drept.
Locatarii cer intervenția instanței
Aron Cârpaci, vecin: „Am chemat meseriași și am închis cu tot așa, l-am sunat - "vino și desfă-mi asta aici și vreau să mă închid". Și prin judecătorie și prin primărie avem tot, tot, tot, hotărâre judecătorească.”
Constructorul blocului spune că nici măcar nu a fost anunțat de această problemă.
Ali Kalil, constructorul și proprietarul blocului: „A intrat în lipsa mea, a tras un gard, a blocat blocul, am sunat la 112.”
Acum, locatarii vor să obțină în instanță o ordonanță președințială, prin care să fie restabilit accesul pe vechea cale de intrare. Iar cazul să fie tranșat, ulterior, în instanță.