Si-a salvat copilul din incendiu si a intrat sa isi scoata si soacra. Din pacate, femeia a murit si ginerele e in stare grava

×
Publicitate

O batrana din Buzau a murit, iar ginerele ei este in stare grava, dupa ce locuinta lor a fost cuprinsa, marti dimineata, de un incendiu.

Focul a pornit de la centrala termica si a ars mocnit, insa un fum gros a invadat repede tot imobilul. Barbatul a incercat sa isi salveze soacra care se afla intr-o camera la etajul cladirii, dar gazele degajate de incendiu i-au doborat pe amandoi.

Batrana de 85 de ani si ginerele ei de 57 au fost scosi inconstienti din casa de salvatori, iar paramedicii SMURD au inceput resucitarea lor chiar din strada.

Cei doi au fost urcati apoi in ambulante, unde medicii au continuat manevrele de salvare. In acelasi timp, pompierii au incercat sa stinga focul care ardea mocnit. Incendiul ar fi pornit de la centrala casei.

Cel care a observat incendiul a fost chiar proprietarul locuintei. Barbatul si-a scos scos mai intai fiul din casa, apoi a sarit in ajutorul soacrei, aflata intr-o incapere la etaj. Fumul gros i-a doborat insa pe amandoi.

Pompierii au intervenit sa stinga incendiul cu doua autospeciale, iar in sprijinul lor au mai venit un echipaj SMURD si un altul de cautare-salvare.

GEORGE CRETU, ISU BUZAU: "Incendiul se manifesta la camera centralei pe aproximativ 20 de metri patrati, intreaga locuinta parter plus etaj fiind invadata cu fum. Echipele de pompieri au cautat in intreaga locuinta, fiind scoase doua persoane."

Barbatul de 57 de ani a fost resuscitat cateva zeci de minute la locul incendiului, iar ulterior a fost transportat in stare grava la Spitalul din Buzau. Din nefericire, soacra lui nu a mai putut fi salvata.

Politistii si pompierii au deschis o ancheta si incearca sa afle cum s-a produs nenorocirea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
60582683
O prostituata, cel mai mare datornic la buget, in Deva. Primaria: "Ii transformam amenzile in munca in folosul comunitatii"

Cu amenzi care totalizeaza 67.000 de lei, adunate de-a lungul mai multor ani, o prostituata din Deva este cel mai mare datornic la bugetul local, potrivit datelor centralizate de functionarii de la Serviciul Taxe si Impozite.

61771895
De la procuror general al Romaniei la pus sub invinuire, in decurs de o saptamana. Accident cu masina lui Tiberiu Nitu la DNA

Fostul procuror general al Romaniei este pus oficial sub invinuire in scandalul coloanelor oficiale. Daca fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, e acuzat de abuz in serviciu, Tiberiu Nitu este considerat complice.

61771842
Zeci de arbori din Cimitirul Evreiesc din Capitala au fost "ciuntiti". FOTO

Zeci de arbori din Cimitirul Evreiesc de la Eroii Revolutiei - vizavi de cimitirul Bellu - au fost toaletati, din coroana lor ramanad doar trunchiul si cateva bete.

Recomandări
Israel 7 octombrie getty
Imagini greu de privit: 3 ani de la masacrul comis de Hamas în Israel, în 7 octombrie. Peste 1.200 de morți, sute de ostatici

În 7 octombrie 2026 se împlinesc trei ani de la atacurile criminale ale grupării teroriste Hamas în Israel, o tragedie care a declanșat o altă tragedie în Fâșia Gaza, ca răspuns al israelienilor.

Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.