Sfinții Apostoli Petru și Pavel 2025: Principalele obiceiuri și tradiții. Cum sunt sărbătoriți de creștini

62361378

Creştinii îi sărbătoresc, duminică, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.

"Tradiţia spune că Sfântul Petru este stăpânul lupilor, aceştia neîndrăznind să facă vreo stricăciune oamenilor fără încuviinţarea sfântului; tot Sfântul Petru mai are în păstrare şi cheile de la porţile Raiului şi mai are în pază şi balaurii din cer care mărunţesc gheaţa, transformând-o în grindină; se mai spune că sfântul, fiind marele ucenic a lui Hristos, umblă prin lume pentru a afla necazurile creştinilor, pe care apoi le împărtăşeşte lui Dumnezeu; dar poate fi văzut şi în lună sau când se deschide cerul la marile sărbători, stând la masa împărătească; dar este şi subiectul unor întâmplări hazlii: i se fură caii sau boii în timpul aratului, pierde cheile Raiului, are o iubită pescăriţă, petrece şi joacă alături de oamenii de rând la o cârciumă, se îmbată şi este bătut de oameni etc.; dintre târgurile organizate în ţară în această perioadă, cel mai cunoscut este cel de pe Muntele Găina", scrie Romulus Antonescu în "Dicţionar de simboluri şi credinţe tradiţionale româneşti" (2016).

Sfântul Apostol Petru - fiul lui Iona şi fratele Apostolului Andrei - s-a născut in Betsaida Galileei. Numele său iudeu era Simon, însă Hristos îl va numi Chifa (piatră). După o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturiseşte în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit.

După Înălţarea Domnului, Petru ia cuvântul în adunarea ucenicilor şi aleg ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane.

Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma.

Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

Sfântul Apostol Pavel (Paul pentru catolici) era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin şi a fost elevul învăţatului Gamaliel. Luptând împotriva creştinilor, Sfântul Apostol Pavel a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan. Pe calea Damascului însă i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: "Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. El se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului.

Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. A fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67, în ziua de 29 iunie.

Pentru că Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au fost în temniţă fiindcă L-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Cei doi sfinţi sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate şi pentru că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.

Tradiţia populară spune că în această zi apar licuricii, care îi ghidează pe cei ce se rătăcesc în păduri sau în munţi. Aceştia ar fi, de fapt, scântei ale biciului Sfântului Petru.

De Ziua Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel se dă de pomană pentru cei morţi, iar femeile trebuie să ofere vecinilor şi săracilor mâncare gătită, dar şi vase de lut pline cu apă, astfel încât morţii nu vor flămânzi, şi nici nu vor înseta pe tărâmul celălalt.

Oamenii nu au voie să muncească, nici la câmp, şi nici în gospodărie. În ziua prăznuirii celor doi sfinţi nu se spală, nu se aruncă gunoiul din casă şi nu se toarce, iar oamenii trebuie să meargă la biserică.

În această zi nu se scutură merii, pentru ca ogoarele să fie protejate de grindină. În popor, se mai spune că femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua de Sfântul Ilie dacă vor să fie sănătoase.

În Calendarul popular, ziua Sfinţilor Petru şi Pavel marchează miezul verii agrare şi perioada secerisului. În vremurile când oamenii erau foarte credincioşi, Sânpetru de Vară umbla pe Pământ, singur sau însoţit de Dumnezeu. În povestirile şi snoavele populare, Sânpetru este un om obişnuit: se îmbracă în straie ţărăneşti, se ocupă cu agricultura, creşterea animalelor şi, mai ales, cu pescuitul. Fiind credincios, foarte harnic şi bun sfetnic, Sânpetru este luat de Dumnezeu în cer, unde îi încredinţează porţile şi cheile Raiului. Acolo, fiind mai mare peste cămările cereşti, împarte hrana animalelor sălbatice, în special lupilor, fierbe grindina pentru a o mărunţi prin topire şi a deveni mai puţin periculoasă, se mai spune în popor.

La marile sărbători - Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Măcinici, Sângiorz, Sânziene - Sânpetru poate fi văzut de pământeni la miezul nopţii, când se deschide pentru o singură clipă cerul, stând la masa împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Sânpetru este cel mai cunoscut "sfânt" al Calendarului popular.

Importanţa sărbătorii este dată de postul care o precede - Postul lui Sânpetru - şi care, spre deosebire de Postul Paştelui, Postul Crăciunului şi Postul Sântămariei, are număr variabil de zile.

Local, sărbătoarea era anunţată de anumite repere cosmice şi terestre: aparitia licuricilor, amuţitul cucului, răsăritul constelaţiei Găinuşei şi altele.

Tot de Sânpetru, potrivit tradiţiei populare, este organizat şi Târgul Găinii, o sărbătoare veche ţinută în Munţii Apuseni şi dedicată zeiţei neolitice Gaea, protectoare a femeilor măritate, sinonimă cu Târgul de Fete. Vechimea multimilenară a sărbătorii zeiţei Gaea, devenită ulterior TârguI de Fete de pe Muntele Găina, este susţinută de argumente astronomice - Cloşca cu Pui, Găinuşa sau Cloţa, care este văzută, în perioada solstiţiului de vară, când se ţine Târgul Găinii, notează News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62542706
Un nigerian de 90 de ani, înșelat de un taximetrist român la aeroport. O cursă până la hotel l-a costat aproape 400 de euro

Un bărbat de 43 de ani ar fi preluat, în regim taxi, un cetăţean nigerian de 90 de ani de la Aeroportul ”Henri Coandă” şi l-a transportat la un hotel din Bucureşti, solicitând şi încasând de la acesta aproape 400 de euro.

62556095
Covrigii românești, profit de peste un miliard de lei. Simigeriile fac o competiție tot mai acerbă restaurantelor fast-food

Relativ ieftini și gustoși, covrigii potolesc foamea multor români. Anul trecut simigeriile au făcut vânzări de peste 1 miliard de lei.

62556094
MAE va exclude ONG-urile asociate cu persoane condamnate penal din parteneriate. Pe ce perioadă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că va include, suplimentar, clauze specifice, legate de imaginea României, în parteneriatele cu instituţii neguvernamentale.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.