Sfântul Vasile cel Mare, sărbătorit astăzi. Moaştele sunt expuse la Catedrala Patriarhală

62011872

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare este sărbătorit duminică, moaştele sale fiind aşezate spre închinare la Catedrala Patriarhală.

 

Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, este expus spre închinare credincioşilor, în interiorul Catedralei Patriarhale, racla cu moaştele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, păstrată în Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale. Aceasta va rămâne în Catedrala Patriarhală până duminică, 1 ianuarie, la ora 20,00.

Duminică, 1 ianuarie, la sărbătoarea Tăierii - împrejur cea după trup a Domnului şi la praznicul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi Anul Nou, între orele 9,30 - 12,30 va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Patriarhul Daniel, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Apoi, va fi oficiată slujba de Te Deum cu ocazia începutului Noului An - 2023, la finalul ceremoniei urmând a avea loc Proclamarea Anului omagial şi a Anului comemorativ 2023.

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare a trăit în secolul al IV-lea, numit "veacul de aur" al creştinătăţii, într-o familie evlavioasă creştină şi a avut parte de o educaţie aleasă.

Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare

A studiat mult în domeniile ştiinţelor şi filosofiei, întrecând mult în cuvinte, nu numai pe cei din vremea lui, ci şi pe cei vechi.

Sfântul Vasile cel Mare a ocupat scaunul arhiepiscopal al mitropoliei Cezareei Capadociei la vârsta de 37 de ani şi a păstorit Biserica opt ani; apoi, s-a dus către Domnul, aflat în fruntea arhiepiscopiei sale.

Ca întâistătător al scaunului din Cezareea Capadociei, Sfântul Vasile a întemeiat, lângă Cezareea, diferite aşezăminte pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi şi nevoiaşi: spitale, azile, ospătării, şcoli şi altele.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de 10 ori pe an: 1 şi 5 ianuarie, 20 şi 27 martie, 3, 10, 17, 28 şi 30 aprilie, 25 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62114101
Peste 300 de şoferi au rămas fără permise de conducere în noaptea de Revelion

Poliţiştii rutieri au reţinut, în ultimele 24 de ore, 338 permise de conducere pentru diverse nereguli depistate în trafic.

 

62289000
Un fost deputat din Gorj a ajuns la spital după o supradoză de medicamente. Ce s-a întâmplat

Fostul deputat PP-DD de Gorj în legislatura 2012 - 2016, Răzvan Rotaru, care a ajuns la secţia ATI a Spitalului Judeţean Târgu Jiu în stare de inconstienţă după o supradoză de medicamente este în stare stabilă şi se află la secţia de psihiatrie.

62036931
Rugăciunea papei Francisc pentru papa Benedict, decedat la 95 de ani. „Astăzi îl încredinţăm”

Papa Francisc s-a rugat duminică pentru predecesorul său, „iubitul papă" Benedict al XVI-lea. Este pentru prima dată în istorie când un papă va oficia funeraliile altui papă, înmormântarea papei emerit Benedict urmând să aibă loc joi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.