Șefa secției ATI din Maternitatea Bucur s-a infectat cu Covid-19. Acuzațiile medicilor

62146410
Agerpres

Șefa secției de anestezie și terapie intensivă din Maternitatea Bucur din București, dr. Rodica Ologu, a fost internată la Spitalul “Victor Babeș”, după ce a fost depistată pozitiv cu noul coronavirus.

Dr. Rodica Ologu era în serviciul de gardă la Maternitatea Bucur - care, din luna martie, a fost declarată unitate de suport Covid - când a început să se simtă rău.

Astfel că ea și-a făcut un test rapid la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan, care a arătat că este infectată cu Covid-19.

Potrivit unui comunicat al conducerii Spitalului Clinic de Urgență “Sfântul Ioan” (maternitatea Bucur funcționează în cadrul acestui spital, n. red.), ”cu bună știință, doctoriță Ologu a evitat completarea rubricii de temperatură din cadrul chestionarului de triaj, deși prezenta febră”.

În cursul zilei de vineri, 4 septembrie, d-na doctor Rodica Ologu, șef de secție ATI maternitatea Bucur, s-a prezentat la serviciu fiind de gardă, deși prezenta simptome sugestive pentru infecția cu Covid-19. Cu bună știință, doctoriță Ologu a evitat completarea rubricii de temperatură din cadrul chestionarului de triaj, deși prezenta febră. Medicul a purtat echipament de protecție pe toată durata gărzii și a stat izolată în cabinet. Ulterior, doctorița Ologu s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului “Sfântul Ioan”, unde a fost izolată corespunzător și testată. Rezultatul a ieșit pozitiv și a fost transferată la Institutul “Victor Babeș” - se arată în comunicatul unității medicale.

De asemenea, a fost demarată ”imediat” ancheta epidemiologică, aflată acum ”în curs de finalizare”.

Doamna doctor este simptomatică și internată la Spitalul Victor Babeș. În fiecare secundă, alături de dumneavoastră, doamna doctor. Niciunul dintre noi nu mai putem gândi și vorbi altceva de când am aflat. Un om discret, generos, profesionist, mamă a două fetițe care vor începe școala în curând, mi-a permis să îi urez sănătate în mod public. Suntem cu toții alături și sunt sigură că nu numai noi.” - spune și Manuela Predilă, medic primar Obstetrică-Ginecologie la Maternitatea Bucur.

Medic de la Maternitatea Bucur: De 6 luni de zile, nimeni nu a fost testat

 

Tot dr. Predilă afirmă că, de 6 luni de zile, de când Maternitatea Bucur a fost exclusă din circuitul obișnuit și declarată unitate de suport Covid, ”nimeni din personalul Maternității Bucur nu a fost niciodată testat”. 

Am spus că de 6 luni Maternitatea Bucur este exclusiv COVID. Am spus că deși s-au numit și alte maternități COVID, gravidele sunt refuzate cu motivații diverse și ajung tot la noi. Am spus că nu suntem infecționiști, suntem toți ginecologi, și nu avem niciun infecționist care în 6 luni să fi pus piciorul în Maternitate pentru a evalua pacientele. Am spus că personalul COVID trebuie rotit, pentru că expunerea repetate crește riscul contaminării. Noi de 6 luni nu am efectuat niciun act medical decât în costum de protecție PPE, care îngreunează cu mult manevrele medicale. Riscul este cu mult mai mare în specialitățile chirurgicale și ATI. Iată că nu am fost auziți și inevitabilul s-a produs.

(...) Așteptăm ancheta epidemiologică a DSP și testarea personalului medical. Pentru că de 6 luni de când suntem COVID nimeni din personalul Maternității Bucur nu a fost niciodată testat.” - spune dr. Predilă. 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Şedinţă CGMB: Proiecte pentru testarea elevilor şi a cadrelor didactice, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se vor întruni în şedinţă luni, de la ora 11,00.

Cum începe școala. HARTA incidenței cazurilor de COVID-19 pentru fiecare localitate din România

Ministerul Sănătăţii a publicat, luni, indicenţa cumulată a îmbolnăvirilor în ultimele 14 zile, majoritatea localităţilor fiind în scenariul verde, care implică prezenţa fizică a elevilor la cursuri.. În Bucureşti incidenţa este 1,12.

Aproape 8% dintre cei testați în ultimele 24 de ore pentru Covid-19 au aflat că s-au îmbolnăvit

Aproape 8 la sută dintre cei testați în ultimele 24 de ore pentru Covid 19 au aflat că s-au îmbolnăvit. Autoritățile au anunţat 1150 de noi cazuri.

Recomandări
România, cel mai mare exportator de grâu din UE, după un an agricol excelent. Fermierii au recoltat 13,4 milioane de tone

Este unul dintre cei mai buni ani agricoli pentru România. Recolta de grâu a ajuns la un nivel record, iar producții foarte mari sunt și la orz și rapiță.

Noi imagini cu viitura parcă apocaliptică produsă în Nepal. Există riscul unor noi inundații devastatoare

Cel puțin 360 de oameni au murit și aproape 1000 sunt de negăsit după viitura parcă apocaliptică produsă într-o vale din munții Hymalaia, la frontiera dintre Nepal și Tibet. 

Ararat-Armenia - Universitatea Craiova, LIVE pe VOYO Sport 1, joi, de la 19:00. Oltenii joacă pentru calificare

Universitatea Craiova este la un singur meci distanță de calificarea în grupa UEFA Europa League. După 1-1 pe Stadionul „Ion Oblemenco”, oltenii joacă joi, 27 august, de la ora 19:00, returul decisiv cu Ararat-Armenia, la Erevan.