Ședința de guvern, blocată joi de proiectul legii bugetului. Sunt negocieri intense

×
Publicitate

Legea bugetului de stat pentru anul viitor a blocat şedinţa de guvern pentru mai bine de șase ore. Executivul trebuia să adopte această lege, și așa numita „ordonanță trenuleț”, care vine cu noi măsuri fiscale.

Însă reuniunea a fost amânată, de mai multe ori, pentru ca Ministerul Finanțelor să rescrie unele articole. Pe masa Executivului a ajuns un text din care lipseau prevederile legate de salariul minim, de majorarea salariilor profesorilor, iar programele Rabla și Casa Verde fotovoltaice au fost modificate pe ultima sută de metri.

Florentina Bălășoiu, corespondent PROTV: „Ședința de guvern nu a început nici la această oră, pentru că proiectul de buget pe anul 2024 nu a avut la timp toate avizele necesare, iar partenerii sociali și mediul de afaceri au avizat negativ documentul. Într-un document oficial, Consiliul Fiscal a declarat că legea bugetului este construită pe un deficit nerealist și că deficitul de anul viitor îl va depăși pe cel din 2023. Vă reamintesc, legea bugetului a fost construită pe un deficit de 5% din PIB, adică o gaură în buget de 86,6 miliarde de lei. Însă, cele mai multe nemulțumiri au fost legate de ordonanța care va însoți legea bugetului, care aduce o serie de măsuri fiscale, și asta pentru că salariile profesorilor vor crește în două etape, în medie cu 20%. Prima creștere, de 13%, va fi acordată de la începutul lui 2024, însă în ordonanța de azi au fost incluși și cei care ocupă funcții de conducere în sistemul de învățământ, cum sunt directorii instituțiilor de învățământ.”

Mai multe detalii, în VIDEO.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62377236
Strategia de securitate și dezvoltare a Mării Negre, adoptată de Congresul SUA. Muraru: „Reprezintă un succes pentru România”
Reprezentanţii Ambasadei României în Statele Unite au anunţat că a fost adoptat de către Congresul SUA proiectul de lege privind strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre.
62410524
Trafic blocat pe un sens al DN 74, în zona localităţii Izvorul Ampoiului. O parte dintre gabioanele versantului, prăbușite
Traficul rutier este blocat, joi seară, pe un sens al DN74, în zona localităţii Izvorul Ampoiului, judeţul Alba, unde o parte dintre gabioanele care susţineau versantul s-au prăbuşit.  
62407690
Veste mare pentru românii care vor să meargă în SUA. Metoda prin care am putea să scăpăm de vize
Dacă 30.000 de români și-ar reînnoi vizele pentru Statele Unite în următoarele 9 luni, România ar putea să intre în programul "Visa Waiver" de călătorii fără vize.