Strategia de securitate și dezvoltare a Mării Negre, adoptată de Congresul SUA. Muraru: „Reprezintă un succes pentru România”

62377236
Getty

Reprezentanţii Ambasadei României în Statele Unite au anunţat că a fost adoptat de către Congresul SUA proiectul de lege privind strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre.

Astfel, Congresul a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei la nivelul preşedintelui SUA, iar Legea merge la promulgare la preşedintele Joe Biden.

Astfel, Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii a aprobat joi legea privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act / NDAA), după ce aceasta fusese aprobată, miercuri, de către Senatul SUA, precizează postarea de joi, pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA în România.

 

În cadrul NDAA, a fost aprobat, cu modificări, proiectul de lege privind strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre, introdus ca amendament de către senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney.

„Congresul Statelor Unite confirmă în plen importanţa geostrategică a regiunii Mării Negre şi creează un cadru superior de angajare în zonă prin solicitarea adresată preşedintelui SUA de dezvoltare a unei strategii inter-agenţii cu privire la Marea Neagră. În premieră, Congresul SUA aprobă prin lege un pachet cuprinzător pentru regiunea Mării Negre, cu direcţii de acţiune pe domenii strategice: securitate şi apărare, economie, energie sau rezilienţă democratică, în coordonare cu aliaţii şi partenerii, inclusiv NATO şi UE. Adoptarea acestui proiect de lege reprezintă un succes pentru România, după o activitate perseverentă şi pro-activă în relaţia cu Congresul SUA”, a punctat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite, conform sursei citate.

În calitate de aliat şi partener strategic al SUA, precum şi de ancoră în regiune, România a susţinut constant, consecvent şi pro-activ întărirea angajamentului american la Marea Neagră, cu efecte pozitive în direcţia securităţii şi prosperităţii ţării noastre şi a regiunii. Numeroşi membri ai Congresului SUA, atât din Partidul Democrat, cât şi din Partidul Republican, au susţinut acest proiect, mulţi dintre aceştia fiind prieteni dedicaţi cauzei României.

Textul Black Sea Security and Development Strategy este disponibil în legea privind autorizarea bugetului apărării SUA – NDAA (link în comentarii). În raport cu textul adoptat de Senatul SUA în luna iulie, în urma procesului de mediere a NDAA, Congresul a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei de securitate şi dezvoltare a Mării Negre la nivelul preşedintelui SUA, mai arată sursa menţionată.

Totodată, a concentrat direcţiile de acţiune subsumate strategiei către obiective şi proiecte cu finalitate vizând: asistenţa de securitate pentru aliaţii şi partenerii regionali, consolidarea securităţii energetice regionale, identificarea de oportunităţi pentru investiţii străine directe din partea SUA, gestionarea împreună cu aliaţii şi partenerii a efectelor coerciţiei economice a Rusiei şi Chinei, creşterea angajamentului SUA în planul economic şi al dezvoltării infrastructurii.

Legea privind autorizarea bugetului apărării SUA - NDAA urmează a fi înaintată preşedintelui SUA pentru promulgare.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62410524
Trafic blocat pe un sens al DN 74, în zona localităţii Izvorul Ampoiului. O parte dintre gabioanele versantului, prăbușite

Traficul rutier este blocat, joi seară, pe un sens al DN74, în zona localităţii Izvorul Ampoiului, judeţul Alba, unde o parte dintre gabioanele care susţineau versantul s-au prăbuşit.

 

62407690
Veste mare pentru românii care vor să meargă în SUA. Metoda prin care am putea să scăpăm de vize

Dacă 30.000 de români și-ar reînnoi vizele pentru Statele Unite în următoarele 9 luni, România ar putea să intre în programul "Visa Waiver" de călătorii fără vize.

62407845
Klaus Iohannis a felicitat Republica Moldova şi Ucraina pentru începerea negocierilor de aderare la UE: E un rezultat istoric

Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat Republica Moldova şi Ucraina pentru începerea negocierilor de aderare la UE şi apreciază că decizia de joi a Consiliului European este una „istorică”.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.