Prefectul Capitalei: Au fost prelungite restricțiile prevenirea şi combaterea Covid-19

62184158
Shutterstock

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat, sâmbătă, prelungirea măsurilor de prevenire şi combatere a COVID-19 în Bucureşti.

 

El a amintit, însă, că vor exista o serie de măsuri speciale pentru noaptea de Paşte şi de Ramazan.

 

"În şedinţa de astăzi au fost prelungite măsurile (...). Pentru următoarea vineri, Vinerea Mare dinainte de Paşte, programul operatorilor economici cu publicul va fi până la ora 20,00 în loc de ora 18,00. În noaptea de Paşte circulaţia va fi liberă pentru toate persoanele fără niciun fel de declaraţie, pentru a participa la slujbele specifice. Deci, deplasarea spre şi dinspre lăcaşurile de cult. La fel şi pentru sărbătoarea credincioşilor musulmani, Ramazan, peste o săptămână după Paşte - 8 şi 9 mai", a declarat Alin Stoica, după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Prefectul a precizat că rata de infectare în Capitală a scăzut sub 4 la mia de locuitori, fiind previzibil ca în perioada următoare să scadă sub incidenţa la care şi în timpul weekendului circulaţia să fie permisă până la ora 22,00.

"Din fericire, rata de infectare a scăzut sub 4, suntem la 3,94 astăzi, raportarea făcută pe incidenţa îmbolnăvirilor la mia de locuitori, însă măsurile vor fi relaxate la 3,5. E previzibil că vom scădea şi sub 3,5 în următoarea perioadă, şi atunci programul operatorilor economici şi în perioada de weekend va fi până la 21,00 şi circulaţia persoanelor va fi permisă până la ora 22,00. (...) Trendul este scăzător, (...) este previzibil că mergem spre 3. (...) Sub 3,5 este posibil să scădem până de Paşti, dar nu pot să dau o previziune(...). Conform hotărârii în vigoare, singura măsură suplimentară va fi deschiderea sălilor de sport la sub 3,5", a declarat Alin Stoica.

 

Pe 10 aprilie, CMBSU a adoptat o hotărâre conform căreia pe 23 aprilie, în vinerea dinaintea Floriilor, magazinele sunt deschise în Capitală până la ora 20,00 şi a prelungit măsurile dispuse deja.

Printre acestea se numără:

* Circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00 - 5,00 în zilele de luni până joi şi în intervalul orar 20,00 - 5,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulate la cel mult 7,5/1.000 de locuitori.

* Programul operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări servicii în spaţii închise şi /sau deschise, publice şi/sau private, se poate desfăşura în intervalul 5,00 - 18,00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. În zilele de luni - joi, programul poate fi desfăşurat în intervalul orar 5,00 - 21,00, cu condiţia menţinerii incidenţei cumulată la cel mult 7,5/1.000 locuitori. Prin excepţie, în intervalul orar 21,00 - 5,00 în zilele de luni până joi, respectiv 18,00 - 5,00 în zilele de vineri, sâmbătă duminică, pot fi făcute livrări la domiciliu.

Pe 8 aprilie, Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă pe teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie, stabilind ca elemente de noutate, printre altele, anumite relaxări în privinţa circulaţiei de noapte în contextul Paştelui Ortodox şi a sărbătorilor dedicate Ramazanului.

Astfel, într-una din anexele la hotărârea Executivului se prevede ridicarea carantinei de noapte în perioada 1 mai - 2 mai, în intervalul orar 20,00 - 5,00, pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase din Noaptea de Înviere a Paştelui Ortodox.

De asemenea, în zilele de 23 şi 30 aprilie, în toate localităţile, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi pot organiza şi desfăşura activitatea în intervalul orar 5,00 - 20,00.

Totodată, enoriaşii musulmani au permisiunea de a se deplasa în afara locuinţei/gospodăriei în perioada 8 mai - 9 mai, în intervalul orar 20,00 - 5,00, pentru a participa la sărbătoarea religioasă specifică lunii Ramazan.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62180740
Coronavirus România, bilanț 24 aprilie. 2.201 de cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore

Coroanavirus România, bilanț 24 aprilie. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.044.722 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

62186620
“Maratonul vaccinării”: Peste 1.200 de oameni imunizați. Săndesc: „Au venit din Austria și Franța”

"Maratonul Vaccinării" se bucură de un succes remarcabil. Vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, inițiatorul proiectului, a anunțat că peste 1.200 de persoane s-au imunizat deja.

62186619
Recomandările ANPC pentru cei care cumpără pește și preparate din pește în această perioadă

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă consumatorilor o atenţie sporită la achiziţionarea de peşte, a preparatelor din peşte preambalate şi a conservelor din peşte, în această perioadă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.