Se extinde riscul de noi surpări în Maramureș. Încă 51 de persoane vor fi evacuate, după prăbușirea fostei mine de sare

×
Publicitate

Se extind evacuările în localitatea din Maramureș unde, în urmă cu trei zile, s-a prăbușit o fostă galerie minieră de sare.

Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență au transmis că se extinde riscul de noi surpări în zonă.

Inițial au fost evacuate cinci gospodării din localitatea Coștiui, care se aflau chiar lângă craterul format în urma surpării. Joi, autoritățile au anunțat că vor fi evacuate 51 de persoane din 22 de locuințe.

Cei mai mulți dintre localnicii care sunt nevoiți să își abandoneze temporar casele vor merge la rude. Se caută soluții pentru relocare în cazul celor care nu au această opțiune.

Mai mulți geologi fac măsurători și adună date pentru a avea primele concluzii ale expertizei. Deși craterul nu s-a mărit semnificativ, pentru că în subteran sunt mai multe galerii de sare abandonate de zeci de ani nu este exclus pericolul unor noi prăbușiri.

Luni s-a produs o surpare a terenului în zona unei vechi galerii de exploatare a sării. S-a format un crater de zeci de metri în diametru și cu o adâncime de până la 15 metri. Pentru că fisurile s-au extins, a fost restricționat și traficul rutier pe un drum județean.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62547783
O minoră din Sibiu ar fi fost supusă de mama ei la un procedeu de „exorcizare”. A fost deschisă o anchetă

DGASPC Sibiu și Poliția Dumbrăveni au demarat o anchetă, după ce pe o rețea socială a apărut un videoclip în care o fetiță pare să fie supusă la rele tratamente și unui posibil ritual de exorcizare de către mama sa, anunță un comunicat oficial.

62492345
DNA respinge acuzaţiile că ar fi divulgat în spaţiul public interceptări din dosarul lui Piedone

DNA respinge „ferm” divulgarea în spaţiul public a interceptărilor din dosarul în care fostul preşedinte al ANPC Cristian Popescu Piedone este acuzat că ar fi avertizat un hotel din Sinaia că urmează să efectueze acolo un control.

62560791
UNSAR: 500 de dosare de daună, deschise în urma furtunii de săptămâna trecută din regiunea Bucureşti-Ilfov

Furtuna de săptămâna trecută care a afectat zona Bucureşti-Ilfov a dus, până în acest moment, la deschiderea a peste 500 de dosare de daună, anunţă Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.

Recomandări
Luca niculescu
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu a ajuns în Parlament pentru votul de învestitură, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.