Se construiește un nou hotel de gheaţă la 2.000 de metri altitudine, în munţii Făgăraş. Zăpada a atins 35 de centimetri FOTO

62404168
Profimedia

Cel mai mare strat de zăpadă de la o staţie meteo din judeţul Sibiu este de 35 de centimetri, la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş.

 

Arnold Klingeis a anunţat că intenţionează şi în acest an, pentru a 17-a oară, să ridice un hotel de gheaţă, obiectiv turistic unic până acum în România, potrivit unui comunicat de presă, scrie Agerpres.

„Vă informăm cu mare bucurie că am început pregătirile pentru startul sezonului 2023 - 2024 al proiectului Hotel of Ice Bâlea Lac. Avem încrederea că, atunci când condiţiile meteorologice vor fi potrivite pentru acest demers şi straturile de zăpadă şi gheaţă de la Bâlea Lac vor fi suficient de groase, vom putea începe ridicarea celui de-al şaptesprezecelea Hotel de Gheaţă, construcţie inedită ce a devenit, în ultimele decenii, un adevărat simbol al sezoanelor de iarnă în cea mai cunoscută căldare glaciară a Munţilor Făgăraş”, se arată în comunicatul de presă.

Tema Proiectului de Marketing Turistic „Hotel of Ice Bâlea Lac, 2023 - 2024” este „Arta modernă în gheaţă”, iar fiecare cameră din viitorul va purta numele unui cunoscut artist contemporan şi decorul interior va fi inspirat din arta modernă. Constructorii promit şi un aspect exterior schimbat în acest an pentru hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac.

„În sezoanele de iarnă, Hotelul de Gheaţă, Biserica de Gheaţă şi igluurile s-au construit în căldarea glaciară a lacului Bâlea (în imediata apropiere a Staţiei de Telecabină Bâlea Lac), din 'cărămizi' de gheaţă decupate de pe suprafaţa lacului şi zăpadă, întărită ulterior datorită amestecului cu apa şi temperaturilor foarte scăzute. Atât Hotelul de Gheaţă cât şi Biserica de Gheaţă sunt obiective unice în regiunea centrală şi de sud-est a Europei”, se mai precizează în comunicatul de presă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62404154
Alertă în Timișoara. Un telefon conectat la o baterie externă, "dispozitivul explozibil" care a pus pe jar un oraș întreg

A fost alertă, luni seara, la Timișoara. Un bărbat a sunat la 112 după ce a găsit un dispozitiv aruncat lângă mașina lui.

62334396
Cutremur, marți dimineață, în România. În ce zonă a fost resimțit și ce magnitudine a avut

Un cutremur de 3,1 grade pe Richter s-a produs, marţi dimineaţa, la ora locală 04:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

 

62404150
Accident grav în Argeș. O mașină s-a răsturnat în comuna Rucăr. O persoană a fost rănită

Un accident rutier grav s-a produs marți dimineață în comuna Rucăr, județul Argeș. Există o victimă.

 

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.