Scoala evacuata in Pitesti, dupa ce cladirea s-a umplut de fum. O eleva ar putea fi dusa la spital

×
Publicitate

Incident luni dimineata la o scoala din Pitesti.

Alarma la o scoala din Pitesti. Tabloul electric a luat foc, iar fumul s-a raspandit in intreaga cladire. Toti cei 600 de copii au fost evacuati din clase, iar profesorii au chemat pompierii. Chiar daca incendiul a fost repede stins, elevii nu au mai continuat orele de curs.

Copiii abia intrasera la cea de-a doua ora cand s-a auzit o bubuitura puternica si apoi un fum gros a umplut intreaga scoala. Profesorii s-au grabit sa-i mute pe elevi intr-un alt corp de cladire.

"A bubuit generatorul peste tot. A intrat fum pana la noi in clasa, si noi suntem la etajul 3”, spune un elev. “S-au oprit luminile si s-a aprins aia, EXIT si am plecat de acolo, ne-am dus in scoala noua."

Profesorii i-au sunat pe parintii celor din clasele mici sa vina sa-i ia de la scoala.

Potrivit purtatorului de cuvant al ISU Arges, Madalina Epure, pompierii au fost sesizati sa intervina la Scoala nr.19 Matei Basarab, din cartierul Gavana din Pitesti dupa ce in unitatea de invatamant exista o degajare de fum din cauza unui scurt produs la un tablou electric aflat sub casa scarii.

Aceasta a mai mentionat ca nu fost vorba de flacara deschisa produsa la tabloul electric, ci de o degajare de fum, iar pana la sosirea echipajelor de pompieri personalul scolii a actionat astfel ca echipajele ISU au ramas in zona pentru asigurarea masurilor de securitate.

In urma incidentului, aproximativ 600 de elevi si 40 de profesori s-au autoevacuat, mutandu-se in alt corp al scolii.

De asemenea, o fetita de 13 ani a suferit un atac de panica, aceasta primind ingrijiri la fata locului urmand a se stabili daca va fi necesara transportarea sa la spital.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61834478
Dosarul Microsoft, amanat pentru octombrie. Gabriel Sandu: "Chestia asta nu este corecta"

Dorin Cocos, Gabriel Sandu, Gheorghe Stefan si Niculae Dumitru au ajuns luni la Instanta Suprema, la un nou termen in apelul din dosarul Microsoft.

61834450
Vasile Blaga, audiat la DNA din cauza unui "prieten de familie" care i-a lovit masina. Pe cine urmaresc de fapt procurorii

Vasile Blaga isi incepe saptamana la sediul DNA, in calitate de martor intr-un dosar vizand un bun prieten al sau.

61834593
Un copil de 7 ani a murit lovit de o masina, dupa ce s-a speriat de un caine. Fratele victimei este contrazis de martori

Accident infiorator in zona Lizeanu din Capitala. Un baietel de 7 ani, de origine irakiana, a fost lovit de o masina, dupa ce s-ar fi speriat de un caine care l-a atacat si a sarit in drum.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.