Schema nouă de tratament aplicată de medicul Virgil Musta pentru bolnavii de Covid-19

62116692
Facebook

Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara aplică o nouă schemă de tratament pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus.

Medicul Virgil Musta, şeful secţiei de Boli Infecţioase din acest spital, a decis să schimbe schema de tratament a bolnavilor, după ce a participat La o conferinţă internaţională în domeniul medical şi a cercetat mai multe studii realizate de medicii din China, SUA şi alte ţări din Europa. Noua schemă este aplicată pentru a scădea numărul celor care ajung la Terapie Intensivă, în stare gravă.

”Am primit nişte studii din lume, cu discuţii legate de cauza deceselor şi ce s-a mai descoperit şi am participat la conferinţe internaţionale cu specialişti din China, SUA şi Europa. Fiecare transmitea experienţa lui şi studiile pe care le fac. S-a constatat la necropsii, la italieni, că apare o tromboză masivă în mai toate organele. Pornind de la această idee, am implementat acest tratament. S-a neglijat această componentă. Am completat schema anterioară. Noi aveam schema antivirală. De o lună, de când am văzut că este legat de toxine, de riscul de coagulare al vaselor mici la nivelul plămânilor, al creierului, ficatului şi rinichilor, am stabilit o schemă de terapie antivirală şi patogenică. Există două mecanisme: inflamativă masivă, care are consecinţe nefavorabile, şi coagularea precoce, care duce la tromboze ale vaselor mici. Astfel, acum tratamentul se face anticoagulant, antiviral şi antiinflamator”, a explicat, pentru News.ro, medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

Noua schemă de tratament este aplicată tuturor suspecţilor şi bolnavilor care ajung la spitalele din Timişoara într-o stare incipientă sau medie a bolii.

”Această schemă încearcă să prevină complicaţiile şi evoluţia severă a bolii. Încercăm să acţionăm precoce ca să nu ajungem la Terapie Intensivă. Asta depinde şi de cât de repde ajunge pacientul la noi. Am creat un protocol pentru spitalele suport. În momentul în care pacienţii sunt suspecţi, aşteaptă investigatia, ARN-ul viral, să se aplice terapia anticoagulantă, să nu se mai piardă timp. Vreau să dezvoltăm această idee şi la nivelul regional. Toată lumea doreşte să lucrăm împreună, colaborăm bine, mă ascultă, vor să înveţe de la noi. Până una-alta, nouă nu prea ne-au ajuns în Terapie, dar încă nu e un studiu făcut. Vom analiza şi acest aspect, pentru că sunt mai mulţi factori. Unii ajung direct la Terapie Intensivă. Acolo nu am apucat să mai dăm tratamentul. Noi aici dăm nişte forme puţin mai simplu de administrat. La Terapie sunt lucruri mai complicate, mai multe posibilităţi de terapie”, a adaugat Musta, potrivit News.ro.

În judeţul Timiş, de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, au fost depistate 408 cazuri. Totodată, la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, au fost vindecaţi aproape 300 de pacienţi din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş - Severin.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62117733
Cutremur de magnitudine 5 în judeţul Galaţi

Un cutremur cu magnitudine 5 s-a produs sâmbătă noaptea, în zona seismică Vrancea.

62121902
Ministerul Sănătății anunță încă o epidemie în România: 20.000 de îmbolnăviri și 64 de decese

Pe lângă pandemia de coronavirus, România se confruntă cu încă o epidemie pe teritoriul său. Este vorba despre rujeolă, care a îmbolnăvit deja 20.000 de persoane și a ucis 64.

62109625
Planul lui Orban: 12.000 de teste de coronavirus pe zi și achiziția a 400 de ventilatoare

Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat vineri că în România ar putea fi executate 12.000 de teste de coronavirus pe zi. El a mai anunțat că în țară ar putea ajunge în curând 400 de ventilatoare.

Recomandări
62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Sorin grindeanu dominic fritz
PSD îi cere lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR: „A știut că fapta sa este ilicită”

Reprezentanţii PSD îi cer lui Dominic Fritz să renunţe la funcţia de preşedinte al USR şi la ''sinecura de la partid, plătită cu mii de euro din banii de subvenţie ai formaţiunii'', şi să îşi caute de lucru în mediul privat.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, și liderul pieței de restructurare și insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.