Șapte persoane, la spital după un accident grav în Petroșani

61946056

Un grav accident rutier a avut loc duminică în municipiul Petroşani, în urma acestuia şapte persoane, printre care şi un copil de cinci ani, au fost duse la spital.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, pompierii au fost solicitaţi să intervină, duminică după-amiaza, în cazul unui accident rutier, transmite News.ro.

”Accident rutier în municipiul Petroşani soldat cu mai multe persoane rănite, dintre care una grav şi încarcerată. Pompierii Detaşamentului Petroşani specializaţi în descarcerare şi prim ajutor precum şi echipaje SAJ au intervenit pentru salvarea a şapte persoane - o femeie, cinci bărbaţi şi un copil în vârstă de 5 ani. Cei şapte se aflau în două autoturisme care au intrat în coliziune. Cel mai grav rănit, un bărbat, a fost încarcerat fiind eliberat din autoturism după intervenţia echipei de descarcerare. Toţi răniţii, cu politraumatisme în urma accidentului rutier, au fost transportaţi conştienţi la UPU Petroşani, cu ambulanţele”, transmite ISU Hunedoara.

Deşi copilul nu prezenta traumatisme, a fost transportat la spital pentru investigaţii suplimentare. Poliţiştii încearcă acum să stabilească exact cum a avut loc accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61946052
Ce a rămas în urmă după Congresul PSD de la Sala Palatului
4.000 de delegați ai PSD au participat, sâmbătă, la Congresul partidului. După discursuri înflăcărate și voturi pentru noi vicepreședinți, în urma lor au rămas nemulțumiri, proteste și resturi de mâncare și gunoaie aruncate sub scaune.
61946043
Un şofer s-a încăpăţânat să mituiască un agent de la Rutieră. L-a sunat şi acasă
Un polițist a refuzat mita oferită de un şofer pentru restituirea permisului de conducere
61946042
Judecător, implicat într-o bătaie între două grupuri în centrul Timişoarei
Un judecător de la Tribunalul Timiş a fost implicat într-o altercaţie între două grupuri, în zona Catedralei Mitropolitane din Timişoara.