S-a urcat la volan atât de beat încât a căzut în fața polițiștilor rutieri. Imagini uluitoare cu șoferul din Suceava

61924468
Monitorul de Suceava

Un șofer din Suceava s-a urcat la volan atât de beat, încât nu a fost în stare să își păstreze echilibrul și a căzut, când a fost oprit de un echipaj de Poliție Rutieră.

Bărbatul a fost depistat în trafic pe raza comunei Udești. Scenele revoltătoare cu șoferul beat au fost apoi postate pe o rețea de socializare, relatează monitorulsv.ro.

Pe imagini se vede cum bărbatul se clatină serios când coboară din mașină i la un moment dat cade în fața polițistilor rutieri care vor să-i testeze alcoolemie.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, incidentul s-a petrecut sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, pe DJ208A, pe raza satului Rușii Mănăstioara. La acea oră, polițiștii Secției Rurale Ipotești au fost sesizați că un autoturism Vw Golf a ieșit în afara părții carosabile.

Bărbatul de 34 de ani, dintr-o localitate apropiată, a refuzat atât verificarea cu etilotestul cât și recoltarea de probe biologice de sânge. În schimb, a recunoscut că a ieșit cu mașina să se ”ducă să bea o bere”.

Polițiștii i-au întocmit dosar penal.

 

 

Dacă ați fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o știre puteţi lua legătura cu noi și prin e-mail la [email protected] sau pe contul nostru de Facebook. Ne puteți contacta și telefonic la 021.9454 sau ne puteți trimite fotografii şi filmări pe WhatsApp, la numărul 0744 878 878 . Vă rugăm să precizați numele și locul din care le transmiteți. Atenţie însă, numărul este strict pentru mesaje, nu şi pentru apeluri telefonice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61924449
O tânără primește flori de la tatăl ei mort de 5 ani. Mesajul transmis dincolo de moarte

Bailey, o tânără din oraşul american Knoxville, a primit, la împlinirea vîrstei de 21 de ani, ultimul buchet de flori din partea tatălui, care a murit de cancer.

61924444
Surpriză neobişnuită de Black Friday. Gestul unui american care crede în spiritul sărbătorilor

Un american care crede în spiritul sărbătorilor a făcut o donaţie generoasă unor copii din oraşul său, în statul New Jersey

61924334
Una dintre femeile din fotografie are 40 de ani și este mama celorlalte două

Una dintre cele trei femei din imagine are 40 de ani și este mama celorlante două, însă este foarte greu de ghicit care este aceasta. 

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.