Rus: Procesul de executare a mandatului in cazul lui Nastase a fost inceput si nu a fost finalizat
Ministrul de Interne Ioan Rus a declarat ca procesul de executare a mandatului legat de pedeapsa lui Adrian Nastase a fost inceput si nu a fost finalizat si ca tot ce a facut legat de acest caz este perfect legal.
Intrebat cu privire la declaratia sa de joi, potrivit careia fostul premier isi ispasea atunci, in spital, prima zi din condamnare, Rus a spus ca nu vede nicio contradictie intre aceasta si precizarile de duminica ale Politiei Capitalei, conform carora procedura de executare a mandatului privind pedeapsa cu inchisoarea a lui Nastase nu a fost incheiata, intrucat nu a fost intocmit procesul verbal de incarcerare, iar condamnatul nu a fost incarcerat intr-un loc de detentie sau intr-un penitenciar.
"Nu e nicio contradictie", a mai spus ministrul, duminica, la un post de televiziune, subliniind ca afirmatia sa de joi era valabila "la nivelul acelei zile". "A doua zi ne-am adresta instantei si ni s-a spus ca nu s-au indeplinit toate procedurile. Apoi, ne-am adresat spitalului, iar o comisie ne va spune daca (Adrian Nastase - n.r.) poate fi transferat la un spital penitenciar", a completat Rus, cu privire la mandatul de executare a pedepsei lui Nastase.
In acelasi context, ministrul Administratiei si Internelor a adaugat ca, in acest moment, stadiul aplicarii mandatului de executare a pedepsei in cazul lui Adrian Nastase este, "practic, ca si cand ne-am dus sa-i ducem mandatul si nu am plecat inca de acolo cu el, la arest".
Intrebat care este ultimul condamnat in cazul caruia a procedat la fel ca in cazul lui Nastase, ministrul a spus ca prefera ca nu raspunda, completand insa ca, din punctul sau de vedere, tot ce a facut legat de acest caz "este perfect legal si cu scopul de a duce la indeplinire o hotarare judecatoreasca".
Procedura de executare a mandatului privind pedeapsa cu inchisoarea a lui Adrian Nastase nu a fost incheiata, intrucat nu a fost intocmit procesul verbal de incarcerare, iar condamnatul nu a fost incarcerat intr-un loc de detentie sau intr-un penitenciar, a precizat, duminica, Politia Capitalei.
"Inca din seara zilei de 20 iunie a.c., imediat dupa primirea mandatului de executare de la Tribunalul Bucuresti, Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti a intreprins toate demersurile legale pentru punerea in executare a acestuia, conform prevederilor Codului de Procedura Penala. Avand in vedere ca, atat timp cat nu a fost intocmit procesul verbal de incarcerare si persoana mentionata in mandatul de executare nu a fost incarcerata intr-un loc de detentie sau intr-un penitenciar, se considera ca procedura de executare a mandatului nu a fost incheiata", se arata intr-un comunicat de duminica de Politia Capitalei.
In aceste conditii, zilele petrecute de fostul premier in spital nu se considera zile de detentie si, prin urmare, nu vor fi scazute din pedeapsa.
Ministrul Administratiei si Internelor declarase insa anterior, dupa internarea lui Nastase, ca acesta "este detinut". "Dansul este detinut. In acest moment, isi ispaseste prima zi de pedeapsa. In spital, au fost luate toate masurile pe care legea le prevede pentru oricine care se gaseste in aceasta situatie. Paza o asigura Ministerul de Interne, in acest moment", a declarat Rus, scrie Mediafax, care citeaza B1TV.
Rus a mai precizat ca Nastase isi poate executa pedeapsa atat intr-un spital din sistemul public, cat si intr-un spital din sistemul penitenciar. "Incepand de astazi (joi - n.r.), este detinut. Ca se intampla intr-un spital civil sau intr-un spital din penitenciar, este acelasi lucru", a adaugat Rus, joi, conform acelorasi surse.
Fostul ministru al Justitiei Monica Macovei a semnalat incalcari ale legii in cazul fostului premier Adrian Nastase, de la "negocierea" unui regim preferential de a ajunge la inchisoare pana la vizitele primite la spital, si cere demisia ministrului de Interne, Ioan Rus.
"Gestul ministrului Administratiei si Internelor, Ioan Rus, de a-l suna pe condamnatul Adrian Nastase si de a negocia cu acesta un regim preferential de a ajunge la inchisoare este inacceptabil. Si asa ramane, chiar daca ministrul ar promite public ca va telefona tuturor condamnatilor la pedepse cu inchisoare de azi incolo ca sa-i intrebe cum vor sa fie dusi la penitenciar", sustine Monica Macovei, intr-o declaratie remisa, vineri, agentiei MEDIAFAX.
Monica Macovei a mentionat chiar declaratia lui Ioan Rus conform careia Nastase a inceput deja executarea pedepsei de doi ani inchisoare, avand calitatea de detinut.
Fostul ministru al Justitiei a aratat ca, odata inceputa executarea pedepsei, Adrian Nastase se supune prevederilor Legii 275/2006 privind executarea pedepselor si Ordinului nr. 2714/C/20.10.2008 al MJ, conform carora persoanele private de libertate pot fi vizitate de sot sau de sotie ori de rudele pana la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimtamantul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitata si de alte persoane, cu aprobarea scrisa a directorului locului de detinere. Durata vizitei este de la 30 de minute pana la 2 ore, in functie de numarul solicitarilor de acordare a vizitelor si de spatiile existente.
Macovei a mai declarat ca are dubii serioase in legatura cu diagnosticul fostului premier, avand in vedere ca a fost pus de Serban Bradisteanu, fost senator PSD si cercetat pentru coruptie.
Medicii de la Spitalul Floreasca din Capitala vor decide, luni, daca starea de sanatate a lui Adrian Nastase ii permite acestuia sa fie transferat in penitenciar, hotararea urmand sa fie luata la solicitarea Politiei, au declarat duminica, pentru MEDIAFAX, reprezentantii unitatii sanitare.
Potrivit surselor citate, Politia Capitalei a trimis vineri, la Floreasca, o solicitare referitoare la starea de sanatate a fostului premier, pentru a se sti daca acesta poate fi mutat in petinenciar, in vederea executarii pedepsei de doi ani de inchisoare.
"Solicitarea a fost primita vineri, dupa ora 17.00, astfel ca nu a putut fi inregistrata la Registratura unitatii sanitare. Acest lucru se va intampla luni, la ora 8.00, dupa care o comisie speciala de medici se va intruni pentru a decide daca pacientul poate fi transferat", au mai pus cei de la Floreasca.
Din comisie vor face parte medicii care s-au ocupat de Nastase dupa internare, inclusiv cei din echipa care l-a operat, respectiv Serban Bradisteanu si Ioan Lascar, dar si un legist, au precizat aceleasi surse.
Fostul premier Adrian Nastase a incercat sa se sinucida, miercuri seara, la locuinta sa din strada Zambaccian, dupa ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detentie in dosarul "Trofeul Calitatii". Nastase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineata.
Medicul Serban Bradisteanu a declarat, vineri, ca, la dorinta familiei lui Nastase, Spitalul Floreasca nu mai poate sa furnizeze niciun fel de informatie privind starea de sanatate a fostului premier.
Tot vineri, un alt medic din echipa care l-a operat pe Nastase, Ioan Lascar, a precizat ca evolutia postoperatorie a pacientului este foarte buna, in parametri normali.
Dupa operatia de joi, Bradisteanu declarase ca Nastase se afla sub tratament si consiliere psihiatrica si prezinta risc de infarct. El a mai spus ca, in acest moment, nu ar propune o interventie chirurgicala legata de problemele cardiace. Medicul a adaugat ca fostul premier sufera de mai multe afectiuni, el enumerand afectiuni tirodiene, diabet, dislipidemie si hipertensiune.
Avocatii lui Adrian Nastase au depus, joi, o cerere de amanare a executarii pedepsei lui Nastase, motivata de conditiile extraordinare in care se afla fostul premier, conditii ce s-ar putea rasfrange in mod negativ si asupra familiei acestuia.
Avocatul Ion Cazacu a precizat ca amanarea executarii pedepsei in cazul clientului sau poate fi ceruta o singura data, pentru o perioada de maximum trei luni.