Măsura fusese notificată pe 29 octombrie, din cauza facturilor neachitate pentru serviciile prestate în perioada ianuarie–august 2026.
Termenul-limită impus de ROMATSA
În urma unei întâlniri desfășurate pe 2 noiembrie între reprezentanții ROMATSA și administratorul DAN AIR, instituția a acceptat amânarea sistării, cu condiția ca operatorul să achite până la 6 noiembrie 2026, ora 12:00, facturile aferente lunii septembrie și prima tranșă din planul de eșalonare a datoriilor.
De asemenea, DAN AIR va trebui să achite la timp atât tranșele stabilite prin planul de plată, cât și facturile curente.
În cazul în care compania nu efectuează plățile până la termenul stabilit, ROMATSA va sista serviciile de navigație aeriană de terminal pentru zborurile DAN AIR începând cu 7 noiembrie, ora 00:00. Aceeași măsură va fi aplicată dacă protocolul nu este semnat la timp sau dacă plățile ulterioare nu sunt efectuate la scadență.
ROMATSA precizează că aplică aceleași reguli tuturor operatorilor aerieni care nu își achită serviciile de navigație aeriană. Instituția spune că este conștientă de dificultățile din sectorul aviației și că rămâne deschisă identificării unor soluții împreună cu operatorii, în limitele legii și ale contractelor, pentru ca pasagerii să nu fie afectați.
Pasagerii care au rezervări pentru zboruri operate de DAN AIR sunt îndemnați să contacteze compania aeriană pentru informații despre cursele lor.
Pe 22 octombrie, compania aeriană Dan Air a anunțat că a depus cererea de intrare în insolvență, cu intenția de a-și reorganiza activitatea. Compania a mai solicitat public demisia conducerii procesatorului de plăţi NETOPIA şi a directorului general al Aeroportului Bacău, pe care îi acuză de tentativă de a bloca operaţiunile companiei.