Românii cred în UE. A crescut covârșitor procentul celor care vor să voteze la alegerile europarlamentare
Majoritatea românilor cred că apartenența în UE aduce beneficii României, adică 7 din 10 români, arată cel mai recent Eurobarometru. De asemenea, a crescut la 75% și procentul conaționalilor dispuși să voteze la alegerile europarlamentare.
Şapte din zece români (69%) consideră că statutul de membru al Uniunii Europene aduce beneficii României, procentul situându-se în media UE, relevă cel mai recent Eurobarometru realizat de Parlamentul European.
Eurobarometrul a fost prezentat miercuri de PE, cu şase luni înainte de alegerile europene, care sunt programate să aibă loc între 6 şi 9 iunie 2024.
Principalele motive invocate de respondenţii din România în legătură cu aceste beneficii sunt noi oportunităţi de lucru aduse de UE (42%), îmbunătăţirea nivelului de trai (28%), urmate de contribuţia UE al menţinerea păcii (25%) şi cooperarea cu alte state europene (25%), se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului European.
Pentru participanţii din întreaga UE la acest sondaj motivele principale sunt contribuţia UE la menţinerea păcii şi consolidarea securităţii (34%) şi îmbunătăţirea cooperării dintre ţările Uniunii (34%).
De asemenea, imaginea UE printre cetăţenii europeni a rămas stabilă din martie acest an: UE are imagine pozitivă în rândul a 45% dintre cetăţeni, o imagine neutră - 38%, o imagine negativă - 16%. În România, UE are o imagine pozitivă printre 49% dintre cetăţeni, o imagine neutră - 35% şi o imagine negativă - 14%.
În plus, 70% dintre cetăţenii UE (60% dintre cetăţenii români) consideră că acţiunile UE au un impact asupra vieţii lor de zi cu zi. România este însă, alături de Cehia, printre țările în care cei mai puțini cetățeni care cred că UE le influențează viețile. Cele două state ocupă locurile 27 și 28, fiind depășite doar de Letonia, cu 57%.
Mai mult de o treime dintre cetăţenii UE consideră că lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale (36%) şi sănătatea publică (34%) reprezintă principalele subiecte cărora Parlamentul European trebuie să le acorde prioritate.
Următoarele teme importante pentru cetăţenii UE sunt acţiunile de combatere a schimbărilor climatice (29%) şi sprijinul pentru economie şi crearea de noi locuri de muncă (29%). Migraţia şi azilul (18%), în prezent pe poziţia a noua, reprezintă tema care a crescut cu şapte puncte procentuale faţă de toamna anului trecut.
O treime dintre europeni au dificultăți financiare
În opinia cetăţenilor români participanţi la sondaj, priorităţile Parlamentului European ar trebui să fie sprijinul pentru economie şi crearea de noi locuri de muncă (42%), sănătatea publică (35%) şi lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale (34%).
Sondajul mai relevă că dificultăţile socioeconomice afectează încă mulţi europeni, chiar dacă indicatorii s-au îmbunătăţit uşor în cursul ultimelor şase luni, se mai arată în comunicatul PE. 73% dintre respondenţi (cu 6 puncte procentuale mai puţin decât în primăvară) consideră că nivelul lor de trai va scădea în anul următor.
Peste o treime dintre europeni (37%) întâmpină dificultăţi în a plăti facturile uneori sau de cele mai multe ori, iar procentul de cetăţeni români care întâmpină dificultăţi la plata facturilor uneori sau de cele mai multe ori este de 57%.
Majoritatea europenilor (53%), inclusiv a cetăţenilor români (59%), doresc ca PE să joace un rol mai important, o opinie majoritară în 21 de state membre.
Majoritatea europenilor (57%) sunt interesaţi de alegerile viitoare pentru Parlamentul European, un rezultat stabil în comparaţie cu primăvara anului 2023 (1 punct procentual mai mult), dar cu 6 puncte procentuale mai mare decât în toamna anului 2018, într-un moment similar anterior ultimelor alegeri europene. 60% dintre români afirmă că sunt interesaţi de alegerile europene din 2024.
75% din români vor să voteze la alegerile europarlamentare
68% dintre europenii participanţi la sondaj spun că ar putea vota dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână - cu nouă puncte mai mult decât în toamna anului 2018.
Dintre cetăţenii români care au răspuns sondajului, 75% au spus că ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână. Este al cincilea procent din UE, după Danemarca (86%), Olanda (82%), Suedia (80%) şi Polonia (76%) şi la egalitate cu Grecia (75%).
Comparativ cu toamna lui 2018, când 55% dintre români spuneau că ar merge să voteze dacă alegerile europene ar avea loc într-o săptămână, se înregistrează o creştere de 20 de puncte procentuale, a doua din UE (după Polonia, +23 de puncte procentuale) şi la egalitate cu Slovacia.
Prezenţa la alegerile europene din 2019 a fost de 51,2% în România.
Rezultatele Eurobarometrului "arată că atât interesul pentru alegerile europene, cât şi probabilitatea de a vota au crescut în mod măsurabil, în special în comparaţie cu acum cinci ani", afirmă preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, într-un mesaj video transmis cu ocazia prezentării sondajului.
„Rezultatele sunt foarte încurajatoare şi ne sprijină în eforturile noastre de a creşte prezenţa la vot, ceea ce este important deoarece democraţia nu poate fi niciodată considerată ca fiind de la sine înţeleasă. În iunie 2024, haideţi să o protejăm şi să o păstrăm prin exprimarea votului" a spus ea.
Sursa: ProTV / Agerpres
Etichete: uniunea europeana, sondaj, eurobarometru,
Dată publicare:
06-12-2023 07:26