Românii au investit în aur în pandemie. Profituri record pentru magazinele de bijuterii

×
Publicitate

Dintotdeauna, situațiile de criză au adus și creșteri ale vânzărilor de aur. Iar pandemia nu face excepție. Magazinele de profil au înregistrat profituri record. Ca popor, suntem educați să investim în bijuterii, cu gândul că ne vom îmbogăți, explică experții.

Pe termen lung, lingourile de aur și diamantele pot fi un pariu câștigător.

„Acest pandant este o piesă unică, deoarece îl putem detaşa de pe colier şi îl putem pune pe orice altă bijuterie care poate permite montarea lui. Avem un preţ de 21.000 de euro doar pentru pandantiv, iar colierul 20.000 de euro" explică o vânzătoare a unui magazin de bijuterii.

Pentru cei care îşi doresc o investiţie pe termen lung, diamantele pot fi o afacere de succes.

„Cel mai preţios produs pe care-l avem în ţară în acest moment e acest inel, preţul lui este de 150.000 de euro, pentru că are nişte calităţi pe măsură" explică ea.

Willy Dicu, CEO lanț de bijuterii: „Preţul diamantului este constant în creştere, astăzi, de exemplu este la 20% faţă de acum 5 ani, iar trendul îl observăm în aceeaşi direcţie. De asemenea, în bijuterii apare elementul de artă şi elementul de emoţie, care îmbogăţesc elementul de investiţie"

Se spune că diamantele sunt cele mai bune prietene ale unei femei. Iar la noi în ţară s-au cumpărat mai multe bijuterii faţă de anul trecut.

Vânzătorii de aur şi pietre preţioase spun că au vânzări record. De exemplu, media sumei pentru inelul de logodnă a crescut de la un salariu, la unul şi jumătate.

În primele şase luni ale anului, un magazin de bijuterii a înregistrat vânzări de 88 de milioane de lei. Aceste vânzări record se pun şi pe seama pandemiei, spun analiştii economici.

Cătălin Chinăraru, analist economic: „Populaţia României preferă această investiţie tradiţională în bijuterii de aur, pornind de la celebrele salbe, la inele, brăţări. Investiția este preferabil să se facă în lingouri, pentru că acestea sunt instrumente sigure, garantate, calitatea şi cantitatea sunt garantate. sunt marcate şi pot fi tranzacționate în mod organizat."

Într-o realitate nesigură, metalele şi pietrele preţioase pot fi o soluţie sigură, fiind neafectate de inflaţie. Pe termen lung, însă, bijuteriile din aur nu sunt cea mai profitabilă afacere.

Ionuț Stanimir, director de comunicare BCR: „Sunt oameni care cumpără şi ţin lingourile acasă, noi nu credem că este cea mai bună metodă. Opţiunea de a cumpăra certificate financiare care au în spate activul aur este cea mai sigură. Băncile, în general, oferă şi serviciul de depozitare, de tezauriere"

De altfel, în pandemie, românii au pus deoparte şi bani. Potrivit unui raport al Băncii Naţionale, averea populaţiei a atins un maxim istoric, de peste două mii de miliarde de lei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62209748
Scandal cu plângeri penale la teatrul de balet din Constanța. Balerini români și străini își acuză șefii de hărțuire

Scandal de amploare la Teatrul de Operă și Balet „Oleg Danovski”, din Constanța.

62209740
Muncitor din Galați, surprins în timp ce îl învăța pe un coleg nepalez cum să fure de la serviciu

Prins la furat, un angajat de la Societatea de Gospodărire Urbană din Galați a fost dat afară.

62208443
DOCUMENT. Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Ce state au intrat în zona roșie

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea CNSU numărul 63 pentru actualizarea listei țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.