Românii au început să petreacă Paștele încă din Vinerea Mare. Cum au reacționat niște turiști cubanezi la ”ritualul” micilor

×
Publicitate

Prima zi a vacanței de Paște a venit cu vreme bună, atât la munte cât și la mare, iar oamenii au profitat ca să se dezmorțească un pic. Cine n-a mai avut răbdare, a dat startul grătarelor.  

Gazdele au pregătit meniuri bogate, iar pasca și cozonacii nu lipsesc. Alt val de turiști s-a îndreptat spre litoral, așteptați de gazde cu aceeași bucurie.

Nici nu se făcuse de amiază, când pe grătare, la marginea Brașovului a început să sfârâie carnea.

Diana: ”Am adus de toate, băutură, cărniță, tort, că este ziua mea. Am decis să ne distrăm puțin”.

Marin: ”Pui, ciuperci, mici, carne de porc, miel n-am adus cu noi, am zis că-i prea mult de preparat la el, l-am lăsat acasă pe duminică”.

Câțiva tineri cubanezi, studenți la noi, abia așteptau să exerseze micii.

Ernest: ”Ne bucurăm de căldură, ne bucurăm de soare, am început vacanțele astea cu grătare”.

În Poiana Brașov, reprezentanții a opt familii înrudite fac planul pentru zilele următoare.

- Mâncare și băutură!

- Nooo, o să ne și plimbăm, o să facem și mișcare.

- Iepurașul vine?

- Da, da! Trebuie, trebuie!”.

Au aflat curând că nu trebuie să-și bată capul, au alții grijă să le fie bine.

Bianca Socol, repezentantul unui hotel: ”Avem cine tematice, un dejun pascal, relaxare în cadrul centrului SPA, iar pentru cei mici avem activități în aer liber, încondeiat de ouă, vânătoare de ouă, în fiecare zi altceva”.

Este primul Paște pe care soții Voicu îl fac departe de copii și nepoți. Doamna a scăpat de lucrul în bucătărie.

Valentina Voicu: ”Deci nu am făcut absolut nimic, absolut nimic. Mmmm...”.

Sigur nu vor răbda de foame. În restaurante, drobul și cozonacul rămân permanent pe mese. Iar rețetele clasice au fost îmbunătățite.

Laura Mihalache, bucătar șef: ”Aici este un cozonac însiropat cu coniac, după ce este scos din cuptor și răcit, el se pune într-o baie de coniac și absoarbe lichidul, este senzațional”.

Alți turiști și-au început sejurul cu o sesiune de cumpărături în târgurile tradiționale. Printre ei, mulți străini, fermecați de artizanatul românesc.

Turistă din Israel: ”Este prea aglomerat în Ierusalim și de aceea am decis ca anul acesta să venim aici să petrecem Paștele”.

Turist olandez: ”Ne uităm doar după lucruri românești, făcute manual”.

”Avem 99% ocupat hotelul, nu ne așteptam”

Alții au ales litoralul, cu entuziasm.

Îmi place și muntele, dar mai mult îmi place marea".

S-a format coadă, la cazare.

Am venit să ne relaxăm și să ne simțim bine cu prietenii".

Cum și-au lăsat bagajele în cameră, turiștii au plecat la prima întâlnire din an cu marea.

Superbă, întotdeauna e superbă, indiferent de anotimp”.

Sunt la malul marii 130 de unități de cazare, majoritatea de trei și patru stele. Cele mai multe rezervări au făcute în stațiunea Mamaia, dar și în Eforie Nord și Neptun.

Corina Martin, secretar general Federația Patronatelor din Industria Ospitalității: ”Este primul weekend în care avem probabil peste 10.000 de turiști pe litoral, se pornește de la 250 de lei pe noapte pe camera dublă cu mic dejun inclus”.

Iar unele unități oferă o noapte gratis, la două plătite.

Elena Țiba, managerul unui hotel din Mamaia: ”Avem 99% ocupat hotelul, nu ne-am așteptat la un număr atât de mare".

Încă de vineri, turiștii au fost întâmpinați cu ouă roșii, pască și cozonac.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Fotbalistul de top care și-a ucis iubita și a dat-o de mâncare la câini a fost prins
GALERIE FOTO Fotbalistul de top care și-a ucis iubita și a dat-o de mâncare la câini a fost prins
Citește și...
Imagini false distribuite online înaintea concertului lui Max Korzh. Avertismentul Jandarmeriei Române: „Pot crea panică”

Jandarmeria Română a emis, sâmbătă, o avertizare cu privire la o campanie de dezinformare în mediul online, cu imagini de la un meci de fotbal din Franţa prezentate ca fiind de la Bucureşti, asociate concertului rapperului belarus Max Korzh.

Șeful Apa Nova: Calitatea apei brute s-a deteriorat puternic în ultimii ani. „Uneori depășește mult limitele admisibile”

Directorul general al Apa Nova, Mădălin Mihailovici, a afirmat că în ultimii ani calitatea apei brute s-a deteriorat destul de mult şi a menţionat că sunt momente când se înregistrează concentraţii mult peste limitele admisibile.

Secția de Pediatrie din Mangalia se închide temporar din cauza lipsei de medici. Manager: E o situaţie foarte gravă

Alina Dan, managerul Spitalului Municipal Mangalia, a declarat pentru News.ro că în acest moment activitatea Secţiei de Pediatrie este suspendată temporar, pentru o perioadă de trei luni, din cauza lipsei de medici.

Recomandări
Miliarde de euro, în joc. Bolojan, semnal de alarmă despre proiectele PNRR: ”Au fost convocați toți primarii luni dimineață”

Premierul interimar Ilie Bolojan a tras un semnal de alarmă, sâmbătă, anunțând că România se află în plină negociere cu Bruxellesul pentru a nu pierde miliarde de euro din fonduri europene. Astfel, deciziile luate în zilele următoare vor fi decisive.

Angajații de la stat vor avea venituri calculate diferit din 2027. Sporurile vor dispărea, iar grilele vor deveni unitare

Angajații de la stat vor avea venituri calculate diferit din 2027. Legea salarizării din sectorul public va fi adoptată până la finalul acestei sesiuni parlamentare, conform unui acord cu partidele din fosta coaliție de guvernare.

Cine sunt ultimii patru concurenți care s-au calificat în marea finală Românii au talent 2026

Cea de-a treia semifinală a sezonului 16 Românii au talent a adus pe scenă momente impresionante şi multă emoţie. La finalul serii, publicul şi juriul au decis cine sunt ultimii concurenţi care merg în Marea Finală din 29 mai.