România, în fața unui „exod” de asistenți medicali. Principalele țări în care pleacă să muncească

62528642
Shutterstock

România se află în fața unui exod al asistenților medicali. În 2024, 106 au solictat plecare din organismele de specialitate din România, asta în timp ce în primele trei luni din 2025 26 și-au declarat intenția de a pleca.

Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Municipiului Bucureşti, Carmen Mazilu, a afirmat că se înregistrează un număr din ce în ce mai mare de asistenţi medicali care doresc să plece din ţară, precizând că anul trecut au plecat 106 persoane, iar de la începutul anului au solicitat plecarea 26 de asistenţi medicali. Printre ţările alese de aceştia sunt Franţa, Belgia şi Elveţia.

Carmen Mazilu a fost întrebată care ar fi fost impactul asupra asistenţilor medicali dacă se aplica OUG 9/2025.

„OUG 9 a apărut pe 7 martie şi într-o săptămână a fost prorogată. Ar fi avut un impact foarte puternic asupra sistemului de sănătate pentru că foarte mulţi profesionişti, care aveau multă expertiză, ar fi putut să fie nevoiţi să plece acasă într-un moment în care posturile erau blocate. Şi asta ar fi adus un impact negativ asupra sistemului de sănătate. Din păcate, astfel de decizii luate fără o analiză prealabilă, mai ales pe resursa umană atât de necesară în sistemul de sănătate, şi fără o politică reală de resursă umană au dus clar la reacţiile negative care s-au iscat. Guvernul a luat cea mai bună decizie să amâne aplicarea ei până la găsirea unor soluţii mai bune”, a afirmat Carmen Mazilu.

Lipsa de personal forțează amânarea pensionărilor în sistemul medical

 

Ea a precizat că multe instituţii medicale au solicitat ca profesioniştii din sănătate să rămână în sistem şi după vârsta de 65 de ani.

 

„Noi avem o lege specială a exercitării profesiei care ne dă dreptul să ieşim la pensie ori la vârsta de pensionare, ori, dacă alegem, să ieşim la vârsta de 65 de ani. Tot datorită lipsei de personal multe instituţii ne fac adrese prin care ne solicită derogarea de la vârsta de 65 de ani pentru păstrarea profesioniştilor în sistem, în spitale, în general, de pediatrie, de oncologie, de geriartrie, acolo unde nevoia de personal este foarte mare”, a Mazilu.

 

Carmen Mazilu a menţionat că se înregistrează o creştere a plecării asistenţilor medicali din ţară.

 

„Dacă perioada de pandemie oprise un pic perioada de migraţie, acum asistăm deja la un număr din ce în ce mai mare de asistenţi medicali care doresc să plece din ţară, îşi exprimă această dorinţă, prin solicitarea către noi pentru eliberarea de status profesional şi vedem acum o evoluţie destul de rapidă. Anul trecut aveam la nivelul Bucureştiului 106 cereri de status profesional, anul acesta, doar în primele trei luni, avem deja 26 de solicitări. Nu ne permitem să pierdem niciun profesionist şi nu ne permitem să îi pierdem pe cei cu studii superioare”, a explicat Carmen Mazilu.

 

Ea a adăugat că, dacă înainte asistenţii medicali plecau în Italia, Anglia şi Spania, acum preferă Franţa, Belgia, Elveţia, ţările nordice.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62505570
Avertizare ANM de vreme severă imediată. Cod portocaliu de viscol puternic în două județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni seara o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt şi viscol puternic în judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, valabilă în următoarele două ore.

62528608
Speranța de viață a românilor, în creștere după Revoluție. Deși trăim mai mult, rămânem sub media UE

Deși nu au bani pentru bătrânețe, românii au cea mai mare speranță de viață din ultimii 30 de ani. Potrivit datelor Eurostat, față de 1990, am câștigat șapte ani.

62505471
Un copil de trei ani și opt luni, mort după ce a căzut de la etajul al șaptelea al unui bloc din Giurgiu

Un copil de aproape patru ani a căzut de la etajul al șaptelea al unui bloc din municipiul Giurgiu. Cel mic ar fi fost lăsat nesupravegheat de bunica luni.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.