România, amenințată de un lider UE cu Articolul 7. ”Nu sunteți departe de asta”

61990134
Getty

Guy Verhofstadt, liderul grupului ALDE din Parlamentul European, a avertizat-o marţi pe Viorica Dăncilă că guvernul pe care îl conduce ar putea fi al treilea în cazul căruia va fi activat Articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene.

 

Liderul grupului ALDE din PE, Guy Verhofstadt, a declarat marţi în plenul de la Strasbourg, unde Dăncilă este prezentă pentru a prezenta priorităţile preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene: „Ţara dumneavoastră preia preşedinţia într-o perioadă critică în care sunt făcute propuneri legislative vitale”, transmite News.ro.

Între acestea, el a menţionat reformarea sistemului Dublin şi demararea a două proceduri pe baza Articolului 7 din Tratat (Polonia şi Ungaria).

„Chiar sper că în timpul preşedinţiei dumneavoastre nu va exista un al treilea caz. Unul împotriva guvernului dumneavoastră. Şi trebuie să vă spun: nu sunteţi departe de asta. Vă apropiaţi tot mai mult de aplicarea Articolului 7, pentru că ignoraţi în continuare recomandările Comisiei de la Veneţia”.

El a amintit că, în luna noiembrie, când s-a aflat la Bucureşti, s-a întâlnit cu Liviu Dragnea, liderul social-democrat. „El a apărat atitudinea guvernului dumneavoastră susţinând că «statul de drept este o chestiune secundară». Ei bine, multe lucruri sunt secundare în Europa, este adevărat, dar în niciun caz statul de drept”.

Verhofstadt a declarat că a spus acelaşi lucru şi preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în aceeaşi zi. „Mi-a promis că guvernul dumneavoastră va ceda complet Comisiei de la Veneţia. Mai mult, odată ce asta va fi făcut, Comisiei îi va fi cerut să verifice din nou”.

El a făcut referire la „redarea independenţei sistemului juridic, reformarea codului penal, a codului de procedură penală şi schimbarea legii ONG”.

„Niciuna dintre aceste promisiuni nu a fost ţinută. Dimpotrivă. Guvernul dumneavoastră continuă să urmeze o cale care duce direct la practicile greşite ale lui Orban şi Kaczynski. Plănuiţi o lege care să garanteze amnistia în corupţie, astfel încât cel mai mare peşte să nu fie la îndemâna curţilor de justiţie”.

„Cu astfel de parteneri, grupul meu, întreaga familie liberală nu va merge în alegeri. Dimpotrivă. Ne vom alătura noilor forţe curate şi democratice care vor să oprească corupţia, care vor să cureţe ţara, care vor să oprească abuzul de putere comis de vechiul serviciu secret, serviciul lui Ceauşescu, Iliescu, Băsescu”.

În final, Verhofstadt i-a urat succes Vioricăi Dăncilă. „Vă doresc să fiţi prim-ministrul real al ţării dumneavoastre, să curăţaţi mizeria făcută în trecut. Şi vă doresc să faceţi asta fără a face un compromis cu forţele corupte din prezent”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
FOTO | Logodnica lui Rodrigo de Paul a făcut valuri pe internet
Citește și...
62014904
Greva minerilor din Oltenia ia amploare. ”Laudele nu țin de foame și cald”
Minerii din Oltenia au continuat marți greva spontană, începută la sfârșitul săptămânii trecute. De dimineață, li s-au alăturat, în semn de solidaritate, și câţiva colegi de la termocentralele din zonă, care au intrat în greva foamei.
62014892
Probleme din cauza zăpezii în aproape toată țara. Zonele în care s-au închis școlile
Este iarnă grea în mare parte a ţării, după ce a nins neîncetat.
62014887
Accident grav în Argeș, după ce un șofer nu s-a asigurat
Grav accident rutier în Curtea de Argeș.