Risc major la Spitalul de Pediatrie din Ploiești. Copiii pot dezvolta infecții grave la plămâni de la o bacterie din apă

62535753

La peste o lună de când bacilul Piocianic a fost depistat în reţeaua Spitalului de Pediatrie din Ploieşti, bacteria este în continuare prezentă în reţeaua de apă a unităţii sanitare, a anunțat primarul municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu.

Edilul precizează că în continuare există restricţii cu privire la folosirea apei furnizate în spital şi că s-a decis înlocuirea întregi reţele de ţevi din interiorul clădirii în care acesta funcţionează.

„În data de 10 martie analizele au arătat că reţeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploieşti este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic).
Chiar dacă nu s-au semnalat cazuri de infecţie cu Pseudomonas Aeruginosa nici la pacienţii internaţi, nici la personalul spitalului, situaţia încă nu este rezolvată, în ciuda tuturor măsurilor pe care spitalul le-a luat din acel moment până astăzi. Bacilul este încă prezent în reţeaua de apă a spitalului”,
anunţă, într-un mesaj postat joi pe reţelele de socializare, primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu.

Acesta precizează că în cadrul unei şedinţe organizate săptămâna aceasta împreună cu reprezentanţi ai Prefecturii Prahova, Consiliului Judeţean, Direcţiei de Sănătate Publică şi Spitalului de Pediatrie s-a stabilit menţinerea tuturor măsurilor anterioare de restricţionare a accesului la apa potabilă şi menajeră şi asigurarea în continuare a stocului de apă îmbuteliată pentru pacienţi, aparţinători şi personalul din spital.
În condiţiile în care intervenţiile pentru igienizarea reţelei de apă nu au dat rezultat şi în contextul în care pe reţeaua din afara unităţii sanitare nu a fost depistat bacilul, s-a decis înlocuirea întregii reţele de ţevi din interiorul unităţii sanitare, lucrările în acest sens începând deja.

Specialiștii spun că infecția cu o astfel de bacterie duce la infecții grave ale plămânilor, iar consecințele pot fi fatale. 

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62361819
Românii vor trebui să returneze încă un tip de ambalaje pentru garanția de 50 de bani. SGR va fi extins

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că SGR-ul a ajuns la o maturitate suficientă cât să vorbim despre a patra categorie de ambalaje - ambalajul reutilizabil.

62537686
Pistele din Sibiu, pericol pentru bicicliști. Un bărbat a ajuns la spital cu clavicula ruptă din cauza unei denivelări

Dacă până acum ne-am plâns de lipsa pistelor de biciclete, de acum ne putem plânge și de problemele pe care le au acestea.

62537631
Bucureștenii pot obține acum cărți de identitate electronice. Primele documente vor fi eliberate din 12 mai

După ce au fost lansate în Cluj, în urmă cu o lună, cărțile electronice de identitate ajung și în Capitală.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.