Românii vor trebui să returneze încă un tip de ambalaje pentru garanția de 50 de bani. SGR va fi extins

62361819
Agerpres

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că SGR-ul a ajuns la o maturitate suficientă cât să vorbim despre a patra categorie de ambalaje - ambalajul reutilizabil.

Ministrul a precizat că speră că într-o săptămână-două va putea să pună în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern.

”SGR e un model de succes pe care suntem datori să-l păstrăm, dar mai mult decât atât suntem datori să-l îmbunătăţim. Şi aici, bineînţeles, că se naşte întrebarea ce se întâmplă în viitor, ce ne aşteaptă, ce provocări noi urmează să avem, pentru că un lucru e cert. Sistemul de garanţie-returnare este astăzi pe un drum fără întoarcere. Indiferent cine va fi ministru, la Mediu, la Economie, indiferent ce se va întâmpla din punct de vedere politic, sistemul de garanţie-returnare nu poate fi deraiat de la parcursul pe care astăzi îl are. Consider că a dobândit deja o inerţie suficient de mare şi o dimensiune apreciabilă, cât să nu mai poată fi oprit”, a declarat ministrul, în cadrul unei conferinţe.

Mircea Fechet a precizat că de azi încolo, singura întrebare care se poate pune este legată de modul în care putem să-l facem mai bun.

”M-aş bucura să pun pe agenda publică un subiect nou. Este legat de ambalajul reutilizabil, într-o primă fază doar pentru sticlă, pentru că n-aş vrea să discutăm despre altceva. Eu cred că a venit momentul şi trebuie să mărturisesc că am mai încercat să fac discuţia asta, în urmă cu un an şi jumătate, când, după lungii discuţii, am ajuns la concluzia că exista riscul să complicăm prea mult sistemul într-un moment în care lucrurile oricum nu erau suficient de clare, dar cred că astăzi SGR-ul a ajuns la o maturitate suficientă cât să vorbim despre a patra categorie de ambalaje, respectiv ambalajul reutilizabil”, a anunţat ministrul Mediului.

El a menţionat că, die că discutăm despre apă minerală sau plată, fie că discutăm despre bere, despre băuturi răcoritoare şi sunt convins că multe alte băuturi pot fi ambalate în ambalaj reutilizabil.

”Sper că într-o săptămână-două voi putea să pun în consultare publică proiectul de hotărâre de guvern prin care introducem în sistemul garanţie-returnare şi ambalajul reutilizat. Va purta probabil o garanţie similară. (..) Probabil va trebui ca anumite aparate de colectare automată să dobândească un upgrade pentru a putea prelua ambalajul reutilizabil, nu ne dorim ca acesta să ajungă spart în cuva cu sticlă şi spun eu că e un pas înainte şi că nu avem niciun motiv să nu fim ambiţioşi şi la acest capitol”, a arătat Fechet.

Potrivit ministrului, ”sistemul de garanţie-returnare creşte de la o săptămână la alta din punct de vedere al accesibilităţii, din punct de vedere al numărului de puncte de colectare”.

”Nu ştiu a câta lună e, sper că e a 8-a sau poate chiar a 9-a, cu cifre pe care eu le apreciez a fi bune, respectiv peste 80% grad de colectare. Asta înseamnă că avem toate şansele ca anul acesta să ne facem ţintele de colectare. Bineînţeles că în fiecare zi apare câte o nouă problemă pe care trebuie să o rezolvăm, fie că discutăm despre colectarea în mediul rural, în legătură cu care, în continuare, am rezervele mele şi am nemulţumirile mele, şi e corect să o spun ori de câte ori am ocazia, fie că ne consultăm cu frauda pentru că ori de câte ori se întâmplă un lucru bun, apar imediat şi nişte băieţi deştepţi care profită de breşele pe care orice sistem până la urmă le are, însă din nou mă bazez pe profesionalismul celor care combat aceste fenomene, fie că sunt de la Garda de Mediu, fie că sunt din compania Returo, fie că sunt alte instituţii ale statului care ne sprijină în tot acest demers, fie că ne referim la lungul şir de procese pe care îl avem”, a precizat Mircea Fechet.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
FOTO ”Catwoman” din atletism! Campioana olimpică i-a lăsat mască pe toți cu ținuta în care a câștigat cursa
Citește și...
Pistele din Sibiu, pericol pentru bicicliști. Un bărbat a ajuns la spital cu clavicula ruptă din cauza unei denivelări

Dacă până acum ne-am plâns de lipsa pistelor de biciclete, de acum ne putem plânge și de problemele pe care le au acestea.

Bucureștenii pot obține acum cărți de identitate electronice. Primele documente vor fi eliberate din 12 mai

După ce au fost lansate în Cluj, în urmă cu o lună, cărțile electronice de identitate ajung și în Capitală.

Protest de amploare la Miniserul Finanțelor. Sindicaliști din Asistența Socială din jumătate de țară ajung în Capitală

Federaţia Columna-Scor, cea mai mare organizaţie sindicală şi reprezentativă din Asistenţa Socială, organizează, joi, 24 aprilie, un protest la sediul Ministerului Finanţelor Publice, la care sunt aşteptate sindicate din peste 20 de judeţe.  

Recomandări
Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.

Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Prima mare problemă raportată de Rusia în a doua zi a alegerilor parlamentare. Putin a găsit rapid vinovatul, dar fără dovezi

Autorităţile ruse au raportat sâmbătă mai multe atacuri informatice asupra sistemelor de vot şi liniilor de comunicaţii din ţară, în cea de-a doua zi a alegerilor parlamentare care se desfăşoară între 18 şi 20 septembrie, transmite Reuters.