Dezbateri la Consiliul de Securitate ONU, după acuzațiile Rusiei cu privire la presupuse arme biologice din Ucraina

×
Publicitate

Consiliul de securitate al ONU s-a reunit vineri, după ce Rusia a acuzat Ucraina, fără să aducă vreo dovadă credibilă, că dezvoltă arme chimice şi biologice.

Reprezentantul rus la ONU s-a arătat "îngrijorat" de pericolul care-i paște pe europeni, dacă presupușii agenți biologici din Ucraina s-ar răspândi. „Este o înscenare, în eventualitatea în care Rusia ar avea nevoie să justifice folosirea unor astfel de arme împotriva Ucrainei”, acuză responsabilii occidentali.

De câteva zile şi fără să aducă vreo dovadă, Rusia pretinde că în Ucraina ar fi dezvoltate arme chimice şi biologice.

Vasili Nebenzia, ambasador Rusia la ONU: „Chiar lângă Uniunea Europeană ați avut o platformă experimentală pentru teste biologice extrem de periculoase și vă solicităm să vă gândiți la un pericol biologic foarte real pentru oamenii din țările europene, care poate rezulta dintr-o răspândire necontrolată a agenților biologici din Ucraina. Așa cum am văzut cu COVID-19, este imposibil de oprit.”

„Putem spune cu probabilitate ridicată că unul dintre scopurile Statelor Unite şi ale aliaţilor săi e crearea unor agenţi biologici capabili să infecteze selectiv diferite grupuri etnice."

Oficiali de la Kremlin spun că în laboratoarele ucrainene ar fi fost dezvoltate arme chimice şi metode de a transmite boli ca antraxul sau gripa porcină prin intermediul liliecilor sau al reptilelor. Iar purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării susţine sus şi tare ca americanii ar fi dresat păsări sălbatice care să migreze în Rusia şi să răspândească diverse boli.

Sunt acuzaţii ridicole, de tot râsul - a fost reacţia Washingtonului. Care suspectează, însă, posibile înscenări, aşa numite operaţiuni sub steag fals, prin care Rusia să justifice o potenţială utilizare a unor arme similare împotriva Ucrainei, având în vedere că forţele ucrainene au capturat măşti de gaze şi echipamente de protecţie antichimică de la trupele ruse.

Linda Thomas-Greenfield, ambasadoare SUA la ONU: „Rusia a cerut Consiliului de Securitate reuniunea de astăzi, cu unicul scop de a minți și de a răspândi dezinformarea, și exact asta ați auzit de la PR-ul rusesc în această dimineață.”

Reprezentanții occidentali la ONU au reamintit numărul imens al victimelor din rândul civililor, între care mulți copii uciși de ruşii care folosesc inclusiv muniție interzisă.

Sergiy Kyslytsya, ambasadorul Ucrainei la ONU: „Știm destul de bine că obsesia maniacală cu care Putin vorbește despre arme sau pericole biologice sau chimice, inexistente în Ucraina, este foarte periculoasă. De fapt, ar putea indica faptul că Rusia pregătește o altă operațiune oribilă sub steag fals. Deci, ce altceva veți folosi împotriva Ucrainei? Rachete de croazieră, mai multe lansatoare de rachete, bombe aeriene grele? Am experimentat deja toate acestea. Ce urmează? Amoniac? Fosfor? Și care va fi următoarea țintă? Încă o clădire de locuințe? Încă o maternitate? Încă o școală? Sau poate încă un sit de patrimoniu cultural? Trupele ruse au lovit deja toate aceste locuri, toate.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62247536
Kievul, aproape de asediu. Mai bine de jumătate dintre locuitori au fugit

Cresc presiunile forțelor ruse asupra Kiev-ului, după ce în noaptea de vineri spre sâmbătă împrejurimile au fost supuse unui nou tir de bombardamente.

62247514
Familia preotului din Veștem a adoptat o mamă din Ucraina cu doi copii, și al treilea pe drum. Nu a contat că erau deja șase

Zilnic apar noi mărturii ale generozității și empatiei față de cei greu încercați. La Veștem, în Sibiu, familia preotului din sat a luat în grijă o femeie care a trecut granița, din Ucraina, cu doi copii. Un al treilea se va naște curând, la noi în țară.

62247432
WE ARE ONE! Cel mai mare concert caritabil, pentru ucrainenii aflați în nevoie, va fi transmis live și pe Stirileprotv.ro

Împreună, WE ARE ONE! SAGA Festival, PRO TV, KISS FM și Primăria Municipiului București își unesc forțele pentru cel mai mare concert caritabil live din România, astăzi, 12 martie, pe Arena Națională din București.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.