Salvamont România a avut în 24 de ore cele mai multe intervenții din istoria sa. Cele mai multe accidente - la săniuțe

×
Publicitate

Vacanța de iarnă nu aduce doar distracție pe pârtii, ci și accidentări, unele foarte grave! În 24 de ore, 180 de oameni au avut nevoie de intervenția Salvamont, un record în materie.

 Iar aglomerația din stațiunile montane crește pericolul unor astfel de incidente. În Poiana Brașov, de exemplu, doi turiști s-au luat la bătaie, la coada formată la telegondolă.

Protejat de cască, un bărbat ridică ambele schiuri, amenințător, către altul. Nici acesta nu se lasă mai prejos, ci se apără cu bețele de schi.
Lovit la cap, unul dintre combatanți a ajuns la spital, iar cel de-al doilea la Poliție, pentru declarații. Incidentul a avut loc la coada formată la îmbarcarea în telegondola din Poiana Brașov, unde aglomerația a fost de nedescris.

Schior: „Dimineața am stat aproape o jumătate de oră, acum s-a mai eliberat un pic, dar se stă mult la telescaun acolo sus. Și cam 20-30 de minute”.

În Predeal, o bucată din pârtia de schi a fost invadată de sănii. Derdelușul improvizat e înghețat bocnă, iar turiștii coboară cu viteză panta abruptă și se opresc într-o plasă. Mulți au fost luați cu ambulanța. Unii nu conștientizează pericolul.

Turist: „De aia venim la zăpadă să ne distrăm cu riscurile de rigoare”.

Numai aici, echipele Salvamont au avut duminică 31 de intervenții. Iar de la începutul anului, câteva sute!

Sebastian Marinescu, Salvamont Predeal: „Această pârtie nu e pentru sănii. Turiștii au mutat gardul de protecție, cei de la administrație au pus un gard și în spate, în caz că alunecă schiurile, să îi protejăm, dar e nebunie pe pârtie”.

Încălțați cu pantofi sport sau cizme, unii sunt mai mult pe jos. La Borșa, o fetiță de 8 ani a fost grav rănită, la săniuș, pentru că a tăiat calea unui bărbat aflat și el în alunecare. Copilul a suferit o hemoragie internă și a fost operat.

Iar pe pârtia din Bușteni, o femeie s-a ales cu un traumatism grav de coloană vertebrală după ce a fost izbită de o sanie. Un elicopter a dus-o la spital.

Aglomerația e una dintre cauzele numărului mare de accidente.

Salvamontist: „Fiind foarte mulți, sunt foarte multe accidentări colective sau ciocniri între turiști pe diverse pârtii”.

Sunt însă și incidente greu de explicat. La Voineasa, un copil a suferit o fractură de bazin după ce crosa teleschiului l-ar fi aruncat patru metri în aer.

Administratorii domeniului schiabil spun că instalația de transport pe cablu respectă toate normele de siguranță, însă au închis-o temporar, pentru verificări. Poliția face cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Nici după închiderea instalațiilor de transport pe cablu nu se lasă liniștea. Duminică seară, 10 turiști au rămas pe munte, în Postăvaru, pentru că au ratat ultima cursă a telegondolei. Jandarmii montani i-au coborât în stațiune cu snowmobilele.

Și la plecarea către București a fost aglomerație. Marți e ultima zi de vacanță și cei mai mulți trebuie să ajungă acasă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62510100
Depășire neregulamentară pe Defileul Jiului, surprinsă de o cameră de bord. Un șofer a evitat la limită o tragedie

Un şofer a evitat în ultima secundă o tragedie, după ce a reuşit să frâneze la timp când o altă maşină i-a apărut în faţă, pe contrasens.

62510093
Crima de la mănăstirea Ieud. Agresorii voiau să-i ucidă pe toți cei 4 tineri atacați după ce au petrecut Revelionul împreună

Conflict sângeros în Maramureș. Un tânăr a murit și trei au fost răniți după ce au fost atacați de patru indivizi în apropierea unei mănăstiri. Victimele îi cunoșteau pe agresori și își dăduseră întâlnire în zonă.  

62508249
Centrul Infotrafic: Valori ridicate de trafic pe Valea Prahovei. Se circulă în coloană

Valorile de trafic sunt ridicate, luni după-amiază, pe DN 1 - Valea Prahovei şi se circulă în coloană pe sensul spre Braşov, între Nistoreşti şi Comarnic, dar şi între Sinaia şi Buşteni.

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.