Reacţia preşedintelui Colegiului Medicilor după ce un doctor a fost filmat în timp ce alunga pacienții veniți fără programare

×
Publicitate

Conducerea Colegiului Medicilor cataloghează ca fiind nepotrivită atitudinea unui medic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti filmat în timp ce îi anunţă pe pacienţi că nu mai consultă pentru că ”nu îl plăteşte nimeni să facă muncă patriotică”.  

Conducerea Spitalului Judeţean Ploieşti anunţă că a deschis o anchetă administrativă în urma apariţiei imaginilor în spaţiul public.

Reacția președintelui Colegiului Medicilor

”Atitudinea care trebuie să guverneze relaţia dintre medic şi pacient în timpul exercitării profesiei medicale, dar şi în afara orelor de program, trebuie să fie una de respect reciproc. Atitudinea domnului doctor relevată efectiv din dialogul filmat şi prezentat în mass-media, personal, consider că nu este cea mai potrivită. Nu trebuie ţipat sau, mai corect, consider că trebuie evitat orice fel de conflict, inclusiv cel verbal şi orice situaţie care poate genera o discuţie în contradictoriu. Pe de altă parte, trebuie să înţelegem că fiecare medic poate avea o anumită încărcătură, un anumit grad de burnout, iar din ce am înţeles – repet, din ce a fost prezentat în mass-media –, domnul doctor terminase programul de consultaţii şi consultase deja un număr mare de pacienţi aflaţi, probabil, în cadrul programărilor existente, dar şi un număr de pacienţi aflaţi în afara programărilor. (din ce am înţeles din relatări)”, este mesajul preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, după apariţia imaginilor în spaţiul public.

Ea precizează că, dacă vreunul dintre acei pacienţi care nu erau trecuţi pe listă reprezenta o urgenţă care să fie ameninţătoare de viaţă, ”medicul sau orice alt coleg trebuia să intervină”.

”Aici cred că vorbim, în primul rând, de o problemă de sistem, de a avea în ambulatoriu ture cu medici de aceeaşi specialitate, dar, bineînţeles, ştim cu toţii că, în marea majoritate a situaţiilor, există o lipsă de medici. Asistenţa medicală în Ambulatoriu este una dintre activităţile care pot fi deficitare din cauza finanţării inadecvate şi pot exista situaţii în care medicii să prefere să lucreze în sistemul privat. Medicul, ca orice alt angajat, are un program care presupune un anumit timp de lucru şi ore de odihnă. Cred că trebuie găsite soluţii ca programările să decurgă eficient, atât pentru medic, dar şi ca pacienţii să nu fie nevoiţi să aştepte la cozi. În acelaşi timp, şi pe pacienţi îi rog, cu consideraţie, să înţeleagă că trebuie să se programeze conform unui orar bine stabilit”, explică şeful Colegiului Medicilor.

Ea adaugă că a discutat cu reprezentanţii Colegiului Medicilor din judeţul Prahova şi i s-a comunicat că nu a fost depusă o plângere formală în legătură cu atitudinea medicului.

Apel către medici să evite conflictele cu pacienții

Cătălina Poiană face apel către medici ”să evite discuţiile contradictorii cu pacienţii, iar, mai ales în situaţiile ce ţin de aspecte administrative, să solicite conducerii unităţilor medicale unde activează sprijin şi măsuri care vizează inclusiv planificarea şi distribuirea programărilor, pentru a preveni tensiunile şi a menţine un climat de încredere şi respect în relaţia medic–pacient”.

Medicul filmat în timp ce se ceartă cu pacienţii este Cătălin Grecu, specialist ORL. El a fost filmat în timp ce spune unei paciente că nu mai consultă, că programul său s-a terminat şi că nu îl plăteşte nimeni să facă ”muncă patriotică”.

Directorul medical al SJU Ploieşti, Andrei Ilinca, a declarat pentru News.ro că la nivelul unităţii sanitare a fost declanşată o anchetă administrativă şi că au fost cerute puncte de vedere din partea celor implicaţi, până joi seara medicul care apare în înregistrare netrimiţând punctul său de vedere cu privire la eveniment.

Andrei Ilinca a explicat că ieşirea doctorului a avut loc, cel mai probabil, pe fondul oboselii, în contextul în care acesta consultase 37 de pacienţi, cu nouă mai mult decât ar fi trebuit. El a mai explicat că pacienţii care l-au filmat pe medic nu erau programaţi.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62516925
Rezultate LOTO 6/49, LOTO 5/40 și Joker joi, 10 aprilie. Numerele extrase

Joi, 10 aprilie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

62534388
Polițiștii au reușit să prindă un șofer de TIR care a fugit după ce a rănit grav 3 oameni, printre care și un copil, în Iași

Un șofer de TIR a fost prins de polițiști după ce a provocat un accident grav în județul Iași.  

62534389
Vreme rea în toată țara, cu viscol și zăpezi. Pe alocuri ninge mai tare ca în plină iarnă: ”N-am mai prins așa ceva”

Întreaga ţară a intrat de joi dimineaţă sub incidenţa codurilor de vreme rea. Avem viscol şi zăpezi în multe zone, iar o parte dintre judeţe se află sub cod portocaliu. În unele locuri ninge ca în plină iarnă, iar vântul bate cu putere.  

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.