Se schimbă regulile în Sistemul Garanție Returnare. Ce se va întâmpla cu sticlele reutilizabile

×
Publicitate

Sticlele reutilizabile ar putea intra în sistemul de returnare-garanție. Ministrul Mediului ar dori ca acestea să nu mai fie sparte și topite, ci doar spălate pentru refolosire.

Extinderea sistemului presupune însă și adaptări logistice, dar și de tehnologie, astfel încât aparatele de colectare să fie modificate.

Sistemul de returnare-garanție ar trebui să preia, în curând, o a patra categorie de ambalaje: pe cele din sticlă, reutilizabile. În acest scop, centrele de colectare trebuie modernizate.

Sticlele nu vor mai fi duse pentru a fi casate, ci în locuri unde vor fi colectate sau stocate pentru spălare, dezinfectare, ca să se întoarcă apoi în circuitul comercial.

Românii vor putea să returneze, astfel, acest tip de ambalaje, pe lângă cele din plastic și metal.

Acum, sticlele introduse în aparat se fac țăndări. În viitor, ele vor fi preluate de un mecanism special, astfel încât să nu se spargă, spune ministrul Mediului. Apoi trebuie sortate manual, de angajați, și trimise înapoi la producători – fiecare având modelul său de ambalaj.

Mai departe, producătorii de băuturi vor fi nevoiți să investească în linii speciale pentru spălarea sticlelor.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: „Toată sticla colectată în SGR ajunge să fie mărunțită, să fie separată pe culori, ajunge să fie topită la peste o mie de grade, asta înseamnă un consum foarte mare de energie, când sticla e un ambalaj care se poate refolosi de 40 de ori, de 50 de ori, poate chiar de 60 de ori în funcție de grosimea acestuia”.

Teoretic are dreptate, însă pentru producători lucrurile s-ar complica mult, spun aceștia.

Cosmin Scripcariu, coordonator departament comercial sector viticol: „Ar fi o investiție destul de mare, din ce am verificat noi. Ar presupune utilaje pentru prespălare, pentru sterilizare și nu cred că este viabil, din punctul meu de vedere”.

Pe de altă parte, orice început este greu. Colectarea deșeurilor textile, obligatorie din acest an, ar fi un exemplu. Puține primării se achită de sarcină, însă cele care au amplasat containere speciale în cartiere, au înregistrat un succes. Materialele sunt apoi în majoritatea lor reciclate.

Silviana Andreas, purtător de cuvânt Timișoara: „În aproximativ o lună și jumătate au fost adunate aproape cinci tone de haine uzate”.

Emil Boc, primar Cluj-Napoca: „Nu avem textile pe marginea râurilor. Cele care sunt bune și pot fi refolosite fie sunt trimise către ONG-uri pentru a putea fi introduse în circuitul public”.

Femeie: „E o variantă foarte bună, nu știu câți saci am dus deja”.
Reporter: „Înainte ce făceați cu ele?”
Femeie: „La gunoi”.

Primăriile care nu colectează textile riscă amenzi de până la 45.000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
FOTO În timp ce CR7 se ceartă cu portughezii, Georgina merge singură la Milano și își pune urmăritorii pe jar: ”Guapa! Ești superbă”
Citește și...
62424198
Găsirea unei locuințe devine o provocare tot mai mare în România, iar problema va persista, spun specialiștii

În România găsirea unei locuințe care să corespundă atât bugetului, cât și zonei dorite, rămâne o provocare uriașă pentru cumpărători.

62327883
Motivul pentru care un apartament din București este cu 30% mai scump decât unul identic, aflat la 500 metri distanță

Un apartament cu 2 camere din București poate fi și cu 30% mai scump decât unul identic, aflat la doar 500 de metri distanță, pentru că primul se află mai aproape de o stație de metrou, arată analiza unei platforme imobiliare.

62537837
Peste 10.000 de cupluri sau femei singure vor putea beneficia de 15.000 de lei pentru fertilizare in vitro

Din vară, 10.000 de cupluri sau femei singure care vor să apeleze la procedurile de fertilizare in vitro vor primi 15.000 de lei, a anunțat joi Executivul.

Recomandări
Drona tulcea
Alertă la granița României. O dronă a căzut în zona localităţii Plauru și a provocat un incendiu. MApN face cercetări

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, vineri dimineaţa, că o dronă a căzut în zona localităţii Plauru din judeţul Tulcea.

Gettyimages 1745631060
Plan pentru reducerea poluării într-o zonă istorică din București. Șoferii se tem că vor rămâne fără locuri de parcare

Autoritățile vor să facă aerul mai respirabil în mai multe spații din zona istorică a sectorul 2 al Capitalei, dar se lovesc de opoziția șoferilor, care se plâng că nu au unde să parcheze.

Instant dna iasi bolojan 000 inquam photos miruna turbatu
Ilie Bolojan a ajuns la DNA Iași. Premierul interimar, audiat ca martor în dosarul de corupție al lui Fănel Bogos

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a ajuns la DNA Iași unde urmează să fie audiat ca martor într-un dosar de corupție.