Răzvan Cuc: Metroul din Drumul Taberei îl vom da în trafic la sfârşitul anului

62022431
Pro TV

Metroul din Drumul Taberei va intra în trafic la finele acestui an, în decembrie 2019, în condiţiile în care din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat 97%, a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

 

"Mi-am asumat şi eu şi directorul (Metrorex n.r.) că îl vom da în trafic la sfârşitul anului. Este un proiect care şi aşa este întârziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat. Ce mai era de finalizat când m-am întors în minister la sfârşitul lunii februarie? Sistemul de automatizare, adică acel sistem care generează comunicarea între staţii pentru mersul garniturilor de metrou. A fost o contestaţie, am reuşit să deblocăm amiabil acest lucru până la urmă. Am semnat contractul cu firma care face automatizarea, care şi-a luat angajamentul că până la sfârşitul anului e gata automatizarea. Aceasta fiind gata, trenul poate fi pus pe şine. Oricum vom începe probele dinainte, veţi fi informaţi şi dumneavoastră, dar proiectul va fi finalizat, vorbesc de Magistrala 5 Drumul Taberei, la sfârşitul acestui an, decembrie 2019", a precizat Cuc, la un post de televiziune.

Recent, Metrorex a avut conturile blocate în urma unei datorii de 94 de milioane de lei, bani pe care transportatorul subteran trebuia să îi mai dea companiei italiene Astaldi după ce aceasta a câştigat o serie de procese în instanţă.

"În urma proceselor pe care le-am pierdut în instanţă, noi trebuie să le mai dăm 94 de milioane de lei şi ne-au pus poprire pe conturi. Astăzi s-a discutat cu ei, se găseşte o soluţie de reeşalonare, zilele astea ar trebui să se rezolve situaţia. Cumva au acceptat propunerile noastre, aşteptăm acum să vedem dacă şi conducerea companiei-mamă, de la Roma, va fi de acord cu propunerile noastre", au declarat, pe 6 august, pentru AGERPRES, surse din Metrorex.

Potrivit acestora, Metrorex a plătit italienilor până acum peste 140 de milioane de lei, rămânând această sumă de 94 de milioane de lei, care reprezintă daune interese şi cheltuieli de judecată în urma acestor procese.

Totodată, sursele au precizat că Astaldi a încetinit drastic ritmul lucrărilor la Magistrala 5 de metrou şi condiţionează realizarea acestora de recuperarea celor 94 milioane de lei, deşi Metrorex este cu plăţile la zi pentru contractul M5.

În luna decembrie 2019 este preconizată darea în folosinţă a Magistralei 5 de metrou, cu patru ani întârziere. Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Primul termen avansat pentru metroul din Drumul Taberei a fost 2015. În anul 2011 s-a semnat primul contract, cel pentru partea de structură, iar termenul era de 36 de luni. Astfel, 300.000 de călători ar fi putut fi preluaţi de metrou pe acest tronson Eroilor - Drumul Taberei. Dar, Magistrala M5 s-a confruntat cu probleme de avize, probleme de finanţare, probleme de lucrări neprevăzute care au apărut pe parcursul execuţiei lucrărilor.

Ministerul Finanţelor Publice va acorda Metrorex un împrumut în sumă de 188,353 milioane lei, pe 10 ani, în vederea acoperirii obligaţiilor de plată instituite de instanţele judecătoreşti către Asocierea Astaldi - FCC Construccion, Delta A.C.M. 93 - AB Construct, conform unui proiect de Ordonanţă publicat la jumătatea lunii iunie 2018 pe site-ul Ministerului Transporturilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
35 de copii și un profesor, epuizați pe munte. Nu au putut parcurge Valea Jepilor

Drumeţie cu emoţii pentru 35 de copii care au urcat în Bucegi însoţiţi de un cadru didactic.

Fructele românești, pe mesele străinilor. Cât primesc culegătorii pe kilogram, la export

Vremea capricioasă din această vară a afectat fructele de pădure. Sezonul de recoltare al afinelor este pe ultima sută de metri, iar producția este la jumătate față de anul trecut.

O fată a căzut de la etajul 8 al unui bloc din București. Este în comă la spital

Incident suspect marți noapte în sectorul 2 al Capitalei. O tânără de 20 de ani a căzut de la etajul 8 al blocului în care locuia. Un vecin a auzit o bubuitură puternică şi a sunat de urgenţă la 112.

Recomandări
Cei trei judecători CCR care s-au opus „amendamentului Fritz”. De ce au considerat că legea este retroactivă

Trei judecători ai CCR au avut o opinie separată față de decizia care a declarat constituțional „amendamentul Fritz”. În viziunea lor, acesta încalcă principiul neretroactivității legii.

CNSU a aprobat noi măsuri de urgență pentru Cernavodă. Cum va fi asigurată apa necesară răcirii reactoarelor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă hotărâre, care cuprinde mai multe măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.