Veste proastă pentru bucureștenii care așteaptă deschiderea metroului din Drumul Taberei

62022328

Veste proastă pentru bucureștenii care așteaptă deschiderea Metroului din Drumul Taberei în 2019.

Surse din Metrorex au declarat pentru Agerpres că această companie are conturile blocate în urma unei datorii de 94 de milioane de lei, bani pe care transportatorul subteran trebuia să îi mai dea companiei italiene Astaldi după ce aceasta a câştigat o serie de procese în instanţă.

Corespondetul Pro TV Vitalie Cojocari spune că șansele ca metroul din Drumul Taberei să fie folosit în acest an ”sunt în acest moment practic nule”.

”Pe scurt. Astaldi a dat Metrorex în judecată și a câștigat. Astaldi susține că lucrările efectuate costă cu 92 de milioane de lei mai mult. Cam 20 de milioane de euro. Cum nu i-a primit, a redus simțitor ritmul lucrărilor, îmi spun sursele mele.

Ieri a avut loc o întâlnire la Metrorex. Metroul a cerut un fel de păsuire, un calendar al plății restante. Răspunsul celor de la Astaldi a fost diplomatic, ușor evaziv. De ce? Astaldi are probleme financiare în Italia. Se vorbea la un moment dat de un fel de insolvabilitate. Sursele mele îmi spun că este greu de crezut că firma mamă din Italia sau cine o administrează va accepta reeșalonări și păsuiri.

Așadar, timp nu mai e. Lucrări sunt cu nemiluita. Ceea ce înseamnă că dacă ar vrea cu adevărat să dea metroul în exploatare, muncitorii ar trebui să tragă tare. Acest lucru nu se întâmplă acum în subteranul din Drumul Taberei.” - spune corespondentul Pro TV.

În replică, Metrorex a transmis un comunicat de presă în care afirmă că are alocaţi bani în bugetul pe 2019 pentru plata tuturor lucrărilor care necesită punerea în funcţiune cu călători a Magistralei 5 de metrou, la sfârşitul anului 2019, conform graficelor asumate de Antreprenor la începutul anului.

Comunicatul integral al Metrorex:

”Cu privire la plata executării lucrărilor către Astaldi, în cadrul contractelor încheiate cu Metrorex, facem precizarea că facturile emise sunt plătite la zi.

Precizăm că Metrorex are alocaţi bani în bugetul pe 2019 pentru plata tuturor lucrărilor care necesită punerea în funcţiune cu călători a Magistralei 5 de metrou, la sfârşitul anului 2019, conform graficelor asumate de Antreprenor la începutul anului.
Deşi Metrorex a asigurat sursele de finanţare, ritmul de lucru al Antreprenorului M5, pe primele 7 luni ale acestui an, a fost extrem de redus, fapt pentru care Metrorex a notificat constructorul.

Astaldi condiţionează accelerarea ritmului de lucru şi chiar punerea în funcţiune a Magistralei 5, pe motivul că Metrorex mai are un rest de plata în valoare de 94 milioane de lei care reprezintă daune-interese şi cheltuileli de judecată, în urma proceselor pe care Metrorex le-a pierdut cu aceştia în instanţă.
În repetate rânduri Metrorex a purtat discuţii cu reprezentanţii Astaldi şi a făcut mai multe plăţi.

La începutul lunii iulie, la preluarea mandatului de director general, Marin Aldea a convocat la discuţii toţi constructorii implicaţi în realizarea lucrărilor pe Magistrala 5 pentru a le expune obiectivul principal pe care trebuie să-l atingem, acela de a pune Magistrala 5, în funcţiune cu călători la sfârşitul anului 2019. Directorul General al Metrorex, Marin Aldea a subliniat încă o dată ca sunt bani prevăzuţi şi aprobaţi în bugetul societăţii pe anul 2019, pentru plata cheltuilelilor.

Astfel, nu există un motiv real pentru ca lucrările să nu fie executate la timp, conform graficelor asumate de Astaldi.

Cu toate acestea, şi în cadrul ultimelor discuţii avute cu Metrorex, reprezentanţii Astaldi continuă să condiţioneze Metrorex chiar cu blocarea conturilor precum şi cu diminuarea la minimum a ritmului de lucru pentru a le fi plătită suma de 94 milioane de lei, câştigate de aceştia în instanţă.

În urma proceselor pierdute de către Metrorex în instanţă, societatea de transport a făcut plăţi până la acest moment către Astaldi în valoare de peste 140 milioane de lei, în urma proceselor pe care Astaldi le-a câştigat în instanţă în defavoarea Metrorex.

În cadrul discuţiilor purtate astăzi cu reprezentanţii Astaldi, Metrorex a propus plata reeşalonată a sumei de 94 milioane lei până la sfârşitul anului 2019, variantă pe care reprezentanţii Astaldi s-au arătat dispuşi să o accepte. Metrorex insistă asupra faptului ca Magistrala 5 de metrou să fie dată în exploatare cu călători la sfârşitul acestui an iar Antreprenorul să respecte graficele de lucrări asumate.”

În urmă cu aproximativ 2 săptămâni, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a susţinut că metroul din Drumul Taberei va fi deschis traficului în decembrie 2019, întrucât nu mai există niciun impediment în realizarea acestui plan.

Magistrala 5 de metrou, Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei, va avea aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou (Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2).

Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor este de 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala va ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii de metrou.

Magistrala 5 este compusă din trei secţiuni: Eroilor - Râul Doamnei, Eroilor - Iancului, respectiv Iancului - Pantelimon.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62028176
Pățania unui pensionar britanic: „M-am dus la spital pentru botox și acum sunt circumcis”

Un britanic în vârstă de 70 de ani a primit despăgubiri de 20.000 de lire sterline după ce a fost circumcis din greșeală.

62067898
Avocatul familiei Luizei, primit înapoi la percheziții. Scandal din cauza unui selfie

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, a avut interdicție să mai participe la perchezițiile de la casa lui Gheorghe Dincă, din cauza că s-a fotografiat în curtea lui Gheorghe Dincă.

62067893
Descoperirea terifiantă a polițiștilor de frontieră între banchetele unui microbuz

Un copil a fost găsit ascuns sub o pătură între banchetele unui microbuz care urma să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, tatăl acestuia, care îl însoţea, fiind cercetat penal.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.