Vladimir Putin anunţă că susţine armistiţiul în Ucraina „cu câteva rezerve”. Declarațiile liderului de la Kremlin

×
Publicitate

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri, într-o conferință de presă comună cu omologul său belarus, Aleksandr Lukașenko, că „susține armistițiul, cu câteva rezerve” în războiul din Ucraina, relatează AFP.

„Propunerea (...) este foarte sensibilă, dar în privința detaliilor va trebui să discutăm cu partenerii noștri americani. Poate că va trebui să-l sun pe domnul Trump pentru a discuta”, a declarat liderul de la Kremlin. „Noi susținem, în principiu, un proces pașnic”, a adăugat el.

Vladimir Putin i-a mulțumit, în această conferință de presă comună cu Aleksandr Lukașenko, președintelui Statelor Unite pentru atenția acordată acestui conflict. „O oprire a luptelor trebuie să conducă la o pace durabilă”, a subliniat el, evocând propunerea unui armistițiu temporar, pe o perioadă de 30 de zile, prezentată de către Washington în urma unor negocieri cu Kievul la Jeddah, în Arabia Saudită.

„Potrivit informațiilor noastre, mâine (vineri), Sudja va fi a noastră”, a anunțat Putin. „Le mulțumesc combatanților noștri care au atins acest obiectiv. Sunt convins că toate obiectivele noastre (...) în regiunea Kursk vor fi atinse în curând.”

„Ținând cont de aceste evoluții, vom continua negocierile (...) pentru a satisface cele două părți”, a adăugat el.

Armata rusă continuă să înainteze în Ucraina, a declarat liderul de la Kremlin. „Trupele ruse înaintează practic în toate sectoarele liniei de contact”, a afirmat Vladimir Putin, în această conferință de presă transmisă în direct de televiziunea rusă.

Putin a insistat că încheierea războiului depinde de „eliminarea cauzelor profunde ale crizei din Ucraina”, formulare prin care Moscova face referire la ceea ce consideră a fi „amenințarea NATO de la granițele Rusiei”.

Rămâne de văzut dacă Vladimir Putin va avea un răspuns mai nuanțat la întâlnirea cu emisarul special al președintelui american, Steve Witkoff.

Steve Witkoff, trimis de Trump pentru discuții cu Putin

Trump l-a trimis la Kremlin să discute cu Putin pe vechiul său prieten Steve Witkoff, un element cheie atât în negocierile privind Ucraina, cât și pentru Orientul Mijlociu. Este a doua vizită pe care Witkoff i-o face lui Putin în ultimele săptămâni.

Potrivit presei occidentale, rușii ar fi transmis deja americanilor lista lor de pretenții: fără trupe străine în Ucraina, ca Ucraina să nu intre în NATO, guvernul de la Kiev să fie anulat, iar teritoriile cucerite în Ucraina să fie recunoscute drept rusești.

Însă, după reuniunea responsabililor militari europeni, Parisul a anunțat că 15 state și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la garanțiile de securitate solicitate de Kiev. La fel de provocatoare pentru Moscova este și declarația președintelui polonez, Andrzej Duda, care a îndemnat Statele Unite să poziționeze arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni rusești.

Ca un făcut, tocmai miercuri seară Putin a vizitat regiunea Kursk, pentru prima dată de la ofensiva-șoc a ucrainenilor din august 2024. La câteva ore după ordinul dat de Putin, armata rusă a anunțat eliberarea orașului Sudja.

Semn că pentru ucraineni lucrurile merg într-adevăr prost în Kursk, comandantul-șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a confirmat că trupele sale se repliază în regiunea rusă. Asta, dacă nu sunt complet încercuite, cum susțin unele surse rusești.

Cât despre jocul lui Vladimir Putin în procesul de negociere, acțiunile sale de-a lungul celor 25 de ani de când conduce Rusia permit speculații sumbre.

Vladimir Putin: Următoarele etape spre un armistiţiu trebuie să ţină cont de avansul Rusiei în regiunea Kursk

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că "următoarele etape" către un armistiţiu şi o pace în Ucraina vor depinde de succesul armatei sale în regiunea rusă Kursk, potrivit AFP.

"În funcţie de evoluţia situaţiei pe teren, vom conveni asupra paşilor următori pentru a pune capăt conflictului şi a ajunge la un acord acceptabil pentru toţi", a declarat Putin în cadrul unei conferinţe de presă la Kremlin.

Armata rusă avansează rapid şi a revendicat joi preluarea sub control a oraşului Sudja, principala cucerire ucraineană în această zonă de pe teritoriul rus.

Putin s-a declarat favorabil armistiţiului de 30 de zile în Ucraina, dar vede probleme în implementarea şi verificarea acestuia, pe care speră să le discute cu omologul său american Donald Trump, notează EFE.

"Suntem pentru, dar există şi inconveniente", a declarat Vladimir Putin într-o conferinţă de presă comună cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko, pe care l-a primit mai devreme la Kremlin.

Întrebări despre soarta soldaților ucraineni și linia frontului

Vorbind despre inconveniente, el s-a întrebat ce se va întâmpla cu soldaţii ucraineni care încă luptă în regiunea rusă Kursk.

"Oare toţi cei care se află acolo vor pleca fără luptă? Ar trebui să-i lăsăm să plece după ce au comis numeroase crime împotriva populaţiei civile? Sau conducerea ucraineană le va ordona să depună armele şi să se predea? Cum vom face acest lucru? Nu se înţelege", a spus el.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru linia frontului de 2.000 de kilometri de pe teritoriul ucrainean, unde, a spus el, trupele ruse avansează în aproape toate sectoarele şi au şanse să încercuiască mari unităţi inamice.

"Cum vor fi folosite aceste 30 de zile? Pentru ca Ucraina să continue mobilizarea forţată? Pentru ca ei să desfăşoare arme acolo?", a continuat Putin seria întrebărilor.

Preşedintele rus, care cu o zi în urmă s-a deplasat la Kursk, a întrebat, de asemenea, cine va monitoriza şi verifica încetarea ostilităţilor şi se va asigura că inamicul nu profită de aceasta pentru a se regrupa. "Cum ni se va garanta că nimic din toate acestea nu se va întâmpla? Cum va fi organizat controlul?", a spus în continuare el.

Discuții despre armistițiu cu SUA

Preşedintele rus şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta cu SUA punerea în aplicare a armistiţiului, un acord la care Washingtonul şi Kievul au ajuns în oraşul saudit Jeddah.

"Preşedintele (Donald) Trump şi cu mine putem vorbi despre acest lucru la telefon şi să discutăm împreună. Dar susţinem ideea de a pune capăt conflictului prin mijloace paşnice", a afirmat Putin.

În acest sens, Putin i-a mulţumit omologului său american pentru eforturile sale de a pune capăt conflictului din Ucraina.

"Aş dori să încep prin a-mi exprima recunoştinţa faţă de preşedintele SUA, Donald Trump, pentru atenţia acordată soluţionării problemei din Ucraina", a declarat Putin în debutul conferinţei de presă comune cu Lukaşenko.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Irina Shayk, fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo, se iubește cu un star din NBA, cu 11 ani mai tânăr!
FOTO Irina Shayk, fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo, se iubește cu un star din NBA, cu 11 ani mai tânăr!
Citește și...
Val de restructurări în industria auto. BMW pregătește concedierea a 8.000 de angajați la nivel global

Bayerische Motoren Werke AG (BMW) va renunţa pe plan global la 8.000 de angajaţi, prin pensionări şi un program de disponibilizare voluntară în Germania, au declarat pentru DPA surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Cum încearcă extrema dreaptă din Franța să transforme incendiile devastatoare într-un avantaj politic împotriva lui Macron

Incendiile forestiere scăpate de sub control, alimentate de căldura extremă și de secetă, ar putea părea un subiect electoral improbabil pentru extrema dreaptă din Franța. 

Adolescentul care a ucis patru oameni într-o școală din SUA cu arma primită cadou de la tatăl său a fost condamnat pe viață

Colt Gray, adolescentul american care a ucis patru persoane în septembrie 2024, după ce a deschis focul într-un liceu cu o pușcă de asalt primită cadou de la tatăl său de Crăciun, a fost condamnat marți la închisoare pe viață.

Recomandări
Alertă cu bombă în Portul Constanța. Activitatea în port a fost suspendată, iar angajații lăsați să plece acasă

Activitatea în Portul Constanța a fost întreruptă miercuri dimineață, după ce Autoritatea Navală Română a primit prin telefon o amenințare cu bombă.

A doua zi de grevă în spitale. Solidaritatea Sanitară avertizează: Angajații riscă să ajungă victime ale jocului politic

Este a doua zi de grevă generală în spitalele din România. Sunt asigurate în prezent doar urgențele, și o treime din cazurile cronice.

Motivul oficial pentru care PSD a propus plafonarea accizei la carburanți, nu a prețului final la pompă

Bogdan Ivan, fost ministru PSD al Energiei și inițiator al proiectului privind acciza dinamică la carburanți, a explicat de ce o astfel de măsură nu a fost aplicată și asupra prețului final la pompă.