Razii ale poliției, după vacanța de Paște. Filtre pe autostradă și circ la un accident în București

×
Publicitate

Doi tineri s-au dat în spectacol, în Bucureşti, convinşi că pot scăpa de un control al poliţiei. Doar că au lovit cu maşina un stâlp, apoi au intrat în gardul unei staţii de metrou.

Cel de la volan băuse, are carnetul suspendat, iar autoturismul la volanul căruia s-a urcat nu este înmatriculat. Au loc razii, în toată ţara.

Scenele au fost filmate pe o stradă din Sectorul 6 al Capitalei, după miezul nopţii. Tânărul încătuşat a distrus maşina prietenului său. Acesta din urmă a încercat să-i intimideze pe poliţişti şi i-a adresat injurii unui alt şofer care era cât pe ce să fie lovit de cei doi.

Pentru că abia se ţinea pe picioare, şoferul a fost testat.

Aparatul alcool test a indicat o concentraţie de 0.91mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acelaşi individ are permisul suspendat şi a condus o maşină neînmatriculata. Poliţiştii i-au făcut dosar penal pentru trei infracţiuni şi l-au dus la secţie. Luat pe sus a fost şi prietenul lui, care stătea pe locul din dreapta. Respectivul şi-a dat pantalonii jos în faţa celui care a anunţat accidentul.

Peste zi, agenţii de la rutieră au făcut controale în cascadă. Şoferii care s-au întors în Bucureşti pe cele trei autostrăzi care ajung în Capitală au fost monitorizaţi cu zeci de aparate radar.

„Buletinul vă rog frumos! Aţi fost înregistrat cu aparatul radar circulând cu 162 de km pe oră, la km 27 spre Bucureşti. Imediat vin la dvs cu procesul verbal" - se adresa polițistul unui șofer.

Unii dintre cei traşi pe dreapta au fost înregistraţi de mai multe aparate până să ajungă la filtrul poliţiei, aşa că pentru fiecare depăşire au primit amenzi diferite. Scuzele nu i-au ajutat cu nimic.

-Semnaţi vă rog procesul verbal... Iar pentru cealaltă viteză aţi primit o sancţiune de 870 de lei amendă, jumătate din minim, 435 da? Uitaţi aici un proces verbal, imediat vi-l dau şi pe al doilea. -Care e totalul?

-Cam 1.000 de lei.

Cristian Andrieș, ofiţer specialist la Direcția Rutieră: „Se acţionează cu 14 poliţişti rutieri, cu aparate radar mobile, dar şi fixe, amplasate pe autospecialele din dotare."

Acţiuni similare se vor desfăşura peste tot în ţară, timp de 7 zile. Potrivit ultimului raport european, un accident din cinci este cauzat de viteză, iar România ocupă un loc fruntaş la numărul de oameni morţi pe şosele. Doar în primele nouă zile ale acestei luni au avut loc 183 de accidente rutiere grave în care şi-au pierdut viaţa 81 de persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62340360
Vacanța de Paște s-a încheiat prost pentru mulți șoferi. Pe A1 s-a circulat bară la bară, iar pe DN1 s-au dat amenzi

Cum orice lucru bun ține câteva zile, și vacanța de Paște s-a încheiat. Prost, pentru mulți șoferi. Pe cei câțiva kilometri de autostradă pe care îi avem, au încercat să recupereze timpul pierdut pe DN1 și au luat amenzi în cascadă.  

62340347
Vouchere de 4.000 lei de la stat pentru românii cu peste cinci copii sau care nu pot munci. Pentru ce vor putea fi folosite

Românii care au peste cinci copii, nu pot munci sau nu au niciun sprijin vor primi vouchere de 4.000 de lei pentru renovarea casei sau schimbarea electrocasnicelor.

62340159
Frații din Timișoara, crescuți de mătușă, au primit numeroase cadouri și bani de la românii impresionați de povestea lor

Frăţiorii din Timișoara, crescuți cu mare greutate de o mătușă, după ce mama lor s-a prăpădit de cancer, au avut în sfârșit, sărbători în tihnă.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.