Frații din Timișoara, crescuți de mătușă, au primit numeroase cadouri și bani de la românii impresionați de povestea lor

×
Publicitate

Frăţiorii din Timișoara, crescuți cu mare greutate de o mătușă, după ce mama lor s-a prăpădit de cancer, au avut în sfârșit, sărbători în tihnă.

Zeci de români mişcaţi de necazul lor le-au trimis haine, alimente, dulciuri și bani, pentru ca ziua de chirie să nu mai fie o corvoadă. Paştele este până la urmă despre omenie.

În prima zi de Paște l-am găsit pe Andrei acasă, împreună fraţii şi cu verioara lui. Stau într-o casă închiriată, iar anul acesta pentru prima oară masa le-a fost plină cu de toate.

Dariana Andrei, mătușa copiilor: Ciorbă de miel că e Paștele și am avut. Sarmale, mielul este la cuptor și prăjituri.
Reporter: Reușeați să le cumpărați?
Dariana Andrei, mătușa copiilor: Nu am avut niciodată. Nu am luat niciodată, doar ce am primit.

Români din toată ţara, dar şi din străinătate, s-au mobilizat şi au făcut donaţii.

Dariana Andrei, mătușa copiilor: „Ne-au sunat și din America, ne-au sunat și de peste tot. Ne-au trimis bani. Alimente, mâncare, făină, zahăr, de toate. Adică, eu nu am crezut așa ceva. Am stat două zile doar pe telefon să nu se întâmple ca un om să nu îi răspund. Au spus că vor să rămână lângă noi mai mult timp decât acum de sărbători.
Reporter: Acum aveți bani pentru chirie?
Dariana Andrei: Avem bani, poate chiar și pentru un an.”

Cei mici s-au învățat să nu ceară, sunt fericiți cu ce primesc și știu să împartă.

Colegii de muncă ai Darianei nu știau cât îi este de greu cu 7 copii. Femeia lucrează la cantina facultății de Agronomie din Timișoara. Impresionați de povestea ei, au strâns o sumă de bani.

Dariana Andrei, mătușă copiilor: „Le mulțumim tuturor care au fost lângă noi, pentru ajutorul care ni l-au întins și le urăm sărbători fericite.”

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62340081
”Motoiepurașul” din Turda. Vânătoare de ouă de Paște printre motociclete: ”Foarte încântați, foarte grăbiți”

300 de copii au pornit la vânătoare de ouă în Parcul Central din Turda, printre sute de motociclete. ”Motoiepurașul”, organizat de motocicliștii din județul Cluj, le-a oferit micuților o experiență de neuitat.    

62187892
Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge în România în această seară

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în această seară, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la Aeroportul Internaţional ”Henri Coandăi”.

 

62339821
Filipinezii au învățat cum sărbătoresc românii Paștele: „Mi-au arătat cum să gătesc mămăligă, ouă și sarmale”

Muncitorii străini veniți în România au început să se adapteze la tradițiile noastre. Deși cei mai mulți nu sărbătoresc Paștele, au învățat să gătească sarmale și să vopsească ouă.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Primul ministru care a primit un aviz pozitiv

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).

Vlcsnap 2026 10 19 10h28m23s247
Incident grav la o școală din Bistrița. Un elev a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg. „Spunea că e de altă religie”

Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.