Rafila: Nu mai văd urgența certificatului verde. Sper ca valul 5 în România să se încheie peste câteva săptămâni

62184757
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, vineri, că în acest moment nu mai vede necesară urgenţa certificatului verde, şi pentru faptul că în câteva săptămâni speră să se încheie valul 5 al pandemiei de COVID-19.

"În acest moment nu mai văd urgenţa certificatului verde, pentru că orice procedură legislativă (...) oricum presupune un timp de la momentul adoptării până la implementarea ei efectivă, care va mai însemna câteva săptămâni, şi eu sper că acest val al cincilea în România să se încheie peste câteva săptămâni. Deja avem două săptămâni din valul 5 şi sper ca până la sfârşitul lunii februarie să ajungem într-o situaţie...", a afirmat Alexandru Rafila, la Digi24.

El a spus că "protecţia împotriva bolii oferită de vaccinare este mult mai mică în acest moment faţă de această variantă, faţă de variantele anterioare", dar că recomandă "cu tărie în continuare vaccinarea", deoarece proporţia de cazuri grave şi de decese este mult mai mare la nevaccinaţi decât în rândul celor imunizaţi.

În opinia ministrului Sănătăţii, certificatul verde ar fi fost necesar înainte de valul 4, dar pentru asta era nevoie şi de o decizie asumată politic, care n-a fost luată.

"Certificatul verde nu este victima politicului, este până la urmă o chestiune care nu a fost asumată politic. Despre asta discutăm. Mie lucrul cel mai neplăcut care mi s-a întâmplat a fost încercarea asta de pasare permanentă a responsabilităţii, cine e de vină de această situaţie legată de neadoptarea unei forme a certificatului acesta verde sau a certificatului COVID", a menţionat Rafila.

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
62236154
Şeful Poliţiei Capitalei, despre poliţistul implicat în accidentul din Sectorul 1: A fost pus la dispoziţie

Polițistul din Capitală care a accidentat mortal o fetiță pe trecerea de pietoni și i-a rănit grav prietena a fost pus sub control judiciar de procurori. El este cercetat pentru ucidere din culpă.

62236260
Un bărbat din Iași nu a încasat niciun salariu în ultimele trei decenii. Cine îl întreține la vârsta de 60 de ani

Mai bine de un sfert dintre români trăiesc din venituri nesigure. Potrivit ultimelor date „Eurostat”, România are printre cei mulți oameni din Uniunea Europeană care nu obțin un venit constant de la un serviciu sau de la o activitate în gospodărie.

62011218
Marian Vanghelie, reţinut în afacerea Economatul. Magistrații i-au impus controlul judiciar

Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, și-a petrecut noaptea după gratii. El a fost reținut de procurorii DNA pentru noi fapte de corupție în afacerea Economatului din Sectorul 5, în care prejudiciul ajunge la 51 de milioane de euro.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan, atac la PSD după evaluarea S&P: „Partidul care a făcut deficitul de 9% nu poate garanta stabilitatea”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a propus un Guvern ce nu a reuşit să treacă de votul Parlamentului pentru a fi învestit, afirmă că anunţul Standard & Poor’s privind ratingul României este o veste bună. 

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.