Proteste în mai multe județe din ţară. Mii de angajați din Finanțe sunt nemulțumiți de noile măsuri fiscale

62375349

Mii de bugetari de la direcțiile de finanțe publice din țară protestează față de ordonanța care prevede reorganizarea unor instituții și, implicit, disponibilizări.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, promite soluții după ce se va întâlni cu sindicatele.

Sindicaliștii dau, însă, de înțeles că protestele se vor extinde, iar asta îi afectează inclusiv pe cei care aveau de plătit taxe și impozite și care au găsit, vineri, în multe locuri, ghișeele închise.

În Baia Mare, aproape o sută de angajați de la Finanțe au întrerupt activitatea de la ghișee si s-au alăturat mișcării de protest din intreaga țară.

Protestul s-a extins rapid la serviciile de finanțe din alte județe.

Angajat finanțe: "Eu lucrez de 31 de ani în finanțe și cred că mi s-a terminat răbdarea, pentru că am impresia că își bate cineva joc de noi."

În Cluj, angajații s-a împărțit în două tabere. În timp ce unii protestau în curtea instituției, câțiva au rămas la ghișee.

Cum nu toți contribuabilii și-au putut plăti dările, spiritele s-au încins.

Cu 20 de ani vechime în sistemul de finanțe, Adrian Rizea s-a alaturat protestului, la Ploiești, pentru că, spune el, nu se simte tratat echitabil. Nu are voie de exemplu, sa aibă o a doua slujbă.

Adrian Rizea, consilier ANAF Ploiești: ”Suntem blocați în funcția în care suntem încadrați ca funcționari publici. Și salariul? Salariul a rămas cel blocat de acum 3 ani, salariul în sistemul bugetar a rămas printre cele mai mici."

Și salarizarea diferențiată este contestată de protestatari.

Aurel Fănică, lider sindical: "Nu avem o salarizare unitară, sunt oameni în cadrul aceluiași serviciu care deși au aceeași încadrare, fac lucrări similare, au nivele de salarizare diferită. Diferența este substanțială, este chiar spre 25 la sută."

Protestele la Finanțe au generat nemulțumiri în randul celor care voiau să își achite dările în Târgu Mureș"Am venit de la țară, ne cheamă să plătim impozit după două arii de pământ și pe urmă închide ușa pe noi. Am făcut 30 de kilometri".

"Eu înțeleg că fiecare luptă pentru salariu, dar undeva un ghișeu trebuia să lasă și pentru oameni".

Protestele din țară vin la mai puțin de 24 de ore după ce, la Ministerul Finanțelor, zeci de angajați au ieșit din birouri, pe holurile instituției și au cerut să discute cu ministrul Marcel Boloș.

Oamenii sunt furioși și pentru că unii dintre ei ar trebui să lucreze la ordonanța care ar putea aduce disponibilizări, tăieri de sporuri, vouchere de vacanță și funcții.

Vasile Marica, preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX: "Nu neapărat legat de voucherele de vacanță sau de bani, ci este legat pur și simplu de sistem, de sistemul de carieră, de modul în care sunt tratați oamenii ăștia. Atenționăm Guvernul că este posibil să intre într-un blocaj financiar foarte mare, dacă nu ne ascultă".

Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor "Am vorbit cu sindicale, am venit cu inițiativa să fie familie ocupațională a Finanțelor separată, dată fiind importanța muncii pe care o desfășoară, am avut inițiativa egalizării acestor coeficienți de salarizare. Sunt în cadrul sistemului aceste diferențe de salarizare, codul finanțistului și fonduri alocate pentru condiții de muncă normale".

Ministrul a mai spus că a programat cu sindicatele o reevaluare a situației peste o lună. Oamenii, însă, își continuă protestul.

REPORTERI: Ștefana Todică, Georgiana Pocol, Iulia Petcu, Marilena Iordache, Adina Timiș, Reka Bereczki, Alexandra Clej, Daniel Preda, Roxana Vlădășel

De ce sunt nemulțumiți angajații de la Finanțe

În cursul zilei de joi, finanţiştii au anunţat că declanşează protestele în întreaga ţară, în urma apariţiei proiectului Ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare, care conţine prevederi referitoare la:

- Plafonarea sporului de conditii vatamatoare la 1000 de lei

- Indemnizatia de hrana nu se mai acorda celor cu venitul brut peste 10.000 lei

- Voucherele de vacanta nu se mai acorda celor cu venitul brut peste 10.000 lei

- Anularea posturilor vacante

- Desfiintarea biroului si functiei de sef birou

- Normative personal: 10 functii de executie pt serviciu, 20 functii de executie pt directie, 40 functii de executie pt directie generala

”Ultima formă prevede posibilitatea conducătorului institutiei sa decida daca ofera o functie de executie sefului de birou/serviciu a carui functie se desfiinteaza. Daca ofera o functie si nu exista una vacanta, toti cei care ocupa o functie de executie in structura vor intra la concurs, structura urmand sa se diminueze cu minim un post”, au transmis sindicaliştii, potrivit News.ro.

OUG în forma actuală ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 lei

Aceştia susţin că, dacă ar fi aprobat în forma actuală, proiectul de OUG ar duce la diminuarea veniturilor cu 700 de lei (pe medie) şi la pierderea locurilor de muncă.

Această solicitare se adaugă celorlalte 2 revendicări specifice, respectiv:

- Egalizarea salariilor la nivelul maxim în plată pe fiecare funcţie, grad profesional şi gradaţie în cadul sistemului fiscal

- Introducerea în noua lege a salarizării a familiei ocupaţionale ”finanţe” şi a unei grile de salarizare corespunzătoare complexităţii activităţii desfăşurate

În data de 22 august 2023, între orele 8,30-10,30, sindicaliştii vor organiza protest cu încetarea lucrului, în faţa tuturor sediilor instituţiilor din cadrul sistemului fiscal: DGRFP, AJFP, Direcţii/birouri vamale, direcţii antifraudă.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Femeie în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de o motocicletă pe trecerea de pietoni, în Galați

O femeie de 69 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de o motocicletă pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut pe un bulevard intens circulat din Galați.

Doi ursuleți au făcut spectacol în fața unor turiști, pe Transfăgărășan. Momentele au fost filmate | Video

Doi ursuleți simpatici au făcut spectacol în fața unor turiști aflați în mașină, pe Transfăgărășan.  

Se întorceau din străinătate și au fost spulberați de tren aproape de casă, în Brașov. Cinci persoane au ajuns la spital

Vacanța unei familii de români stabiliți în Franța a fost întreruptă violent joi, pe o cale ferată din Brașov. Mașina în care se aflau oamenii a fost izbită de tren și 3 adulți și doi copii au ajuns la spital.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.