Proteste ale sindicaliştilor din Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” la ministerele Sănătăţii şi Muncii

×
Publicitate

Sute de reprezentanţi ai Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” protestează, joi, în faţa Ministerului Sănătăţii şi ulterior la Ministerul Muncii, nemulţumiţi de rezultatul negocierilor cu Guvernul privind creşterile salariale.

Ei afirmă că angajaţii din sănătate vor beneficia, în medie, de o creştere cu doar 13,9% a veniturilor salariale, astfel că sindicaliştii continuă acţiunile de protest premergătoare grevei generale.

Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) continuă seria acţiunilor prealabile grevei generale, cu două acţiuni de protest care se vor desfăşura joi. Astfel, între orele 12.00 şi 14.00, cel puţin 300 de membri ai federaţiei din toată ţara sunt aşteptaţi să picheteze Ministerul Sănătăţii, iar între 14.00 şi 15.00 circa 250 de membri vor protesta în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Sindicaliştii afirmă că nemulţumirea membrilor Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară” este accentuată de atitudinea de care Guvernul a dat dovadă la negocierea de luni.

”În cadrul acelei întâlniri reprezentanţii FSSR au constatat că oferta Guvernului nu doar că este insuficientă raportat la aşteptările legitime ale angajaţilor din sănătate (exprimate prin revendicări), ci şi lipsită de onestitate. Astfel, deşi anterior Guvernul a anunţat public intenţia unei creşteri cu 20% (pentru întreg anul 2024) a anvelopei salariale/fondului de salarii (care ar însemna, în medie, o creştere cu 20% a veniturilor salariale), la întâlnirea din 5 februarie ne-au comunicat că «s-au înţeles» să crească doar salariile de bază cu 20% (care înseamnă că angajaţii din sănătate vor beneficia, în medie, de o creştere cu doar 13,9% a veniturilor salariale), refuzând aplicarea creşterilor asupra tuturor drepturilor salariale”, susţin aceştia.

Potrivit reprezentanţilor federaţiei, un astfel de comportament poate fi explicat fie prin faptul că Guvernul nu înţelege conceptele pe care le utilizează în spaţiul public, fie că este de rea credinţă. După ce reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” le-au explicat reprezentanţilor Guvernului sensul ofertei publice iniţiale, încercând să pornească negocierile salariale de la acest nivel, oficialii guvernamentali şi-au menţinut intenţia de-a legifera o creştere medie a veniturilor salariale de doar 13,9% pentru întregul an 2024.

”Acest joc de-a alba-neagra, în care adevăratele intenţii sunt ascunse de aparenţe menite să genereze angajaţilor din sănătate iluzia unor creşteri salariale mai mari decât în realitate, va deveni lesne vizibil tuturor angajaţilor din sănătate în următoarele zile, odată cu aplicarea creşterii salariilor de bază cu 5% (prima tranşă a creşterii din cei 20% pentru anul 2024): aceştia vor constata că creşterea reală a veniturilor salariale medii este de doar 3,4% în loc de 5%. Faptul că acest comportament lipsit de onestitate faţă de angajaţii din sănătate, care trădează lipsa de respect la adresa lor, a fost dublat de refuzul onorării angajamentelor pe care Guvernul le-a asumat public în cadrul negocierilor din anul 2023 faţă de membrii Federaţiei «Solidaritatea Sanitară» şi de absenţa dorinţei de-a satisface restul revendicărilor, a determinat decizia Federaţiei «Solidaritatea Sanitară» de a continua programul de proteste aşa cum a fost stabilit”, arată ei.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Incendiu la o hală de depozitare din Lugoj. Mobilizare de forțe la fața locului

Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o hală de depozitare din municipiul Lugoj, judeţul Timiş.

 

„Să uitaţi de tezaur”. Rusia susține că România este, de fapt, datoare. „Vă iertăm”

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, a declarat, miercuri, că relaţia bilaterală dintre România şi Rusia s-a deteriorat şi mai mult, în contextul războiului din Ucraina, până la stadiul în care dialogul politic şi diplomatic este practic îngheţat.

O femeie din Alba Iulia a rămas fără 16.000 de lei din contul bancar după ce a primit un mesaj pe telefon

O femeie din Alba Iulia a fost victima unei infracţiuni informatice prin metoda phishing, rămânând, printre altele, fără un depozit bancar de 10.000 de lei, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de către IPJ Alba.

Recomandări
Telefoanele mobile ar fi contribuit la rezultatele slabe ale elevilor la PISA. Ce reguli au fost introduse în România

Telefoanele mobile și alte instrumente digitale, folosite excesiv, ar putea fi de vină pentru rezultatele proaste ale elevilor la testele internaționale PISA.

Câștigă 7.000 de lei pe lună, dar cumpără mâncare dintr-un magazin social. „Suntem patru membri. Traiul este tot mai greu”

Impulsionate de legea împotriva risipei alimentare magazinele și restaurantele donează tot mai des mâncarea și produsele care nu se vând. 

Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.