Protest în fața Primăriei Capitalei. Oamenii contestă activitatea primarului Firea
Câteva persoane au declanșat joi dimineață un protest în fața Primăriei Capitalei față de acțiunile primarului Gabriela Firea în cei 2 ani de mandat.
Aproape 15 reprezentați ai societății civile, Active Watch, Optar și CE-RE acuză lipsa transparenței, lipsa unor proiecte sociale, ori lipsa soluțiilor pentru traficul din București.
Ei au stat în faţa primăriei fără să scandeze sau să huiduie și au venit cu pancarte cu diferite mesaje, printre care: ”Încă 2 ani de zero locuințe sociale?”, ”Încă 2 ani de bani tocați?”, ”0 piste pentru biciclete”.
Activiștii au făcut și un raport de 65 de pagini în care au criticat activitatea primăriei din ultimii 2 ani. Raportul se numește “Încă 2 ani de BEZNĂ și VORBE GOALE?” Raportul se găsește la finalul acestuia articol.
"Primăria Capitalei şi Consiliul General ignoră legi importante, ignoră legea transparenţei decizionale, cetăţenii nu au dreptul să ia cuvântul în şedinţele CGMB, proiectele de hotărâre nu stau în dezbatere publică. Nici în domeniul social şi nici în domeniul mobilităţii urbane nu s-a făcut nimic, nu s-au achiziţionat locuinţe sociale, deşi sunt mii de dosare în aşteptare, mii de oameni care dorm pe stradă, iar în ceea ce priveşte mobilitatea urbană, singura măsură luată a fost separarea liniei de tramvai 21 de restul traficului”, a declarat Oana Preda, reprezentant al Centrului de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), citat de News.ro.
Consilierii generali ai Capitalei s-au întrunit în şedinţă
Primăria Capitalei urmează să acorde în perioada 2018-2019 un număr de 5.000 de eco-vouchere în valoare de 9.000 de lei fiecare pentru achiziţionarea de autovehicule cu nivel redus de emisii, în schimbul predării spre casare a maşinilor uzate, conform unuia dintre proiectele care vor fi supuse dezbaterii. Eco-voucherele vor putea fi utilizate pentru a achiziţiona autoturisme noi cu forme de poluare care să asigure un nivel redus de emisii - Euro 6, non-diesel şi alte mijloace de locomoţie noi, non-diesel şi electrice.
Consilierii generali mai urmează să se pronunţe asupra unui măsurii conform căreia pensionarii din Bucureşti care au pensia mai mică decât salariul minim net pe economie vor beneficia de un sprijin financiar în valoare de maximum 250 lei pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari. Sprijinul financiar va fi acordat o singură dată/beneficiar din bugetul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti.
De asemenea, CGMB urmează să îşi dea acordul de principiu pentru demararea proiectului "WI-FI Gratuit în Bucureşti". Indicatorii tehnico-economici vor fi stabiliţi în baza unui studiu de fezabilitate care va fi supus aprobării CGMB.
Conform proiectului de rectificare bugetară, cea mai importantă majorare urmează să fie acordată Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, care va beneficia de un plus de 42 de milioane de lei, dintre care 18 milioane vor reprezenta sprijin financiar pentru diverse lăcaşuri de cult (10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului). Bugetul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti va fi diminuat cu 8 milioane de lei (au fost tăiate achiziţiile la imobilul din bd. Naţiunile Unite nr. 8 în continuarea spaţiului existent din bd. Libertăţii nr. 18). De asemenea, va fi redus bugetul Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement cu 2,9 milioane lei, ajungând astfel la 146 milioane lei. Administraţiei Clădiri Rezidenţiale şi Administrative îi va fi acordat un buget de 6,2 milioane lei, dintre care 4,3 milioane lei pentru cheltuieli de investiţii, o parte din sumă fiind destinată studiilor de fezabilitate pentru locuinţe sociale şi pentru tineret.
Alte trei proiecte vizează nota conceptuală şi tema de proiectare pentru înfiinţarea şi amenajarea unui Centru de excelenţă în terapie oncologică prin protonoterapie; nota conceptuală şi tema de proiectare pentru înfiinţarea şi amenajarea unui centru de excelenţă şi oncopediatrie în cadrul Spitalului clinic de copii "Dr. Victor Gomoiu"; indicatorii tehnico-economici aferenţi documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare bloc operator chirurgie" pentru Spitalul clinic "Dr. I. Cantacuzino".
Consilierii municipali se vor pronunţa prin vot şi asupra Regulamentului de intervenţie cu privire la reabilitarea faţadelor pentru creşterea calităţii arhitectural ambientale a clădirilor în Bucureşti. Regulamentul se adresează persoanelor fizice şi juridice, precum şi autorităţilor administraţiei publice şi instituţiilor publice care deţin în proprietate/administrare clădiri care prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală prezintă pericolul afectării sănătăţii, vieţii, integrităţii fizice şi siguranţei populaţiei şi/sau afectează calitatea mediului înconjurător, a cadrului urban construit şi a spaţiilor publice urbane. Finanţarea proiectării şi executării lucrărilor de intervenţie se va asigura, pe cheltuială proprie, de către deţinătorii clădirilor. Pe de altă parte, autorităţile pot asigura preluarea integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei proprietarului/proprietarilor de locuinţe aflaţi în imposibilitate de a sigura sumele ce le revin, ca măsură de protecţie socială, dacă proprietarii fac dovada că realizează venituri medii lunare pe membru de familie sub câştigul mediu net lunar pe economie. Se sancţionează cu amenzi de 5.000 - 8.000 de lei nerespectarea obligaţiilor de către deţinătorii de construcţii notificaţi de a contracta proiectarea şi executarea lucrărilor de intervenţie.
Pe ordinea de zi figurează şi asocierea Municipalităţii cu Centrul pentru Tineret al Capitalei şi Centrul pentru Seniori, în vederea constituirii Asociaţiei Centru Municipal pentru Dialog Bucureşti. Fiecare dintre cei trei va participa la patrimoniul iniţial al asociaţiei cu o contribuţie în valoare de 48.000 de lei.
Potrivit unei alte iniţiative, Consiliul General urmează să îşi dea acordul de principiu privind închirierea clădirii şi amplasamentului fostei Uzine Electrice Filaret din str. Candiano Popescu nr. 3A, în scopul dezvoltării unui important pol cultural în zona Parcului Carol. În raportul de specialitate se arată că o serie de studii şi proiecte de licenţă au analizat posiblitatea conversiei Uzinei Electrice Filaret, "propunerea cea mai firească fiind cea de transformare în muzeu al energiei, ca extindere a Muzeului Naţional Tehnic "Prof. ing. Dimitrie Leonida" din vecinătate".
Un alt proiect vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate - etapa a doua pentru obiectivul de investiţii "Reţeaua metropolitană de fibră optică a municipiului Bucureşti pentru telecomunicaţii - Netcity". Pentru sub-faza I a etapei II este prevăzută o lungime totală canalizaţie Netcity de 2,126 kilometri. Termenul de finalizare a execuţiei este 31 decembrie 2020, cu o valoare totală a investiţiei estimată la 37.045 mii euro.
De asemenea, ampriza liniei de tramvai 32 ar putea fi delimitată de traficul auto general, valoarea investiţiei depăşind 200.000 de lei; potrivit unui alt proiect de hotărâre. Este prevăzută o durată de execuţie de zece zile. În raportul de specialitate se arată că lungimea traseului liniei de tramvai care poate fi separată de traficul auto general este de aproximativ 550 metri liniari (lungime gard).
Totodată, Municipalitatea ar putea contribui cu peste 2,3 milioane de lei pentru proiectul Regata Marii Uniri - Flotila România Centenar 2018, structurat pe trei componente: lansarea flotilei la gurile Dunării, în Tulcea, participarea la festivalul Tamisei la Londra şi concerte de Zilele Bucureştiului. Acordul de cooperare care se va încheia între municipiul Bucureşti, Institutul Cultural Român Londra şi Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23.
Consilierii generali urmează să ia o decizie în ce priveşte împuternicirea Consiliul local al Sectorului 3 să hotărască cu privire la înfiinţarea unui serviciu public de interes local, de salubritate şi amenajare şi întreţinere a zonelor verzi, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Sectorului 3.