Protest al pensionarilor militari la București, pentru majorarea pensiilor

62447037
Shutterstock

Pensionarii militari ies în stradă joi în București, considerându-se discriminați în acordarea pensiilor militare de stat.

Pensionarii militari vor protesta, joi, la Bucureşti, reprezentanții Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) tarătând, marţi, că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-au accentuat, aceştia reclamând ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”.

„În ultima perioadă, nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-au accentuat, iar asociaţiile şi organizaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, reunite sub egida Forumului Structurilor Asociative din SAOPSN, au iniţiat demersuri pentru organizarea unui protest de stradă, prin care să atragă atenţia public factorilor politici decidenţi asupra tergiversării discriminării legislative referitoare la regimul juridic al pensiilor militare de stat (reglementate prin Legea nr. 223/2015, cu modificările ulterioare)”, a transmis, marţi, SNPPC, printr-un comunicat de presă, preluat de news.ro.

Potrivit documentului citat, aceste nemulţumiri s-au acutizat după modificarea de anul trecut a Legii nr. 223/2015 şi adoptarea recentă a unui act normativ, prin care a fost majorat doar cuantumul gradului militar / profesional al cadrelor în activitate, exceptând de la acest drept şi pensionarii militari.

„Pentru repararea acestei discriminări, SNPPC s-a adresat oficial Comisiilor pentru apărare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, în luna aprilie a.c., solicitând adoptarea unui amendament legislativ pentru completarea şi modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care gradul militar / profesional al cadrelor în rezervă şi în retragere să fie actualizat permanent, în raport cu cuantumul cadrelor militare şi poliţiştilor în activitate (nu am susţinut din start amendamentul care făcea referire la actualizarea gradului rezerviştilor prin modificarea Statului cadrelor militare, pentru că acesta nu întrunea condiţiile de principiu privind legalitatea şi constituţionalitatea unei astfel de abordări a situaţiei în cauză)”, se mai arată în documentul citat.

Sindicaliştii anunţă un protest, pentru data de 9 mai.

„Dat fiind faptul că modificarea legislativă în discuţie încă este tergiversată, considerăm că protestul organizat de Forumul SAOPSN, în data de 9 mai 2024, începând cu ora 12,00, în apropierea sediului MApN (pe trotuarul din faţa Catedralei Mântuirii Neamului, aşa cum reiese din Protocolul semnat cu Primăria Capitalei), urmat de un marş către Camera Deputaţilor, sunt în concordanţă cu revendicarea legitimă a pensionarilor militari, revendicare susţinută şi de un Comunicat oficial din data de ieri, 6 mai, al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din MAI (ANCMRR)”, se mai arată în comunicatul de presă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62233648
Demonstrație pro-palestiniană, înăbușită la Universitatea din Amsterdam. 125 de persoane au fost reținute

O demonstrație pro-palestiniană a fost înăbușită la Universitatea din Amsterdam, de poliția olandeză. Forțele de ordine au intrat cu buldozerele peste baricade și au reținut 125 de persoane.

62447439
Avarie majoră la rețeaua de apă din Târgu Jiu. Peste 20.000 de locuitori au rămas fără apă rece. Când se va relua alimentarea

Peste 20.000 de locuitori din Târgu Jiu au rămas fără apă încă de azi-dimineaţă, după ce o conductă magistrală, veche de 65 de ani, s-a fisurat pe un bulevard principal din oraș.

62447427
Un copil de trei ani din Botoșani a căzut în oala de borș. A ajuns la spital cu arsuri de gradul III

Momente dramatice într-o familie din Botoșani. Un copil de trei ani și fratele lui mai mic au suferit arsuri foarte grave, din cauza unei oale cu borș fierbinte, pusă pe jos, fără capac.  

Recomandări
Comisia europeana oameni pe strada
România, chemată să dea explicații la Bruxelles. Domeniile în care Comisia Europeană cere măsuri

Comisia Europeană a deschis sau a avansat mai multe proceduri de infringement împotriva României.

Nicusor dan 11 septembrie inquam photos george calin
Nicușor Dan trage un semnal de alarmă după decizia Standard & Poor's: „Nu este un moment de relaxare”. Ce riscă România

Președintele României, Nicușor Dan, a reacționat sâmbătă după ce agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a decis să mențină ratingul suveran al țării la nivel investițional.  

Shutterstock medic asistent spital romania
Cine plătește diferența dintre tariful CNAS și costul real al unui serviciu medical. Concluziile unui studiu ASE

Tarifele decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitaliceşti nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu al Academiei de Studii Economice (ASE).