Minorii nu vor mai putea cumpăra energizante din magazine

×
Publicitate

Minorii nu vor mai putea cumpăra energizante din magazine. Cel puţin asta spune un proiect al Ministerului Sănătăţii, aflat în dezbatere publică.

Iniţiatorii cer că fetiţele şi băieţii să nu mai poată să îşi ia astfel de băuturi nici de la tonomate ori de la chisocurile aflate în apropierea şcolilor.

Decizia vine ca urmare a unui raport prezentat de Institutul de Sănătate Publică. Documentul arată că adolescenţii ajung să aibă probleme grave de sănătate, după ce consuma în exces energizante, inclusiv în combinaţie cu alcool.

Consumul de băuturi energizante a devenit o modă în rândul adolescenţilor. Convinşi că le dau putere şi îi ajută să se concentreze, unii dintre ei beau cantităţi mari zi de zi, iar uneori acest comportament poate avea efecte grave.

Un raport al Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că în mai puţin de 2 ani au fost înregistrate 15 cazuri de intoxicaţie cu băuturi energizante în rândul minorilor. Toţi au avut nevoie de câteva zile de spitalizare pentru a fi trataţi. Mai grav este că unii dintre ei au asociat consumul acestor băuturi cu cel de alcool.

Luminița Mihai, neuropsihiatru infantil: ''Pot să apară ticuri, bâlbisme, starea de agistatie şi părinţii nu ştiu de unde, îmi apar insomniile, pot să apară halucinaţii tranzitorii, aritmii cardiace, tensiune'”.

Un consum ridicat de băuturi energizante favorizează şi apariţia obezităţii la copii, mai spun specialiştii. Ingredientele precum taurina, guarana sau ginsengul pot duce, în cazuri extreme, la apoplexie, atacuri cerebrale şi chiar la moarte subită.

Tocmai pentru a evitate astfel de situaţii, ministerul sănătăţii vrea să interzică vânzarea băuturilor energizante către minori, în incinta spitalelor şi în chioşcurile aflate la mai puţin de 50 de metri de şcoli. 

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii: ''Sunt lucruri de bun simţ, tutunul, alcoolul sunt deja reglementate în acest sens, cred că şi băuturile energizante trebuie supuse aceloraşi reguli. În Europa deja există aceste reglementari.''

Proiectul aflat în dezbatere publică pe site-ul ministerului sănătăţii va fi aprobat prin hotărâre de Guvern.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61967562
Bărbatul care a jefuit o bancă din Cluj Napoca, căutat de poliție. Cum arată suspectul

Anchetatorii au dat publicităţii portretul robot al bărbatului care a dat, luni, o spargere la o bancă din Cluj Napoca. Individul, înarmat cu un cuţit, a ameninţat casieriţa unei sucursale şi a reuşit să plece cu 20.000 de lei.

61967554
Portretul robot al suspectului care a jefuit o bancă din Cluj-Napoca. FOTO

Polițiștii clujeni au realizat portretul robot al suspectului care a jefuit o bancă din Cluj-Napoca, în cursul zile de luni, și a sustras peste 20.000 de lei.

61967552
Protest în fața Parlamentului față de modificarile Codului de procedura penală

Câteva zeci de persoane s-au adunat, luni, în fața Palatului Parlamentului, în semn de protest față de modificarile Codului de procedura penală.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.